Home » D:News » Fumatul afectează negativ memoria încă din tinereţe

Fumatul afectează negativ memoria încă din tinereţe

Fumatul afectează negativ memoria încă din tinereţe
Publicat: 26.09.2011
Cei care fumează uită, zi de zi, aproximativ o treime din informaţie, comparativ cu cei care nu fumează. Vestea bună este că renuţarea la fumat restabileşte capacitatea persoanelor de a-şi reaminti informaţiile, readucând-o la aproape acelaşi nivel ca şi la nefumători.

Un studiu de mică întindere, realizat pe aproximativ 70 de studenţi cu vârste între 18 şi 25 de ani, de cercetători de la Universitatea Northumbria, Marea Britanie, a arătat că fumatul are un efect negativ puternic asupra memoriei.

Participanţilor li s-a cerut să-şi reamintească nişte detalii – de pildă, titlurile unor cântece care urmau să fie interpretate la o reuniune studenţească, sau până la ce punct fuseseră îndeplinite anumite sarcini.
Fumătorii s-au descurcat prost, reuşind să-şi reamintească, în medie, doar 59% din informaţii, în timp ce nefumătorii au reuşit să-şi reamintească informaţiile în proporţie de 81%.

Cei care fumaseră, dar renunţaseră la acest obicei, şi-au reamintit detaliile în proporţie de 74%.

Autorii studiului consideră că informaţiile ar putea fi utilizate în campaniile împotriva fumatului.

Ei plănuiesc să investigheze, în continuare, efectele pe care le are asupra memoriei fumatul pasiv (aspirarea, de către cei care nu fumează, a fumului produs de alţii), precum şi aşa-numitul „fumat la a treia mână” – inhalarea reziduurilor rămase în haine, perdele sau mobilier.

Sursa: Mail Online

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor
Rechinul care poate trăi 400 de ani: este cel mai longeviv vertebrat cunoscut de pe Pământ
Rechinul care poate trăi 400 de ani: este cel mai longeviv vertebrat cunoscut de pe Pământ
ADN-ul străvechi dezvăluie cum s-a schimbat Europa după căderea Romei
ADN-ul străvechi dezvăluie cum s-a schimbat Europa după căderea Romei
Descoperire istorică pentru fizica modernă! Ce au observat oamenii de știință pentru prima dată?
Descoperire istorică pentru fizica modernă! Ce au observat oamenii de știință pentru prima dată?
Cercetătorii au creat plasticul care se evaporă la căldură și se reasamblează singur
Cercetătorii au creat plasticul care se evaporă la căldură și se reasamblează singur
„Spin & Splash by CSID.ro”, două zile de sport, joacă, sănătate și surprize pentru întreaga familie, la THERME București
„Spin & Splash by CSID.ro”, două zile de sport, joacă, sănătate și surprize pentru întreaga familie, la THERME ...
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare
China pregătește o nouă misiune pe Lună
China pregătește o nouă misiune pe Lună
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări romane necunoscute?
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări ...
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători de la Marea Neagră
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători ...
Cercetătorii au descoperit un secret, vechi de 3,7 miliarde de ani, al vieții timpurii
Cercetătorii au descoperit un secret, vechi de 3,7 miliarde de ani, al vieții timpurii
Unul dintre cele mai reci locuri din Univers se găsește chiar aici pe Pământ
Unul dintre cele mai reci locuri din Univers se găsește chiar aici pe Pământ
Trei minute de sprint sunt mai eficiente decât 90 de minute de exerciții moderate, indică un studiu
Trei minute de sprint sunt mai eficiente decât 90 de minute de exerciții moderate, indică un studiu
Test de cultură generală. Care este cea mai bogată familie din lume?
Test de cultură generală. Care este cea mai bogată familie din lume?
Un mineral care formează rubine și safire, descoperit de roverul Perseverance pe Marte
Un mineral care formează rubine și safire, descoperit de roverul Perseverance pe Marte
O biserică din Polonia lasă șoferii să plătească parcarea prin rugăciune
O biserică din Polonia lasă șoferii să plătească parcarea prin rugăciune
O ceartă în familie din cauza unui telefon iPhone s-a sfârșit tragic
O ceartă în familie din cauza unui telefon iPhone s-a sfârșit tragic