Home » D:News » A fost descoperită o nouă inscripţie maiaşă ce face referire la 2012!

A fost descoperită o nouă inscripţie maiaşă ce face referire la 2012!

A fost descoperită o nouă inscripţie maiaşă ce face referire la 2012!
Publicat: 25.11.2011
Institutul de Arheologie din Mexic a recunoscut ieri existenţa celui de-al doilea artefact maiaş pe care este înscripţionat un text ce face referire la data de 21 decembrie 2012. Oficialii mexicani resping, însă, orice teorie care sugerează că maiaşii ar fi prezis că această dată va aduce sfârşitul lumii.

Până acum, majoritatea experţilor cunoşteau o singură inscripţie maiaşă ce făcea referire la această dată, o tabletă de piatră din situl arheologic Tortuguero. Ieri, însă, Institutul Naţional de Antropologie şi Istorie din Mexic a dat publicităţii un comunicat în care se precizează că o altă inscripţie, găsită în situl arheologic Comalcalco, face referire la controversata dată.

Arturo Mendez, purtătorul de cuvânt al instituţiei mexicane, a afirmat că fragmentul de cărămidă ce conţine respectiva inscripţie a fost descoperit acum câţiva ani, fiind studiat intens de specialiştii institutului. Acum, inscripţia este păstrată într-o colecţie privată a institutului, la care publicul nu are acces.

„Cărămida de la Comalcalco”, cum este supranumit artefactul, datează de acum 1.300 de ani. Anumite pasaje sunt dificil de citit, însă ultimele simboluri au fost interpretate de cercetători. Astfel, inscripţia se încheie cu fraza „Va coborî din cer„. Experţii spun că este cel mai probabil vorba despre Bolon Yokte, un misterios zeu maiaş asociat atât cu războiul, cât şi cu creaţia.

Arheologii spun că poziţia în care a fost găsită cărămida, cu inscripţia spre interiorul zidului, sugerează că maiaşii nu au intenţionat ca mesajul înscris pe ea să fie citit.

Cercetătorii institutului resping teoriile conform cărora data inscripţionată reprezintă momentul de start al apocalipsei. „Gândirea mesianică occidentală a răstălmăcit cosmogonia civilizaţiilor străvechi, precum civilizaţia Maya„, anunţă comunicatul Institutului.

Experţii institutului afirmă că maiaşii considerau că timpul parcurge o serie de cicluri care încep şi se termină cu regularitate, fără a crede că finalul unui ciclu are consecinţe apocaliptice.

Deoarece zvonurile care sugerează că maiaşii ar fi prezis un eveniment apocaliptic în 2012 continuă să circule pe Internet, institutul va organiza săptămâna viitoare o întrunire a celor mai importanţi 60 de experţi în cultura Maya, pentru a „limpezi incertitudinile care există referitor la calendarul maiaş”. Evenimentul va avea loc la Palenque, un important sit arheologic din Mexic.

Sursa: Associated Press

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un film pierdut al lui Georges Méliès, părintele cinematografiei moderne, a fost regăsit după 100 de ani
Un film pierdut al lui Georges Méliès, părintele cinematografiei moderne, a fost regăsit după 100 de ani
Suspecții implicați în furtul tezaurului dacic s-au plâns de condițiile din închisoare
Suspecții implicați în furtul tezaurului dacic s-au plâns de condițiile din închisoare
Un nou crater pe Lună, cu un diametru de 225 de metri, a fost fotografiat cu o sondă NASA
Un nou crater pe Lună, cu un diametru de 225 de metri, a fost fotografiat cu o sondă NASA
De ce europenii au încetat să construiască morminte megalitice acum 5.000 de ani?
De ce europenii au încetat să construiască morminte megalitice acum 5.000 de ani?
Oamenii de știință s-au înșelat! Cât de mult contează genele cu adevărat?
Oamenii de știință s-au înșelat! Cât de mult contează genele cu adevărat?
O gaură neagră s-a trezit după 100 de milioane de ani și a erupt ca un vulcan cosmic
O gaură neagră s-a trezit după 100 de milioane de ani și a erupt ca un vulcan cosmic
Un peisaj antic dezvăluie rămășițele oamenilor care au trăit acum 100.000 de ani
Un peisaj antic dezvăluie rămășițele oamenilor care au trăit acum 100.000 de ani
Cercetătorii au descoperit un nou comportament al furnicilor
Cercetătorii au descoperit un nou comportament al furnicilor
Care este legătura dintre noua strategie de „maximizare a aspectului fizic” folosită de tineri și bovinele crescute pentru carne?
Care este legătura dintre noua strategie de „maximizare a aspectului fizic” folosită de tineri și bovinele crescute ...
Test de cultură generală. Care este diferența dintre antropologie și sociologie?
Test de cultură generală. Care este diferența dintre antropologie și sociologie?
O analiză a confirmat că postul intermitent nu este mai eficient decât alte diete pentru pierderea în greutate
O analiză a confirmat că postul intermitent nu este mai eficient decât alte diete pentru pierderea în greutate
Europenii trec la mașini electrice din cauza creșterii prețului la combustibili
Europenii trec la mașini electrice din cauza creșterii prețului la combustibili
Un nou telescop a detectat zeci de asteroizi în apropierea Pământului
Un nou telescop a detectat zeci de asteroizi în apropierea Pământului
Titanic, dincolo de mit. 10 lucruri neştiute despre cea mai cunoscută tragedie maritimă din istorie
Titanic, dincolo de mit. 10 lucruri neştiute despre cea mai cunoscută tragedie maritimă din istorie
Prognoza actualizată de la ANM: Cât de caldă va fi vremea și unde va ploua?
Prognoza actualizată de la ANM: Cât de caldă va fi vremea și unde va ploua?
Chefir versus iaurt: care aduce mai multe beneficii pentru sănătate?
Chefir versus iaurt: care aduce mai multe beneficii pentru sănătate?
Ce sfaturi au experții pentru tinerii care încă mai depind financiar de părinți?
Ce sfaturi au experții pentru tinerii care încă mai depind financiar de părinți?
„Țara cea mai puțin vizitată” din Europa cu peisaje și castele spectaculoase
„Țara cea mai puțin vizitată” din Europa cu peisaje și castele spectaculoase