Home » D:News » Tic-tac! Ceasul Apocalipsei, un minut mai aproape de miezul nopţii

Tic-tac! Ceasul Apocalipsei, un minut mai aproape de miezul nopţii

Tic-tac! Ceasul Apocalipsei, un minut mai aproape de miezul nopţii
Publicat: 11.01.2012
Oamenii de ştiinţă au setat Ceasul Apocalipsei cu un minut mai aproape de miezul nopţii, ca urmare a demersurilor insuficiente făcute pentru reducerea armamentului nuclear şi a schimbărilor climatice.

În prezent, ceasul indică ora douăsprezece fără cinci minute, după ce în urmă cu doi ani, în 2010, fusese setat cu 6 minute înainte de miezul nopţii, sau la 6 minute de Apocalipsă, au anunţat cei de la publicaţia online Bulletin of the Atomic Scientists.

Ceasul Apocalipsei a fost creat în 1947 de oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Chicago, SUA, şi simbolizează pericolul iminent al distrugerii umanităţii. Iniţial, ceasul a fost setat la 7 minute distanţă de miezul nopţii, adică la 7 paşi de o catastrofă de proporţii globale, care ar duce la anihilarea omenirii.

La început, ceasul a reprezentat o iniţiativă a specialiştilor prin care să îi facă pe oameni să conştientizeze pericolul la care sunt expuşi din cauza armelor nucleare. Ulterior, grupul oamenilor de ştiinţă care reglează ceasul şi dintre care fac parte şi 9 laureaţi ai premiului Nobel, au adăugat, pe lângă pericolele nucleare, şi alte ameninţări la adresa umanităţii.

Acum, oamenii de ştiinţă au luat decizia de a seta ceasul cu un minut mai aproape de apocalipsă ca urmare a nereuşitei liderilor mondiali de a susţine procesul dezarmării nucleare. În plus, specialiştii au spus că un factor motivant a fost reprezentat de încălzirea globală, care ameninţă să ducă la secetă şi foamete.

„Comunitatea mondială ar putea fi într-un punct fără întoarcere în ceea ce priveşte eforturile de a preveni catastrofele produse de schimbările din atmosfera Pământului”, a declarat Allison Macfarlane, profesor la Universitatea George Mason.

Cea mai îngrijorătoare situaţie a fost în anul 1953, când SUA şi Rusia testau dispozitive termonucleare, iar ceasul arăta două minute până la miezul nopţii. Treizeci şi opt de ani mai târziu, în 1991, avea loc cea mai optimistă setare a ceasului, când, după încheierea Războiului Rece, specialiştii au anunţat că până la miezul nopţii mai erau 17 minute.

Sursa: Reuters

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Bacteriile rezistente la medicamente se transmit între animalele de companie și oameni, avertizează cercetătorii
Bacteriile rezistente la medicamente se transmit între animalele de companie și oameni, avertizează cercetătorii
Arta rupestră preistorică are o „gramatică organizațională” și este posibil să fi fost folosită în scopuri de comunicare și ritualice
Arta rupestră preistorică are o „gramatică organizațională” și este posibil să fi fost folosită în scopuri de ...
Ar putea exista tehnologii extraterestre în jurul găurilor negre din Univers?
Ar putea exista tehnologii extraterestre în jurul găurilor negre din Univers?
Ce s-a întâmplat după ce o echipă de fizicieni a construit un cristal spațiu-timp?
Ce s-a întâmplat după ce o echipă de fizicieni a construit un cristal spațiu-timp?
Moliile pot mirosi cu aripile, au descoperit cercetătorii
Moliile pot mirosi cu aripile, au descoperit cercetătorii
Un adăpost rupestru rar, vechi de 8.000 de ani, dezvăluie un moment de cotitură în istoria umanității
Un adăpost rupestru rar, vechi de 8.000 de ani, dezvăluie un moment de cotitură în istoria umanității
Un supliment obișnuit pentru sală ar putea ajuta celulele care luptă împotriva cancerului
Un supliment obișnuit pentru sală ar putea ajuta celulele care luptă împotriva cancerului
Chiar și oamenii pot învăța să folosească ecolocația, arată un studiu
Chiar și oamenii pot învăța să folosească ecolocația, arată un studiu
Un medicament deja disponibil în farmacii pentru alte afecțiuni are proprietăți anti-îmbătrânire
Un medicament deja disponibil în farmacii pentru alte afecțiuni are proprietăți anti-îmbătrânire
Oamenii de știință au creat un material ultra-ușor și portabil care răcorește pielea în timpul exercițiilor fizice
Oamenii de știință au creat un material ultra-ușor și portabil care răcorește pielea în timpul exercițiilor fizice
Test de cultură generală. În care ocean trăiesc cei mai mulți rechini?
Test de cultură generală. În care ocean trăiesc cei mai mulți rechini?
Ceva ciudat se întâmplă în „inima” Căii Lactee
Ceva ciudat se întâmplă în „inima” Căii Lactee
Metodele prin care îi poți convinge pe copii să mănânce mai multe legume
Metodele prin care îi poți convinge pe copii să mănânce mai multe legume
Imaginile modificate cu Inteligența Artificială pot compromite monitorizarea speciilor de păsări
Imaginile modificate cu Inteligența Artificială pot compromite monitorizarea speciilor de păsări
De ce este bine să te gândești la moștenirea pe care o lași în urmă?
De ce este bine să te gândești la moștenirea pe care o lași în urmă?
În urmă cu 112 ani, Austro-Ungaria declara război Serbiei, marcând astfel începutul Primului Război Mondial
În urmă cu 112 ani, Austro-Ungaria declara război Serbiei, marcând astfel începutul Primului Război Mondial
Expert în bune maniere: Cele mai frecvente greșeli pe care turiștii le fac în hoteluri
Expert în bune maniere: Cele mai frecvente greșeli pe care turiștii le fac în hoteluri
Operațiunea Tămădău: reacția diplomaților români aflați în exil după arestarea liderilor Partidului Național Țărănesc
Operațiunea Tămădău: reacția diplomaților români aflați în exil după arestarea liderilor Partidului Național Țărănesc