Olimpiadele trisorilor

Un pahar de alcool?… Cei nesiguri pe puterile proprii au folosit diverse licori pentru a se dezinhiba. In Antichitate, atletilor li se dadea sa bea, pentru a capata energie, lapte maternal. Totusi, atunci ca si astazi, substanta dopanta cea mai raspandita a fost alcoolul. In 1920, la JO din Franta, un antre­nor american si-a cinstit elevii inainte de inceperea cursei cu un cocktail de cirese, iar sportivii sai Charles Paddock (foto 5) si Moris Kirksey au ocupat primele doua locuri pe podium.

Opt ani mai tarziu, la Amsterdam, florestitul Lucien Gaudin (foto 6), unul dintre cei mai buni scrimeuri ai momentului, si-a atacat violent adversarul. Lupta a fost intrerupta, iar in vestiarul lui Gaudin a fost gasita o sticla goala de… coniac. Banuindu-se ca multe medalii au fost obtinute de sportivi aflati sub influenta lui Bacchus, in 1967 s-a introdus testul de alcoolemie. Primul sportiv sanctionat din cauza bauturii a fost suedezul Hans Liljenwall, care castigase medalia de bronz la proba de pentatlon modern cu ajutorul a trei pahare zdravene de whisky. In 1863, farmacistul corsican Angelo Mariani a creat un stimulent pe baza de coca – precursorul a ceea ce, 30 de ani mai tarziu, avea sa devina Coca-Cola.

• Povestea unui mare campion român ajuns ofiţer S.R.I. din cadrul Brigăzii Antitero. S-a trezit cu o…
• Un român pasionat de off-road a parcurs zeci de mii de kilometri, până în Siberia, suportând…

Academia de Medicina din SUA a recunoscut oficial bautura drept „vinul atletilor“, dar, surprinzator, in loc s-o interzica, a dispus distribuirea ei gratuita la toti sportivii. …sau o portie de trinitina? In 1932, la JO de la Los Angeles, inotatorii japonezi au doborat numeroase recorduri gratie apelului la o forma neexploziva a nitroglicerinei – trinitina. Acest derivat permite muschilor sa se intinda mai mult, iar inimii sa fie mai bine alimentata. O alta metoda, practicata incepand cu a doua jumatate a secolului XX, a fost modificarea statutului hormonal al inotatoarelor si gimnastelor prin inseminari controlate, dar rezultatele nu au fost tot timpul cele dorite.

La Jocurile Olimpice de la München, antrenorii echipei de natatie a fostei RDG au vrut sa optimizeze conditia inotato­rilor lor introdu­candu-le acestora in intestine, pe cale anala, prin intermediul unei pompe, cate 1,5 litri de aer. Experimentul s-a dovedit un adevarat fiasco: inotatorii au traversat bazinul cu fesele afara, riscand sa le explodeze rectul si suferind grave afectiuni digestive. Modificarea organismului pentru o medalie Splina este organul responsabil pentru durerile provocate de efortul sustinut. De aceea, atletilor din Antichitate acest organ li se indeparta prin metode de-a dreptul barbare. O data cu evolutia medicinei, s-au ameliorat si procedeele de ablatiune. Multi atleti au suferit interventii chirurgicale pentru a-si mari diametrul arterelor coronare, cu scopul de a-si spori debitul sanguin. Succesul cere un pret greu de platit. De aceea, nu intotdeauna au parte de lauri cei mai buni, adesea lor luandu-le locul „descurcaretii“.

Foto: Guliver, Mediafax

FACTS

Fact
Tenis, coniac si fusta scurta
Campioana mondiala la tenis de camp Suzanne Lenglen s-a aflat pe perioada intregii sale cariere sportive sub ocrotirea directa a tatalui sau, antrenorul Charles Lenglen. La 15 ani, Suzanne participa la primul sau mare campionat. Pe 5 ianuarie 1919, se confrunta cu Dorotheea Lambert Chambres, in finala de la Wimbledon. Primul set a fost dezastruos pentru Lenglen. In pauza, tatal grijuliu i-a administrat fiicei… un pahar de coniac. Efectul a fost imediat, Suzanne castigand finala. De atunci, prin metoda respectiva, sportiva a mai triumfat de sase ori la Wimbledon si a participat la doua editii ale Jocurilor Olimpice. Poate fara legatura directa cu paharul de coniac, Suzanne Lenglen a fost si prima sportiva care a purtat fusta deasupra genunchilor.

Fact
Stella era Stanislas In decembrie 1980, a fost asasinata, intr-o parcare din Cleveland, Ohio, o femeie. Autopsia a relevat faptul ca victima era de fapt un barbat, Stanislas Walasiewicz, alias Stanislawa si apoi Stella Walsh, nimeni alta decat castigatoarea medaliei de aur la 100 de metri femei din 1932. Adevarul a iesit la iveala prea tarziu, Stanislas nemaiavand cum sa returneze med aliile.

Contrazicand dictonul „Important e nu sa castigi, ci sa participi“, un numar impresionant de campioni si-au dobandit titlurile trisand. Inca de la primele intreceri sportive, regulile impuse participantilor erau stricte. Dar asta nu a impiedicat aparitia si aplicarea unor metode viclene pentru a castiga.

Energizantul de „apa“ si branciul prietenos
In 1908, la Jocurile Olimpice de la Londra, antrenorii americani au plasat sub vestele sportivilor sticle continand un lichid transparent, pentru ca mara­tonistii sa-si potoleasca setea si sa se revigoreze pe timpul cursei. Banuind ca lichidul cu pricina este un energi­zant, toti ceilalti concurenti au pornit in cursa cu un important handicap psiho­logic. Francezul Géo André si-a procurat si el o astfel de sticla si a constatat ca aceasta continea apa chioara.

Tot in 1908, cursa de 400 de metri viteza a fost castigata de americanul John Carpenter (foto 1). Neobservat de arbitri, dar surprins de un fotograf atent, Carpenter l-a impins in timpul alergarii pe principalul sau adversar, britanicul Haiswele. Acesta din urma a reclamat comportamentul americanului, iar judecatorii, pe baza probelor foto, i-au acordat dreptul de a alerga din nou. Tot cu aceasta ocazie, organizatorii au decis marcarea in teren a culoarelor de alergare. Campioane cu parfum de barbat In Antichitate, kallipateira era considerat joc sacru, motiv pentru care accesul femeilor la el era interzis.

Pentru a nu se incalca aceasta regula stricta, participantii trebuiau sa concureze goi. Decenta a obligat Jocurile Olimpice moderne sa renunte la nuditatea atletilor. In consecinta, timp de 16 ani, cea mai rapida femeie din lume la proba de 100 de metri a fost… un barbat. „Americanca“ de origine poloneza Stella Walsh (foto 2) a cucerit numeroase medalii, obtinand printre altele locul 1 la JO de la Los Angeles, din 1932, si la JO de la Berlin, din 1936. In ciuda regulii controlului ginecologic, impusa in 1948 de catre englezi, moda atletilor travestiti a atins apogeul in 1964, la Tokio, unde 26% dintre medaliile puse in joc au fost castigate de barbati care concurasera, deghizati, la probele feminine. In acea perioada, campioanele cu caracteristici masculine au doborat multe recorduri.

Un caz celebru este cel al „surorilor“ Tamara si Irina Press (foto 3 si 4), din fosta URSS, campioane la aruncarea discului, la 80 de metri garduri si la pentatlon. Din nefericire pentru „ele“, in 1966, la JO de la Budapesta, a fost impus controlul cromozomilor, ocazie cu care cariera celor „doi“ sportivi s-a spulberat brutal. In 1967, se estima ca 60% dintre recordurile obtinute de-a lungul timpului la sporturile feminine sunt in fapt detinute de barbati. Desi nu au fost identificati, se pare ca acestia au participat si participa in continuare la cursele femeilor, utilizand diverse anabolizante care nu permit intotdea­una sa se identifice natura corecta a „sportivei“.

Medalii pentru doi si import de kenyeni
Unii s-au multumit cu situatia de a face succesul pe din doua. Astfel, in 1891, la cursa de ciclism Paris – Brest – Paris, doi gemeni si-au impartit atat traseul, cat si premiul. Ulterior, alti doi gemeni au incercat sa copieze exemplul lor in proba de maraton. Ei planuiau sa parcurga fiecare cate jumatate de traseu si apoi sa se inlocuiasca, dar au fost rapid depistati, pentru ca unul dintre ei uitase sa se… barbiereasca. Pentru a-si spori numarul de trofee, statul Quatar cumpara atleti din Kenya. Succesul a fost deplin. Campion al lumii la proba de 3.000 de metri, la Mondialele din 2003, din Franta, a fost nimeni altul decat kenyanul Stephan Cherano, alias Saif Saeed Shaheen, care a alergat pentru Quatar.