Home » D:News » Încă o săptămână de aşteptare: pe 6 august, Curiosity va ajunge pe Marte

Încă o săptămână de aşteptare: pe 6 august, Curiosity va ajunge pe Marte

Publicat: 30.07.2012
Laboratorul spaţial destinat explorării mediului marţian, lansat de NASA sub numele de Curiosity, se apropie de destinaţie.

Ieri, vehiculul, lansat în luna noiembrie a anului trecut, şi-a ajustat cursul, realizând o corecţie (a patra) a traseului pe care se deplasează, astfel încât să coboare cât mai aproape de locul stabilit. Corecţia a deplasat cu 21 km, faţă de calculele iniţiale, punctul în care Curiosity va pătrunde în atmosfera planetei Marte.

 Încă o săptămână de aşteptare: pe 6 august, Curiosity va ajunge pe Marte

Scopul tuturor acestor corecţii este de a aşeza cu precizie vehiculul spaţial pe un „petic” de teren cu dimensiunile de numai 19×6 km, aflat în vecinătatea Muntelui Sharp, care se ridică din centrul Craterului Gale.

Muntele înalt de cca. 5.000 m este, cred specialiştii, alcătuit din sedimente, iar analiza acestora de către sofisticatele instrumente de la bordul laboratorului marţian ar putea lămuri marele mister al planetei Marte: a avut sau nu aceasta „ingredientele” şi condiţiile ambientale necesare pentru a permite dezvoltarea vieţii?

Sursa: Discovery News

Credit foto: NASA

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Guglielmo Marconi, inventatorul telegrafiei fără fir. Părintele radioului modern

Dorothy Dandridge, primul star de culoare de la Hollywood. „Nu pot juca în rolul unei sclave”

Planeta Marte ar fi fost „locuibilă” în trecutul îndepărtat, a descoperit roverul Curiosity al NASA

O nouă erupție puternică pe suprafața Soarelui! Semnalele radio din Pacific au fost perturbate

Test de cultură generală. Care compozitor a fost înmormântat fără inimă?

Max Planck, creatorul Teoriei Cuantice. „Nu cunoașterea adevărului, ci succesul care însoțește căutarea lui este ceea ce îl îmbogățește pe om și îi aduce fericirea”
Max Planck, creatorul Teoriei Cuantice. „Nu cunoașterea adevărului, ci succesul care însoțește căutarea lui este ...
Meteorologii anunță că vremea va fi schimbătoare în luna mai

Au trecut 505 ani de la moartea marelui Leonardo da Vinci. Moştenirea lui este încă vie şi admirată de o lume întreagă

Ce mai înseamnă Paștele pentru români și cum vor petrece cei mai mulți sărbătorile pascale?

47 de copii migranți au dispărut în Europa în fiecare zi începând cu anul 2021

Câți dintre români cred că România are o problemă cu tutunul?

Unde aleg românii să plece de Paște?
Unde aleg românii să plece de Paște?
Nebuloasa Cap de Cal, observată în detalii fără precedent cu Telescopul Webb

El Niño se va transforma în La Niña, iar 2024 ar putea fi cel mai cald an înregistrat vreodată

„Vezică biliară de porțelan”, găsită într-un mormânt vechi de 100 de ani

Enzimele descoperite în bacteriile intestinale pot schimba grupele de sânge ale unui donator

Oamenii de știință au creat o celulă cerebrală funcțională din sare și apă

Test de cultură generală. Ce sărbătorim de 1 Mai?