Mihaela STOICA

Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 – decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului.

Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, în special pe domeniul social. Pasiunea pentru istorie, ştiinţă şi natură a condus-o către Descopera.ro.

Trei tipuri de personalităţi pe care ar trebui să le eviţi

Muzeul Naţional de Istorie a României prezintă artefacte preistorice în cadrul unei expoziţii internaţionale ce se deschide la Udine, Italia

Descoperă Acum: 20 de planete potenţial habitabile, găsite ”chiar sub nasul nostru”. Creierul astronauţilor care petrec mult timp în spaţiu îşi schimbă poziţia. Descoperire uriaşă pe fundul Mării Nordului

Un accident nuclear nedeclarat de ruşi a generat recent urme de radioactivitate, detectate în Europa. Anunţul şefului CNCAN referitor la România

Stephen Hawking: Oamenii vor transforma Terra într-un ”glob de foc”, în mai puţin de 600 de ani

MESAJE de SFINŢII Mihail şi Gavriil: Urări şi felicitări pe care le puteţi trimite familiei, cunoscuţilor, celor dragi

Cum facem diferenţa dintre un zâmbet fals şi unul real?

Descoperă Acum: Porcii care produc bacon sănătos. Există trei tipuri de conştiinţă, iar computerele au reuşit să dobândească una dintre ele. Hitler ar fi supravieţuit celui de-Al Doilea Război Mondial

Fricile nejustificate şi fobiile pe care oamenii le au

Documentarul-fenomen Planeta Albastră revine cu o nouă serie. Filmările au adus şi descoperiri ştiinţifice importante

Folosind un detector de metale, un bărbat pasionat de istorie a făcut o descoperire rară şi valoroasă pe un câmp

Piramida care levitează cu puterea minţii la Liminal, festival pionier în România

Descoperă Acum: Oamenii conştientizează atunci când mor. Universul nostru nu ar trebui să existe. A fost descoperit un nou tip de diabet, mult mai frecvent decât cel de tip 1

ORA DE IARNĂ 2017. Când trecem şi de ce cea mai lungă zi din an aduce ceva periculos

Secretul unei vieţi împlinite dezvăluit de celebrul savant, Albert Einstein