66 de ani de la cel mai mare val al deportărilor staliniste din Basarabia. „Ne-au luat în trenuri de vite şi ne-au dus”

Deportările din noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, operaţiune denumită conspirativ ‘IUG’, s-au făcut în urma Hotărârii Biroului Politic al CC al PC al URSS nr. 1290-467cc din 6 aprilie 1949 ”Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a chiaburilor, foştilor moşieri, marilor comercianţi, complicilor ocupanţilor germani, persoanelor care au colaborat cu organele poliţiei germane şi româneşti, membrilor partidelor politice, gardiştilor albi, membrilor sectelor ilegale, cât şi a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus”.

Conform documentelor de arhivă, la această operaţiune au participat 4.496 de ‘lucrători operativi’ ai Ministerului Securităţii de Stat al URSS, inclusiv aduşi din alte republici, 13.774 de ofiţeri şi soldaţi şi 4.705 de activişti de partid din Moldova. Pentru asigurarea transportului intern al celor ce au fost ridicaţi au fost mobilizate 4.069 autovehicule, iar pentru transportarea basarabenilor în Siberia şi RSS Kazahă au fost pregătite 30 de eşaloane de tren, respectiv 1.573 de vagoane de vite.

• Albrecht Durer, precursorul gravurii. „De ce mi-a dat Dumnezeu un talent atât de magnific? Este un…
• Bruce Lee, legenda nemuritoare. „Înțelepciunea îți va da putere, dar caracterul îți va da respect”

La 66 de ani de la acea noapte neagră, foşti deportaţi şi rudele acestora, dar şi oficiali au fost prezenţi luni la Monumentul victimelor deportărilor regimului comunist, situat în faţa gării feroviare din Chişinău, pentru a comemora victimele deportărilor din 1949.

”Aveam 15 ani când am fost deportată. Eu, sora, fratele de 6 ani şi părinţii. Am fost ridicaţi la 6 iulie 1949. Am stat acolo şase ani după care am revenit acasă. Am 84 de ani, dar nu am să uit până la moarte ziua asta, cum ne-au ridicat. Fără pâine, fără nimic, ne-au luat în trenuri de vite şi ne-au dus”. Sunt amintirile încă foarte vii, exprimate cu lacrimi în ohci, ale Claudiei Dunicichina, deportată pe 6 iulie 1949, împreună cu întreaga familie, după cum relatează Radio Chişinău.

Premierul interimar Natalia Gherman a transmis cu această ocazie un mesaj în care aduce un omagiu victimelor deportărilor staliniste. ”Este o zi de mare tristeţe, cea mai neagră şi tragică filă din istoria noastră. Astăzi aducem un omagiu celor care nu au supravieţuit vremurilor groaznice, dar şi celor care au trecut prin calvarul acestor deportări şi s-au întors acasă. Au fost deportate familii întregi care, ajunse în Siberia, erau dezbinate şi repartizate în lagăre de concentrare şi muncă silnică. Tragedia acestor oameni — părinţi, bunici, rude, copii şi maturi — va rămâne pentru totdeauna cea mai mare durere a noastră”, se subliniază în mesajul Nataliei Gherman, potrivit agenţiei IPN.

Prezent la eveniment, primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a solicitat crearea unui grup reprezentativ care să analizeze problemele nerezolvate ale foştilor deportaţi. ”Astăzi ne întâlnim în faţa Monumentului, într-un mod demn, aşa cum trebuie să fie. Între timp s-au mai rezolvat o serie de dosare. Din câte cunosc nu a fost rezolvată problema legată de egalarea în drepturi a deportaţilor cu veteranii de război. Ştiu că aceasta a fost una dintre solicitările dumneavoastră”, a declarat Dorin Chirtoacă, citat de Radio Chişinău.

Deportările din Basarabia şi Nordul Bucovinei au fost o formă a represiunii politice puse în practică de autorităţile sovietice. Primul val a fost cel din noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, când au fost deportate peste 25.000 de persoane. Au urmat alte două valuri, în 1949 şi 1951, în urma cărora au avut de suferit alte peste 40.000 de persoane. Date neoficiale arată, însă, că numărul celor deportaţi ar fi cu mult mai mare.

Sursa: Agerpres