Home » Cultură » 66 de ani de la cel mai mare val al deportărilor staliniste din Basarabia. „Ne-au luat în trenuri de vite şi ne-au dus”

66 de ani de la cel mai mare val al deportărilor staliniste din Basarabia. „Ne-au luat în trenuri de vite şi ne-au dus”

66 de ani de la cel mai mare val al deportărilor staliniste din Basarabia. „Ne-au luat în trenuri de vite şi ne-au dus”
Publicat: 06.07.2015
La 6 iulie 2015 se împlinesc 66 de ani de la cel de-al doilea şi cel mai mare val al deportărilor staliniste din Basarabia şi Nordul Bucovinei, când peste 35.000 de persoane, majoritatea femei şi copii, au fost trimise în cele mai îndepărtate regiuni ale fostei Uniuni Sovietice, precum Siberia sau Kazahstan.

Deportările din noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, operaţiune denumită conspirativ ‘IUG’, s-au făcut în urma Hotărârii Biroului Politic al CC al PC al URSS nr. 1290-467cc din 6 aprilie 1949 ”Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a chiaburilor, foştilor moşieri, marilor comercianţi, complicilor ocupanţilor germani, persoanelor care au colaborat cu organele poliţiei germane şi româneşti, membrilor partidelor politice, gardiştilor albi, membrilor sectelor ilegale, cât şi a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus”.

Conform documentelor de arhivă, la această operaţiune au participat 4.496 de ‘lucrători operativi’ ai Ministerului Securităţii de Stat al URSS, inclusiv aduşi din alte republici, 13.774 de ofiţeri şi soldaţi şi 4.705 de activişti de partid din Moldova. Pentru asigurarea transportului intern al celor ce au fost ridicaţi au fost mobilizate 4.069 autovehicule, iar pentru transportarea basarabenilor în Siberia şi RSS Kazahă au fost pregătite 30 de eşaloane de tren, respectiv 1.573 de vagoane de vite.

La 66 de ani de la acea noapte neagră, foşti deportaţi şi rudele acestora, dar şi oficiali au fost prezenţi luni la Monumentul victimelor deportărilor regimului comunist, situat în faţa gării feroviare din Chişinău, pentru a comemora victimele deportărilor din 1949.

”Aveam 15 ani când am fost deportată. Eu, sora, fratele de 6 ani şi părinţii. Am fost ridicaţi la 6 iulie 1949. Am stat acolo şase ani după care am revenit acasă. Am 84 de ani, dar nu am să uit până la moarte ziua asta, cum ne-au ridicat. Fără pâine, fără nimic, ne-au luat în trenuri de vite şi ne-au dus”. Sunt amintirile încă foarte vii, exprimate cu lacrimi în ohci, ale Claudiei Dunicichina, deportată pe 6 iulie 1949, împreună cu întreaga familie, după cum relatează Radio Chişinău.

Premierul interimar Natalia Gherman a transmis cu această ocazie un mesaj în care aduce un omagiu victimelor deportărilor staliniste. ”Este o zi de mare tristeţe, cea mai neagră şi tragică filă din istoria noastră. Astăzi aducem un omagiu celor care nu au supravieţuit vremurilor groaznice, dar şi celor care au trecut prin calvarul acestor deportări şi s-au întors acasă. Au fost deportate familii întregi care, ajunse în Siberia, erau dezbinate şi repartizate în lagăre de concentrare şi muncă silnică. Tragedia acestor oameni — părinţi, bunici, rude, copii şi maturi — va rămâne pentru totdeauna cea mai mare durere a noastră”, se subliniază în mesajul Nataliei Gherman, potrivit agenţiei IPN.

Prezent la eveniment, primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a solicitat crearea unui grup reprezentativ care să analizeze problemele nerezolvate ale foştilor deportaţi. ”Astăzi ne întâlnim în faţa Monumentului, într-un mod demn, aşa cum trebuie să fie. Între timp s-au mai rezolvat o serie de dosare. Din câte cunosc nu a fost rezolvată problema legată de egalarea în drepturi a deportaţilor cu veteranii de război. Ştiu că aceasta a fost una dintre solicitările dumneavoastră”, a declarat Dorin Chirtoacă, citat de Radio Chişinău.

Deportările din Basarabia şi Nordul Bucovinei au fost o formă a represiunii politice puse în practică de autorităţile sovietice. Primul val a fost cel din noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, când au fost deportate peste 25.000 de persoane. Au urmat alte două valuri, în 1949 şi 1951, în urma cărora au avut de suferit alte peste 40.000 de persoane. Date neoficiale arată, însă, că numărul celor deportaţi ar fi cu mult mai mare.

Sursa: Agerpres

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce ne pasă atât de mult ce cred ceilalți despre noi? Psihologia unei nevoi pe care nu o putem opri
De ce ne pasă atât de mult ce cred ceilalți despre noi? Psihologia unei nevoi pe care nu o putem opri
Istoria șervețelului. Cum a evoluat de la bucata de pânză a romanilor la șervețelul de hârtie
Istoria șervețelului. Cum a evoluat de la bucata de pânză a romanilor la șervețelul de hârtie
Povestea oglinzii. Cum au ajuns oamenii să își vadă pentru prima dată chipul și cine a inventat oglinda modernă
Povestea oglinzii. Cum au ajuns oamenii să își vadă pentru prima dată chipul și cine a inventat oglinda modernă
Ce este ucronia? Genul literar care își imaginează o istorie alternativă
Ce este ucronia? Genul literar care își imaginează o istorie alternativă
De ce înșală oamenii? Știința infidelității și povestea unui cuvânt cu rădăcini latine
De ce înșală oamenii? Știința infidelității și povestea unui cuvânt cu rădăcini latine
Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri
Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri
Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)
Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale
Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă până la artiști pe care industria i-a uitat
Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă ...