Dadaismul, curentul artistic iniţiat de românul Tristan Tzara

Dadaismul a fost un curent cultural şi artistic nonconformist, îndreptat împotriva rutinei în viaţă, gândire şi artă. Bazele curentului au fost puse la Zürich, în ziua de 8 februarie 1916, de poetul de origine română Tristan Tzara. Acestuia i s-au alăturat, la început, scriitorii Hugo Ball şi Richard Hülsenbeck şi artistul plastic Hans Arp. Au urmat apoi pictori ca: românul Marcel Iancu, Francis Picabia, Marcel Duchamp, Max Ernst şi Kurt Schwitters.

Asociind unor elemente ale futurismului italian, cubismului francez şi expresionismului german, un negativism declarat, dadaismul cultivă arbitrariul total, neprevăzutul, abolirea formelor constituite, provocând dezordinea şi stupoarea. Totodată, dadaismul se manifestă prin organizarea unor spectacole de scandal îndreptate împotriva artei, gustului estetic, moralei tradiţionale, programatic puse sub semnul întrebării.

Din martie 1919, odată cu Tristan Tzara, mişcarea se mută la Paris. Aici, Tzara se întâlneşte cu scriitorii din grupul mişcării suprarealiste André Breton, Louis Aragon, Paul Eluard, Phillipe Soupault, cu A. Jacques Vachẻ. Mulţi dadaişti publică în revista lui Francis Picabia „391”. În revistă apar nume ca: Louis Aragon, Guillaume Apollinaire, Albert-Birot, Marcel Desnos sau Max Jacob.

După ce în 1921 Picabia se separase de mişcare, în 1922 se produce ruptura între dadaism şi grupul lui André Breton, din care se va dezvolta suprarealismul. Dadaismul supravieţuieşte, însă, datorită, aproape exclusiv, personalităţii lui Tzara.

Dincolo de nihilismul şi de enormităţile sale – care au anulat, uneori, arta – dadaismul a fost un protest, un elan spre absurd, pledând pentru o libertate absolută promovând invenţii plastice şi verbale adesea seducătoare. Acestea au lărgit investigaţia artistică şi a creat o atmosferă propice pentru îndrăzneală şi experienţe uluitoare.

În România, dadaismul a fost parţial vizibil, în unele producţii poetice sau în domeniul artelor plastice, publicate în reviste de avangardă precum: „unu”, „Contimporanul”, „Integral”, „Punct” sau „75 HP”. Caracteristica mişcării româneşti de avangardă literară este eclectismul. De aceea, un dadaism în stare pură este mai greu de descoperit. Un dadaism mai marcat este vizibil în textele lui Saşa Pană.

Sursa: wikipedia.com