Sex, droguri şi mături. Semnificaţia practicilor controversate ale vrăjitoarelor – FOTO

Această imagine devine tot mai populară în preajma sărbătorii americane Halloween. Dar de ce vrăjitoarele au pălării şi zboară pe catalige este mai puţin cunoscut.  

Pentru o lungă perioadă de timp răspunsul la întrebarea de ce vrăjitoarea zboară pe mătură era relativ simplă. Mătura era un simbol al domesticităţii sexului feminin, dar şi un simbol falic, astfel ”călăritul” unei mături a devenit simboul sexualităţii feminine, iar feminitatea şi domesticitatea au devenit sălbatice.

• Invenţia sa „a deschis calea” pentru diversele echipamente electronice ce urmau să apară. A primit chiar…
• Miso alb sau miso roșu? Diferențe, utilizări și de ce multe rețete nu specifică tipul

Luis Ricardo Falero, „The Witches’ Sabbath” (1880). Sursa foto:Wikimedia

Prima referinţă la vrăjitoarele care zburau pe mături a fost mărturia unui suspectat vrăjitor de sex masculin, Guillaume Edelin Saint-Germain-en-Laye, în timp ce era torturat, lângă Paris, în anul 1453.

Pe atunci exista un ritual păgân de fertilitate unde furcile, prăjinile şi măturile (de obicei obiecte falice) erau aduse în câmp, iar oamenii ţinându-le în mâni săreau în sus, ”convingând” recoltele să crească la acea înălţime.

De aici s-au combinat mai multe elemente: ritualuri păgâne, mături, simboluri falice de fertilitate şi săritul în sus. Acestea au devenit ingredientele necesare pentru a face o vrăjitoare să ”zboare”. Dar mai există şi ideea că vrăjitoarele ştiau să amestece şi să fiarbă diverse băuturi.

Albert Joseph Pénot, „Départ pour le Sabbat” (1910). Sursa foto:Wikimedia

Utilizarea plantelor halucinogene în scopuri şamanice ne duc tocmai în preistorie. Dar şi în Europa medievală au existat o serie de plante halucinogene care puteau fi uşor obţinute. În primul rând mucegaiul de secară care avea efecte similare cu cele ale drogului LSD, având componente cu proprietăţi de halucinogen puternic. Potrivit lui Johann Weyer, care a notat în lucrarea sa din 1563, Praestigiis Daemonum, acestea cunoştinţe au fost ingredientele principale ca orice vrăjitoare să devină ceea ce ştie lumea astăzi.  

Pe lângă asta, mai există şi alte probleme, pe lângă otrăvurile băute care puteau fi chiar mortale, vrăjitoarele mai ştiau un alt mod de a ingera un drog halucinogen. În afară de înghiţire, ele mai aplicau soluţiile lor pe membranele mucoase, cum ar fi subsuoară, anus sau la femei, prin membranele mucoase ale vaginelor.

În 1477, Antoine Rose, cunoscută şi sub numele de vrăjitoare de Savoia, a mărturisit, sub tortură, că „diavolul, al cărui nume era Robinet, era un om întunecat, care vorbea cu voce răguşită. Sărutarea piciorului lui Robinet însemna renunţarea la Dumnezeu şi la credinţa creştină. Diavolul şi-a lăsat amprenta pe degetul mic de la mâna ei stângă şi i-a dat un băţ de 18 centimetri lungime şi o oală cu unguent. Ea punea unguentul pe un băţ pe care-l introducea între picioare, zicând: „Du-te, în numele Diavolului, du-te!”

Odată ce acest lucru a fost făcut, efectele „unguentului zburător” începea să-şi producă efecte. În 1966, Gustav Schenk a descris efectul: ”Fiecare parte a corpului meu părea să funcţioneze pe cont propriu şi am fost cuprins de teama că o să cad. În acelaşi timp, am experimentat o senzaţie toxică de zbor. Trăiam halucinaţii puternice: norii se roateau, cerul cădea, turme de fiare se agitau, frunzele cădeau. Simţeam aburi fierbinţi şi metal topit …”

Luis Ricardo Falero, „Witches Going to Their Sabbath (or The Departure of the Witches)” (1878). Sursa foto:Wikimedia

Din perspectiva timpurilor noastre, o astfel de utilizare de droguri şi plăcerea în sine nu sunt acţiuni atât de şocante, unii le consideră chiar eliberatoare, dar în acele vremuri o femeie care alegea să facă ceea ce dorea cu propriul ei corp sau cu mintea a fost atât de nepermis încât a ajuns să fie sinonim cu diavolul însuşi. Multe dintre femei au fost torturate şi ucise pentru că au îndrăznit să exploreze astfel de libertăţi personale.

Sursa: Atlas Obscura

Vă recomandăm şi aceste articole: