Tezaurul: Polonia – dus-întors, Rusia – One Way Ticket

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Neutră până în 1916, România a devenit ţară beligerantă în primul Război Mondial, de partea Antantei, la 27 august 1916. Lucrurile, cum se ştie, n-au mers deloc bine pentru armata română: în toamna aceluiaşi an, forţele germane şi austro-ungare ocupaseră cam două treimi din teritoriul (de atunci) al României. Autorităţile şi instituţiile statului au fost nevoite să se refugieze la Iaşi. Acolo a fost evacuat şi „Tezaurul României”, în fapt Tezaurul BNR, al altor bănci private, societăţi comerciale, instituţii şi persoane particulare. Cum rezistenţa armatei române în faţa presiunilor exercitate de armatele de ocupaţie era pusă sub semnul îndoielii, Guvernul României a decis punerea la adăpost a „Tezaurului României”, prin trimiterea acestuia la Moscova. Primele transporturi au avut loc în decembrie 1916, după ce părţile română şi rusă au semnat un acord/ protocol în acest sens. Inventarierea tuturor valorilor trimise la Moscova s-a făcut la destinaţie, în ianuarie-februarie 1917, în prezenţa delegaţilor României, scrie Mediafax.

În iulie 1917 pornea către Moscova un al doilea transport cu „Tezaurul României”. Asta se petrecea la câteva luni după ce Vladimir Ilici Ulianov, care huzurea prin Elveţia, s-a reîntors în ţara natală cu complicitatea oficialităţilor elveţiene. Vajnicul personaj avea să fie reţinut de istorie sub numele de Lenin şi a preluat puterea în Rusia în noiembrie 1917. De atunci, Rusia a devenit a sovietelor şi tot de atunci Tezaurul României „paşol na turbinca”, vorba lui Creangă.

E drept, pentru a amorţi resentimentele şi a păstra memoria în amorţire, oficialităţile sovietice (apoi, din nou, ruse) au returnat României vreo trei ciozvârte din Tezaur. Desigur, a existat şi o compensaţie pentru sechestrarea averii României: Moscova ne-a făcut cadou comunismul şi ne-a dăruit cu titlu gratuit know-how-ul înfiinţării unor mecanisme şi structuri de exterminare, cunoscute sub denumirea comercială de „Gulag”.

Tot despre tezaure, şi tot despre România, aşa, doar spre ştiinţă. În timpul celui de-al doilea Război Mondial, o parte din Tezaurul Poloniei a tranzitat România şi a fost pus la adăpost în Franţa, Marea Britanie şi Canada. Acest lucru s-a petrecut în 1939, cu acordul şi cu sprijinul logistic al autorităţilor române. O mare cantitate de aur din rezerva Băncii Poloniei a rămas în custodia Băncii Naţionale a României. În septembrie 1947, BNR a restituit Poloniei întreaga cantitate de aur pe care o avusese în custodie.

Recent, Ambasada Rusiei la Bucureşti a postat pe contul ei de Facebook următorul mesaj: „În România este lansată campania pentru recuperarea patrimoniului naţional cultural al ţării, inclusiv a sculpturii lui Constantin Brâncuşi «Cuminţenia Pământului». Ambasada se alătură acţiunii şi aduce o contribuţie financiară modestă la fondul comun creat în acest scop.”, însoţindu-şi donaţia de un clip video:

în replică la clipul care promovează campania de stimulare a donaţiilor pentru achiziţionarea lucrării lui Brâncuşi:

Concret, Ambasada Federaţiei Ruse a anunţat o donaţie de 100 (una sută) euro. Ministerul Afacerilor Externe al României, tuşat de generozitatea fostului vecin de la răsărit, a răspuns:

„Apreciem contribuţia Ambasadei Federaţiei Ruse la recuperarea patrimoniului naţional românesc şi o încurajăm să continue această abordare. Totodată, încurajăm susţinerea campaniei de către orice actor public sau privat, în spiritul respectului pentru valorile culturale ale poporului român. Pare însă mai puţin explicabilă asocierea acestui demers cu un mesaj media, asumat de Ambasada Federaţiei Ruse, mesaj care promovează o viziune proprie asupra unor capitole din istoria relaţiilor bilaterale. Aceasta cu atât mai mult cu cât este vorba de un domeniu despre care cea mai în măsură să se pronunţe este Comisia comună de istorici româno-rusă al cărei obiectiv este tocmai discutarea aspectelor care ţin de istorie, în vederea consolidării încrederii reciproce.”

În loc de epilog: mesajul cu care se încheie clipul postat de Ambasada Federaţiei Ruse este: „Copiii trebuie să înveţe istoria adevărată.”

Fix asta ne dorim şi noi, românii de rând. Gând la gând cu bucurie, cum s-ar spune. Cât despre suta de euro donată de Federaţia Rusă, poate n-ar strica dacă istoricii români din Comisia comună româno-rusă ar răspunde, ca de la boier la boier, cu un gest de eleganţă egală, şi anume ca suma cu pricina să fie dedusă din valoarea „Tezaurului României” pe care suntem în drept să îl revendicăm şi să-l recuperăm.

Post Scriptum: conform îndemnului primit de la Ambasada Federaţiei Ruse („Copiii trebuie să înveţe istoria adevărată.”) poate nu este lipsit de interes să amintim şi că la data la care „Tezaurul Poloniei” fie tranzita România, pentru a fi pus la adăpost, fie era dat în custodia BNR, Polonia era atacată, din toate părţile, de armatele reunite ale Germaniei Naziste şi de cele ale Uniunii Sovietice.

Sursa: Mediafax