Home » Cultură » Cristi Puiu şi Alexandru Solomon, printre membrii juriului Astra Film Festival 2018

Cristi Puiu şi Alexandru Solomon, printre membrii juriului Astra Film Festival 2018

Cristi Puiu şi Alexandru Solomon, printre membrii juriului Astra Film Festival 2018
Publicat: 29.09.2018
Regizorii Marin Martschewski, Alexandru Solomon şi Cristi Puiu se numără printre cei 13 membri ai juriului celei de-a 25-a ediţii a Festivalului Internaţional Astra Film Sibiu, care va avea loc între 15 şi 21 octombrie, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Cei 13 membri ai juriului au misiunea de a decide câştigătorii premiilor puse în joc dintr-un total de 55 de producţii din 30 de ţări, selecţionate din cele peste 3.000 de filme înscrise, din 93 de state. Valoarea totală a premiilor acordate se ridică la peste 25.000 de euro, arată un comunicat remis MEDIAFAX.
 
Regizori, producători, critici de film, directori de festival, profesori, scriitori, cei 13 membri ai juriului reprezintă toate faţetele industriei filmului de non-ficţiune: Ally Derks, fondator şi director, timp de 30 de ani, al Festivalului Internaţional de Film Documentar Amsterdam (IDFA); Haruka Hama, coordonator al Festivalului Internaţional de Film Documentar Yamagata (YIDFF) din Japonia; Michael Stewart, director al Festivalului de Film Documentar «London Open City», Profesor la University College London, Marea Britanie; Cristi Puiu, regizor; Marin Martschewski, regizor, fost profesor la Deutsche Film-und Fernsehakademie Berlin şi la Béla Tarr Film School din Sarajevo; Alexandru Solomon, regizor, director fondator al Festivalului de Film One World Romania (OWR); Dina Iordanova, profesor de film la University of St. Andrews, Marea Britanie; Cristian Tudor Popescu, critic de film, doctor în cinematografie şi media; Simon Kilmurry, director executiv al Asociaţiei Internaţionale a Documentarului (IDA), SUA; Adina Popescu, scriitor, realizator de film documentar; Ruben Vermeersch, regizor, belgia; Liviu Tipurita, regizor, Marea Britanie; Vintilă Mihăilescu, scriitor, profesor de antropologie culturală, România.
 
„Fiecare dintre ei aduce în jurizarea AFF 2018 criterii noi, unghiuri de vedere şi perspective personale, dedicaţie şi experienţă în domeniu”, notează organizatorii.
 
Câştigătorii secţiunilor competiţionale – Internaţional, Europa Centrală şi de Est, România, Scurtmetraj şi Student – vor fi anunţaţi pe 20 octombrie.
 
„Suntem onoraţi să prezentăm echipa de profesionişti care va juriza filmele de la festival. De un sfert de secol, Astra Film Festival s-a remarcat ca punct de reper pe harta cinematografică europeană, un promotor al producţiilor de non-ficţiune şi un susţinător constant al cinematografiei româneşti. Faptul că, an de an, se înscriu tot mai multe filme demonstrează că atât viziunea de selecţie pentru secţiunile competiţionale ale festivalului, cât şi efortul de obiectivitate al juriului de-a lungul ediţiilor au creat împreună o valoare de necontestat. Premiile Astra Film Festival sunt considerate o adevărată recunoaştere internaţională pentru autorii genului”, a declarat Dumitru Budrala, director fondator al Astra Film Festival.
 
Festivalul Internaţional Astra Film Sibiu a fost lansat în 1993 ca un proiect inovator în Europa Centrală şi de Est şi a contribuit, timp de 25 de ani, semnificativ la stabilirea unui cadru pentru dezvoltarea cinematografiei documentare în întreaga regiune şi în special în România. Astra Film Festival a atras constant atenţia industriei asupra artei filmului de non-ficţiune, sprijinind dezvoltarea genului şi deschizând noi orizonturi pentru realizatori.
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri
Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri
Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)
Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale
Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă până la artiști pe care industria i-a uitat
Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă ...
Tim Curry, actorul care a făcut din personaje imposibile roluri de neuitat
Tim Curry, actorul care a făcut din personaje imposibile roluri de neuitat
Civilizațiile antice din mitologia greacă purtau bijuterii create din meteoriți
Civilizațiile antice din mitologia greacă purtau bijuterii create din meteoriți
Oamenii de știință au injectat, în premieră, mitocondrii din piciorul unei femei, în ochi
Oamenii de știință au injectat, în premieră, mitocondrii din piciorul unei femei, în ochi
Cum funcționează verificarea identității digitale: De la selfie la cipul din buletin (P)
Cum funcționează verificarea identității digitale: De la selfie la cipul din buletin (P)
Oamenii de știință au decoperit substanța chimică din creier care ne ajută să rămânem motivați
Oamenii de știință au decoperit substanța chimică din creier care ne ajută să rămânem motivați