Prima pagină Cultura

Cărţile ce s-au vândut cel mai bine la Gaudeamus 2018

11.19.2018 | ● Vizualizări: 1036

Cea de-a 25-a ediţie a Târgului Internaţional Gaudeamus- Carte de învăţătură s-a încheiat duminică, majoritatea editurilor participante anunţând cifre de vânzări care au depăşit evenimentele anterioare de gen, iar listele de vânzări arată ce s-a căutat la standurile amenajate la Romexpo.

Primind şi în acest an premiul I din partea publicului care a votat pentru acordarea trofeelor târgului, editura Humanitas a anunţat că a înregistrat aproximativ 1.400 de exemplare vândute din volumul recent lansat "Orice om îi este teamă - Un partid, doi ani şi trei premieri”, de Radu Paraschivescu. Al doilea volum căutat de cititori la standul Humanitas a fost ¨De la Dacia antică la Marea Unire, de la Marea Unire la România de azi¨, de Lucian Boia, iar pe locul trei s-a clasat cartea lui Gabriel Liiceanu, ¨Aşteptând o altă omenire". Topul celor mai bine vândute titluri ale editurii a inclus noile apariţii ¨România, Te iubesc”, colecţia de reportaje semnată de Cosmin Savu, Rareş Năstase, Paula Herlo, Alex Dima şi Paul Angelescu, ¨Pe mâna cui suntem”, de Andrei Pleşu, ¨Dialoguri secrete¨, de Ioana Pârvulescu, ¨Două eseuri despre Paradis”, de H.R.Patapievici, ¨Variaţiuni pe o temă dată”, cartea pe care Ana Blandiana şi-a descris-o drept ¨poem de dragoste despre nedespărţirea prin moarte. Cea mai metafizică dintre cărţile mele¨, antologia de 12 confesiuni semnate Dan C. Mihăilescu în ¨Plăceri vinovate şi datorii împlinite¨ şi primul roman scris de sibianul Radu Vancu, ¨Transparenţă”.

Pentru Humanitas Fiction, volumul cel mai căutat s-a dovedit a fi romanul neo-zeelandezei Morris Heather, ¨Tatuatorul de la Auschwitz¨. Povestea tulburătoare a unui tânăr evreu slovac a devansat astfel noul roman al lui Paulo Coelho, ¨Hippie¨. Pe următoarele locuri din punctul de vedere al vânzării de ficţiune străină editată de Humanitas, au fost ¨Scara lui Iakov¨, cartea Ludmilei Uliţkaia, "Povestiri de ţinut în palmă”, de Yasunari Kawabata şi ¨Copilul lui Noe¨, de Eric-Emanuel Schmitt. Nu lipsesc din acest top nici noile volume traduse din Lorenzo Marone (¨Tentaţia de a fi fericit¨), Romain Gary (¨Promisiunea Zorilor¨), Kazantzakis Nikos (¨Grădina de piatră¨), Anna Hope (¨Sala de bal¨) şi de Yōko Ogawa (¨Suspine tandre¨).

Dintre volumele destinate copiilor, Humanitas Junior a anunţat pentru Mediafax că ¨Pana lui Finist Şoimanul¨, selecţia de basme fantastice ruseşti a fost volumul cel mai bine vândut, urmat de cartea semnată de Carmen Sylva, Regina Elisabeta a României, ¨De prin veacuri Povestiri istorice şi legende populare pentru copii¨ şi de volumul ¨George şi corabia timpului¨, din seria creată de Lucy Hawking împreună cu tatăl ei, profesorul Stephen Hawking, informează Mediafax.

Apreciate de micii cititori s-au dovedit şi ¨Basme¨, de Wilhelm Hauff, ¨Miturile nordului¨, de Crossley-Holland Kevin, care au completat topul primelor cinci cifre de vânzare, la Humanitas Junior.

Editurile Nemira şi Nemi au participat la târgul de carte Gaudeamus, ediţia 2018 cu noutăţi editoriale de ficţiune străină, ficţiune românească, non-ficţiune şi cărţi cadou pentru copii. Evenimentul principal a fost lansarea oficială a noului imprint Armada, de science fiction, fantasy şi thriller.

Cele mai căutate cărţi de la standul editurii Nemira au fost ¨Frumoasele adormite¨, cel mai recent roman al lui Stephen King, scris împreună cu fiul său Owen King. Romanul apare în imprintul Armada. Al doilea titlu căutat de vizitatorii de la Târg a fost ¨O zi de decembrie”, de Josie Silver, din colecţia Damen Tango, o poveste de dragoste pentru nopţile lungi de iarnă. Pe locul trei, editura anunţă că s-a clasat titlul ¨Câteva motive să iubeşti viaţa¨, de Matt Haig, relatarea scriitorului american despre depresia suferită la 24 de ani, o carte inspiraţională despre calea prin care un om s-a întors de pe marginea prăpastiei.

În continuarea topului de vânzări, Nemira anunţă că se clasează ¨Un gentleman la Moscova¨, de Amor Towles, cel mai recent roman din colecţia Babel, ¨Istoria cuplurilor regale¨, de Jean-Francois Solon, o carte care documentează câteva dintre cele mai influente cupluri din istoria lumii, "De veghe între lumi", de Marisha Pessl, un roman Young Adult care îmbină thrillerul, supranaturalul şi filosofia pornind de la întrebarea ¨tu ce ai face dacă ai retrăi de mii de ori aceleaşi 23 de ore din viaţa ta?¨. Foarte căutate s-au dovedit şi romanul ¨Înainte de ploi¨, de Dinah Jefferies, din colecţia Damen Tango, plasat în India anilor 1930, ¨Frăţia corbilor¨, de Maggie Stiefvater, aventura a cinci adolescenţi în căutarea supranaturalului, ¨Dirk Gently. Agenţia de investigaţii holistice¨, de Douglas Adams, apărut în imprintul Armada, un roman comic şi absurd, în stilul inconfundabil al autorului ¨Ghidul autostopistului galactic¨, dar şi ¨Busola¨, de Mathias Enard, roman câştigător al premiului Goncourt, apărut în colecţia Babel, care completează lista de 10 cel mai bine vândute titluri.

Cele mai căutate cărţi de la editura Nemi au fost ¨24 de poveşti de citit înainte de Crăciun¨, de Brigitte Weninger şi Eve Tharlet, autoarele seriei ¨Aventurile iepuraşului Matei¨, ¨Spărgătorul de nuci¨, de Valeria Docampo, inspirată de punerea în scenă a poveştii clasice de către George Balanchine, "Poveste muzicală de Crăciun", de Cristina Andone, parte din seria "Poveşti din Pădurea muzicală", "Un vultur în zăpadă", de Michael Morpurgo, roman câştigător al Childrens book award 2017, inspirat din povestea adevărată a unui om care ar fi putut să împiedice izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, şi ¨Fetiţa care a salvat Crăciunul¨, de Matt Haig, continuarea poveştii din ¨Un băiat numit Crăciun¨.

Curtea Veche Publishing a anunţat că a sărbătorit 20 de ani de la înfiinţare la cea de-a 25 ediţie a Târgului Internaţional Gaudeamus şi a practicat reduceri care au ajuns până la 80%. Sărbătoarea a adus împreună nume importante în cadrul unui maraton de lansări şi sesiuni de autografe cu Dragoş Bucurenci, Adrian Cioroianu, Ramona şi Radu F. Constantinescu, Răzvan Exarhu, Laura Laurenţiu, Diana Mandache, Iren Arsene Mate, Alexandru Muraru, Răzvan Petrescu, Andreea Raicu, Mirela Retegan şi Michel Stanovici. Copiii s-au bucurat să-l cunoască pe Fram, ursul polar, care a făcut senzaţie în standul editurii. Nu în ultimul rând, Curtea Veche a lansat un Reading Challenge: cititorii au fost provocaţi să-şi aleagă 10 cărţi de citit până la finalul anului şi să le posteze în social media cu #CVP20 şi #ReadingChallenge, urmând ca în luna decembrie să se anunţe surprize pregătite pentru cei care au acceptat provocarea.

În top 5 preferinţe ale cititorilor de Curtea Veche, pe primul loc s-a aflat una dintre cele două noi cărţi pentru copii din colecţia Poveştile Cristinei, „O iarnă de poveşti” de Cristina şi Alex Donovici, ilustrată de Annabella Orosz. Creatorii fenomenului online povestilecristinei.ro au revenit cu o carte de poveşti de iarnă cu personaje aparte: fulgi de nea care visează să se topească în palma unui copil, îngeri salvaţi din zăpadă de fetiţe, copii plecaţi în căutarea lui Moş Nicolae, elfi care dăruiesc Crăciunul. Al doilea loc a fost ocupat de către cea mai nouă carte de memorii de la Curtea Veche Publishing: ¨Ultima vară în Bretania¨ de Ada d’Albon, actriţă româncă de teatru stabilită la Paris, nepoată a lui Mihail Sadoveanu, fondatoarea Théâtre de l’Orme. Un volum care parcurge istoria personală a autoarei, din casa anilor fericiţi, cu cascadele de flori, din fostul cartier Uranus şi până în balconul cât o gheretă din Paris, îngropat şi el în flori, unde, sub o tufă de crizanteme galbene, aşteaptă urnele cu cenuşa fără ţară a părinţilor. Pe cel de-al treilea loc s-a aflat cel de-al doilea volum de iarnă din colecţia Poveştile Cristinei, "Ţup, salvatoarea iernii" de Alex Donovici, cu ilustraţii de Stela Damaschin-Popa. Aceasta este continuarea seriei Ţup în care simpatica ciocârlie salvează pădurea şi aduce iarna, alături de un melc cu cochilia plină de cărţi şi o bufniţă vegetariană. Locul al patrulea l-a ocupat unul dintre cele mai noi titluri de Nassim Nicholas Taleb, ¨Când pielea ta e în joc. Asimetrii ascunse în viaţa de zi cu zi¨. Trecând prin cam toată istoria omenirii, citând cu fler atât din Părinţii Bisericii, cât şi din Nietzsche şi Popper, din Seneca şi Donald Trump, Taleb ne arată că asumarea riscurilor şi implicarea curajoasă în viaţa de zi cu zi, dar şi în probleme care depăşesc sfera propriei locuinţe sau a interesului propriu sunt atribute esenţiale ale eroilor şi, în general, ale tuturor celor care şi-au găsit sensul vieţii. Pe locul al cincilea s-a aflat cel mai nou titlu de gastronomie de la Curtea Veche, "Duminica la prânz" de Laura Laurenţiu, cunoscută pentru blogul culinar lauralaurentiu.ro. Un volum de reţete ce se diferenţiază nu doar prin tehnicile moderne şi uşor de aplicat în orice bucătărie ci şi prin coagularea reţetelor în simple dar creative meniuri de prânz pentru întreaga familie.

Cu multe noutăţi editoriale şi peste 700 de titluri cu reduceri între 15% şi 30% s-a prezentat la Gaudeamus Grupul Editorial Trei. Cele mai vândute volume de ficţiune au fost cele care se află şi în topurile internaţionale de bestselleruri: ¨Liliacul¨, de Jo Nesbø (serie de autor, Editura Trei), ¨Lumina unui nou început¨, de Agnès Martin Lugand (colecţia Fiction Connection, Editura Trei), ¨Zilele abandonului¨, de Elena Ferrante (colecţia Literary Fiction, Editura Pandora M), ¨Moştenirea¨, de Irsa Sigurdardóttir (colecţia Fiction Connection, Editura Trei) şi ¨O fată ca ea¨, de Marc Levy (serie de autor, Editura Trei).

Colecţiile de psihologie au fost, de asemenea, apreciate de vizitatorii târgului, cele mai cumpărate cărţi fiind ¨12 reguli de viaţă¨, de Jordan B. Peterson (colecţia Psihologie Practică, Editura Trei), ¨Corpul meu, trauma mea, eul meu¨, de Franz Ruppert & Harald Banzhaf (colecţia Psihologie-psihoterapie, Editura Trei), ¨Voinţa de sens¨, de Viktor E. Frankl (colecţia Psihologia pentru toţi, Editura Trei), ¨Sursele bucuriei¨, de Salman Akhtar (noua colecţie Psihanaliză contemporană, Editura Trei) şi ¨Tulburările de personalitate din DSM-5¨, de Len Sperry (colecţia Psihologie-psihoterapie, Editura Trei).

Cei mai mici dintre cititorii de la Trei s-au bucurat de întâlnirea cu personajele lor preferate. Cele mai dorite titluri din colecţiile Literati şi PanDA au fost "Petrecerea de Crăciun a lui Pettson", de Sven Nordqvist (colecţia PanDa, Editura Pandora M), "Cine a fost Tutankhamon?", de Roberta Edwards, cu ilustraţii de True Kelly (seria Cine? Ce? Unde?, Editura Pandora M), "Drumurile mătăşii. O altfel de istorie a lumii", de Peter Frankopan, cu ilustraţii de Neil Packer (colecţia Literati, Editura Pandora M), "Oraşul pierdut. Misterele lui Miss Mallard", de Robert Quackenbush (colecţia Literati, Editura Pandora M) şi "Crăciunul lui Iepuraş", de Harry Horse (colecţia PanDA, Editura Pandora M).

Editura All a declarat că în fruntea cifrelor de vânzări au încheiat târgul Gaudeaus cu thrillerul ¨Un apartament la Paris¨ de Guillaume Musso, urmat de "Volumul XIII Viziunea" din cea de-a treia serie Pisicile războinice, Puterea celor trei şi, pe locul trei, de ¨Atingerea. Cunoaşterea simţului tactil¨ de David J. Linden. Primele cinci titluri vândute au inclus "Gena" de Siddartha Mukherjee şi "The Leader in Me. Cum inspira şcolile din întreaga lume măreţia din fiecare copil" de Stephen R. Covey.

Editura RAO a declarat că vedeta vânzărilor la târg a fost volumul ¨Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri¨, de Bogdan Bucur, urmat de "Negustorul de manuscrise", de John Grisham, "În lipsa preşedintelui”, de Bill Clinton şi James Patterson, ¨Cartea secretelor", de E.O.Chirovici, "Imperiul furtunilor", din seria Tronul de cleştar, de Sarah J. Maas, albumul "Queen în 3D", de Brian May, Seria "Spune-mi", de la Larousse, "De la Marele Război la Romănia Întregită", de Liviu Maior, "Pe umerii giganţilor", de Umberto Eco şi "1001 de citate care te inspiră într-o viaţă".

Editura Litera a anunţat că autobiografia semnată de Michelle Obama, “Povestea mea” a fost cea mai vândută carte Litera la Gaudeamus 2018. După ¨Povestea mea¨, de Michelle Obama, s-a clasat în raportul editurii "6 poveşti cu draci", de Igor Bergler carte care, în urma votului cititorilor, a fost distinsă şi cu premiul “Cea mai râvnită carte a târgului Gaudeamus 2018”. Clasamentul include şi titlurile "Trenul lui Lenin", de Catherine Merridale, "Psihoterapia lui Dumnezeu", de Boris Cyrulnik şi "Marea istorie ilustrată a României şi a Republicii Moldova", coordonată de Ioan Aurel Pop şi Ioan Bolovan.

Topul primelor 5 cele mai vândute cărţi Litera Mică la Gaudeamus în 2018 este dominat de poveştile clasice din ¨Crăiasa zăpezii¨, de Hans Christian Andersen, urmat de "Poveşti pentru băieţi care au curajul să fie altfel", de Ben Brooks, "O săptămână cu susul în jos", de Carl-Johan Forssén Ehrlin, "Politica pe înţelesul copiilor", şi ¨Istoria ilustrată a românilor pentru tineri¨, de Ioan-Aurel Pop.

Tema centrală a ediţiei a fost România Centenar.

Ediţia a 25-a a Târgului Internaţional Gaudeamus - Carte de Învăţătură a avut loc între 14 şi 18 noiembrie. Evenimentul a fost organizat de Radio România, pentru ultima dată în spaţiul central de la Romexpo. De anul viitor, manifestarea ar urma să se desfăşoare în noile spaţii de la intrarea în complexul expoziţional. Organizatorii au anunţat că au participat la această ediţie în jur de 300 de expozanţi, care au programat 900 de evenimente editoriale şi profesionale.