Home » Cultură » Centrul Ceh vine cu „Occupied Cinema” şi pelicula mută „Erotikon” în seria sa de filme

Centrul Ceh vine cu „Occupied Cinema” şi pelicula mută „Erotikon” în seria sa de filme

Centrul Ceh vine cu „Occupied Cinema” şi pelicula mută „Erotikon” în seria sa de filme
Publicat: 24.11.2018
Centrul Ceh din Bucureşti îşi continuă programul sezonului de toamnă al seriilor Documentary Mondays şi Fiction Tuedays cu două noi proiecţii, "Occupied Cinema" şi "Erotikon", în primele două zile ale săptămânii viitoare, arată un comunicat remis MEDIAFAX.
Pe 26 noiembrie, va fi prezentat documentarul „Occupied Cinema”, iar, pe 27 noiembrie, filmul mut ceh „Erotikon”. Ambele proiecţii vor avea loc la ora 20.00, cu intrarea liberă, scrie Mediafax.
 
„Occupied Cinema”, de Senka Domanović, îi are ca protagonişti pe membrii unui grup de activişti sârbi ce luptă împotriva privatizării unui cinematograf din Belgrad. „Războiul de gherilă reuşeşte să aducă împreună indivizi ce aparţin mai multor clase sociale, uniţi de principii comune. Scopul ultim al combatanţilor este schimbarea realităţii sociale şi a valorilor promovate de sistemul politic. Tensiunile apar, însă, în momentul în care ia naştere conflictul între viziunile diferite ale activiştilor, conform cărora realitatea ar trebui modificată astfel încât să satisfacăbinele comunităţii”, explică realizatorii.
 
Proiecţia de marţi, „Erotikon”, este o producţie regizată de Gustav Machatý în 1929. Pelicula prezintă povestea frumoasei Andrea, o tânără sedusă şi abandonată de George Sydney, un călător găzduit de tatăl fetei în contextul unor evenimente neplăcute. Odată cu depistarea unei sarcini neaşteptate, presiunea socială o împinge pe protagonistă să-şi părăsească locuinţa şi să înceapă o viaţă nouă. Andrea se căsătoreşte cu un alt bărbat şi fătul este născut mort. În timp, circumstanţele o aduc din nou în contact cu George, ceea ce îi trezeşte din nou pasiunea pentru el, se arată în prezentarea filmului.
 
„De la valorile morale şi etice ale societăţii şi ale sistemului politic prezentate în documentarul «Occupied Cinema» trecem la drama tinerei Andrea, protagonista unei poveşti de dragoste, ce o transformă în victima naivităţii sale. Chiar dacă abordează subiecte şi realităţi din perioade temporale diferite, cele două filme surprind şi chestionează relaţiile interumane şi modul de raportare la instituţiile şi valorile promovate de societate. În timp ce, în «Erotikon», Andrea este o victimă supusă, ce alege să se conformeze presiunilor sociale, activiştii din «Occupied Cinema» se revoltă împotriva măsurilor implementate de autorităţi la nivel comunitar. Deşi au perspective diferite asupra normelor sociale şi politice, cele două filme prezintă alternative ale reacţiilor indivizilor la acestea”, consideră reprezentanţii Centrului Ceh.
 
Aceasta este penultima serie de proiecţii din cadrul Documentary Mondays şi Fiction Tuesdays din această toamnă. Intrarea la evenimente este liberă, iar accesul se face începând cu ora 19.30.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Cum te poate ajuta o listă zilnică să îți recapeți controlul asupra vieții
Cum te poate ajuta o listă zilnică să îți recapeți controlul asupra vieții
Îngrijorător: cât timp își petrec adulții zilnic fără să se miște?
Îngrijorător: cât timp își petrec adulții zilnic fără să se miște?
Papa Leon al XIV-lea se operează. De ce anume suferă acesta?
Papa Leon al XIV-lea se operează. De ce anume suferă acesta?
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane
Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități
Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile