Home » Cultură » O carte pe zi: „Hoodoo„ de Cosmin Leucuţa. Un roman bizar

O carte pe zi: „Hoodoo„ de Cosmin Leucuţa. Un roman bizar

O carte pe zi: „Hoodoo„ de Cosmin Leucuţa. Un roman bizar
Publicat: 27.11.2018
Un roman bizar, cu o atmosferă întunecată, în care se combină supranatural, distopie, social şi politic.
În 2013, Cosmin Leucuţa a câştigat Concursul de Debut Literar organizat de Editura Adenium cu romanul Laptele negru al mamei. Avea 23 de ani. Tot în acel an un alt roman al său – Statele Unite ale lui Dumnezeu – a fost nominalizat la Concursul de Debut Literar UniCredit, ediţia a VI-a, organizat de Editura Humanitas. În decembrie 2014 a fost cooptat în juriul concursului literar „Incubatorul de Condeie” şi din ianuarie 2015 a devenit invitat permanent al site-ului cultural Semne Bune, unde contribuie cu articole, recenzii şi editoriale pe teme variate. În octombrie 2017, Editura Casa de Pariuri Literare i-a publicat o culegere de povestiri scurte intitulată Numele altora. Cosmin Leucuţa s-a născut în 1986, la Arad. A absolvit Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara. Este scriitor şi lucrează la o multinaţională, scrie Mediafax.
 
Iată ce spune despre romanul de faţă: „Hoodoo este pactic un >, un roman al unei călătorii. Toate personajele din carte, sunt patru personaje principale, toate călătoresc – cu maşina, cu trenul, pe jos. Destinaţia lor, în final, va fi aceeaşi, toate se adună în acelaşi punct fără să ştie niciunul de celălalt. Este un roman despre călătorie. Am călătorit cam la fel de mult ca orice altă persoană şi la un moment dat m-am gândit că ar fi o chestie interesantă să prezint laturi diferite ale aceluiaşi drum din puncte de vedere diferite – la ce se gândeşte un bărbat când face drumul acesta, la ce se gândeşte o femeie când face drumul ăsta, la ce te gândeşti când îl faci cum maşina, cu trenul, pe jos, făcând autostopul, care-s motivele pentru care ai pornit la drum, care-s motivele pentru care vrei să ajungi la destinaţia la care vrei să ajungi, ce se întâmplă în cazul în care nu ştii care-i destinaţia la care vrei să ajungi. Astea toate sunt întrebări la care romanul încearcă şi zic eu că şi reuşeşte într-o oarecare măsura să le găsească răspuns.”
 
Cum prezintă editura romanul, pe scurt: ”Înainte să împlinească 18 ani, Sofia află că a rămas însărcinată cu Knopf, un om foarte influent, aflat în plină ascensiune. Sarcina fetei nu are cum să rămână fără urmări, aşa că Albert este trimis să o ucidă. În scenă intră Paul, un bărbat misterios şi tăcut, care o salvează pe Sofia şi apoi o ia cu el într-o călătorie spre Vest şi spre libertate, încercând să pună cât mai mulţi kilometri între ei şi necruţătorul Albert. Pe urmele lor porneşte şi Anton, fratele geamăn al fetei, hotărât să-şi recupereze cu orice preţ sora pe care o crede răpită. În paralel, Isabela se luptă cu dragostea ei împărţită în două, cu sentimentele de vinovăţie şi cu alegerea pe care trebuie să o facă în curând. Dumnezeu îşi face apariţia în carne şi oase. Are buzunarele pline cu secrete, iar agenda lui este cel puţin sinistră. Toţi sunt legaţi prin nenumărate fire invizibile şi, fără să ştie, se îndreaptă cu viteză în aceeaşi direcţie, spre o întâlnire – şi un personaj – care le va schimba vieţile pentru totdeauna.”
 
Acţiunea se petrece într-un viitor nu prea bine definit (tocmai s-a lansat Windows 20, iar Dumnezeu s-a întors printre oameni, în carne şi oase), deci ar fi vorba de un roman SF. Dar nu numai. Seamănă cu unul plin de orori. Romanul pare naiv, scris cu naivităţi şi banalităţi – dar totul se dovedeşte a fi o înşelătorie. Din păcate e prolix, ar fi câştigat mult dacă ar fi fost cu cel puţin o sută de pagini mai scurt, multe din „aventurile” sentimentale îngreunează inutil cartea. Multe trimiteri la muzică, reală ori inventată, peste taotă planând figura lui Bob Dylan. Un roman bizar, cu o atmosferă întunecată, în care se combină supranatural, distopie, social şi politic.
 
Într-unul din mulţimea de motto-uri (cinci!) se spune: „dumnezeu însuşi este arhetipul vraciului hoodoo, iar biblia este talismanul său, cea mai puternică carte de vrăji din lume.” Să fie o explicaţie?
 
Cosmin Leucuţa – Hoodoo. Editura Polirom. 475 pag.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
Mumia uimitoare a unei maimuțe din Argentina dezvăluie un ritual bizar
Mumia uimitoare a unei maimuțe din Argentina dezvăluie un ritual bizar
Lucrurile invizibile fără de care viața oamenilor ar fi mult mai grea
Lucrurile invizibile fără de care viața oamenilor ar fi mult mai grea
O funcție corporală vitală ar putea ascunde mai mulți factori de risc ai demenței
O funcție corporală vitală ar putea ascunde mai mulți factori de risc ai demenței
Oamenii de știință au inversat îmbătrânirea creierului cu un spray nazal
Oamenii de știință au inversat îmbătrânirea creierului cu un spray nazal
Test de cultură generală. De ce unele flori se închid noaptea?
Test de cultură generală. De ce unele flori se închid noaptea?
(P) Papuci de apă pentru bărbați: Ce să alegi pentru plajă sau piscină
(P) Papuci de apă pentru bărbați: Ce să alegi pentru plajă sau piscină
Visul călătoriilor interstelare rapide începe să se clatine: Mai sunt găurile de vierme considerate posibile?
Visul călătoriilor interstelare rapide începe să se clatine: Mai sunt găurile de vierme considerate posibile?
Schimbările climatice au „efecte pozitive” asupra strugurilor, susțin experții
Schimbările climatice au „efecte pozitive” asupra strugurilor, susțin experții
Țara care a transformat obsesia pentru pisici într-un puternic motor al economiei
Țara care a transformat obsesia pentru pisici într-un puternic motor al economiei
Sunete ciudate se aud din cea mai adâncă gaură artificială de pe Pământ
Sunete ciudate se aud din cea mai adâncă gaură artificială de pe Pământ
Ziua în care cuceritorul Mehmed al II-lea a îngenuncheat Constantinopolul
Ziua în care cuceritorul Mehmed al II-lea a îngenuncheat Constantinopolul
Unde găsim cea mai frumoasă plajă din Europa? Nu este nici în Spania, nici în Italia sau Grecia!
Unde găsim cea mai frumoasă plajă din Europa? Nu este nici în Spania, nici în Italia sau Grecia!
Risc de cancer pentru o treime dintre angajații în sănătate din Europa
Risc de cancer pentru o treime dintre angajații în sănătate din Europa
Secretul unui „nou început” poate fi chiar anotimpul de vară, spun psihologii
Secretul unui „nou început” poate fi chiar anotimpul de vară, spun psihologii
Câți kilometri are cel mai lung pod din lume și în cât timp poate fi traversat cu mașina?
Câți kilometri are cel mai lung pod din lume și în cât timp poate fi traversat cu mașina?
Arheologii au descoperit cele mai vechi unelte de lemn din istoria omenirii
Arheologii au descoperit cele mai vechi unelte de lemn din istoria omenirii
Ceva ciudat s-a întâmplat cu Pământul în 2010, iar oamenii de știință tot nu înțeleg ce a fost
Ceva ciudat s-a întâmplat cu Pământul în 2010, iar oamenii de știință tot nu înțeleg ce a fost
Cum să faci un avion de hârtie „aprobat” de NASA?
Cum să faci un avion de hârtie „aprobat” de NASA?