O carte pe zi: „Eseuri de antroposofie”, de Ioan Buduca

Ioan Buduca are de multă vreme o pasiune: antroposofia. Mai mult, cum remarca jurnalistul şi poetul Adrian Pârvu, Buduca scrie pentru a-şi organiza şi reorganiza propriile convingeri (sau îndoieli), pentru a demola şi a reclădi în forme din ce în ce mai subtile construcţii antroposofice complicate, surprinzătoare. Mai scrie, spunea acelaşi, pentru că simte nevoia irepresibilă de a aşterne pe hârtie lungile şi fascinantele peroraţii cu care îşi captivează (sau enervează!) prietenii ce stau să-l asculte, scrie Mediafax.

 

Ioan Buduca a publicat până acum mai multe volume cu eseuri de antroposofie, cel mai recent, cel apărut la Editura ieşeană Junimea, pe care îl prezentăm acum.

 

Mult dincolo de spaţialul imaginaţiei, trebuie că se află ceva care naşte spaţiu – afirmă Ioan Buduca. Şi se întreba: Să fie, oare, acel ceva interior de timp întors spre exteriorul temporalităţii sau interior de timp fără exterior temporal? Cum să aducem aşa ceva în faţa intuiţiei? Aşa ceva este fătul în burta mamei sale. Aşa ceva este însă ceva mult mai familiar intuiţiei noastre: eul din noi. Eul este în noi şi noi suntem în el. Coincidentia oppositorum: eul şi Dumnezeu. Iată sfera care se face tangentă în toate punctele de pe suprafaţa altei sfere: eul faţă cu alt eu. Hipersfera acestui faţă către faţă are un nume negeometric: iubirea.

 

Cum a ajuns să-şi pună întrebări?

 

„Aveam 20 de ani când în sufletul meu a răsărit o întrebare. Mai întâi era o imagine: am un punct; dacă în interiorul acestui punct există un univers întreg?; şi dacă, în universul acela, într-un alt punct există un alt univers?; ş.a.m.d. Apoi a fost imaginea inversată: am un univers planetar (Pământul); de undeva, foarte de sus, acest univers planetar trebuie să apară a fi un punct zerodimensional ca orice alt punct; ş.a.m.d.

 

Care era întrebarea? Nu avea formă lingvistică. Avea doar forma voinţei puternic însufleţite de a vedea clar aceste imagini în adevărul sau în fantezismul lor. După mulţi ani (cel puţin 14), răspunsul a început să apară la orizontul înţelegerii mele. I-am perceput primele raze de lumină clară după alţi 14 ani: există o scalaritate (coborâtoare sau urcătoare, în funcţie de locul din care priveşti) de forme de conştienţă; cea mai înaltă, în vârful scării, are a fi conştienţa divină; cea mai josnică are a fi conştienţa mineralelor; undeva, pe o anume treaptă a scării, conştienţa oamenilor. Câte trepte? Să le numărăm! Serafimi – heruvimi – tronuri – spirite ale înţelepciunii – spirite ale mişcării – spirite ale formelor – arhai – arhangheli – îngeri – oameni – spirite elementale (la rândul lor aşezate pe treptele unei scări) – animale – vegetale – minerale. 14 trepte! Deasupra omului, nouă trepte. Dedesubtul omului, cel puţin patru trepte. Dar spiritele elementale (ale focului, ale aerului, ale apei, ale pământului; ale mişcărilor de rotaţie ale planetei etc.) par a fi legiune.

 

Apoi, când răspunsul îşi ivea primii săi zori, am dat peste scara conştienţelor cosmo-spirituale din cărţile lui Rudolf Steiner. Era aceeaşi. Era, desigur, mult mai clară decât luminile zorilor din conştienţa mea. Surpriza venită prin Steiner a fost alta: evoluţionismul dublu care leagă treptele de sus în jos, apoi de jos în sus. Iar «miracolul» a fost acesta: locul profund logic (logoic) pe care îl are Misteriul de pe Golgota întru putinţa trezirii în conştienţa omenească liberă a celei mai clare imagini a acestui tablou al treptelor.” („Memorialistica unei întrebări”, în „Eseuri de antroposofie”)

 

Ioan Buduca e pasionat de antroposofie şi de creatorul ei Rudolf Steiner. În volumul de faţă are mai multe eseuri care se ocupă de Steiner, recunoaşterea lui şi alte probele. Studiind opera lui Rudolf Steiner, Ioan Buduca vorbeşte despre o hipersferă născândă, pe care nu o putem vizualiza, dar o putem gândi: „o sferă care are toate punctele de pe suprafaţa sa exterioară simultan tangente la suprafaţa altei sfere. De neimaginat. Şi totuşi, un gând matematic a conceput-o”. Rudolf Steiner şi-a propus să fie un om care-şi trezeşte semenii, iar pentru aceasta continuă să exercite o profundă influenţă; este autorul unor scrieri de sinteză enciclopedică, un autor transdisciplinar.

 

Pentru cei, nu chiar puţini, care sunt atraşi de antroposofie, cartea de faţă poate fi importantă.

 

Ioan Buduca – „Eseuri de antroposofie”. Editura Junimea, colecţia Efigii. 414 pag.