O carte pe zi: „Imponderabil”, de Liviu Cangeopol

Liviu Cangeopol a fost unul din cei şapte intelectuali cărora, la 18 decembrie 2006, în discursul prilejuit de prezentarea Raportului Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, preşedintele României, Traian Băsescu, le-a „elogiat” gestul de a se fi ridicat direct împotriva Preşedintelui Nicolae Ceauşescu. S-a născut la Iaşi, în1954. Absolvent de Litere, a făcut parte din „Grupul de la Iaşi”. În aprilie 1988, împreună cu Dan Petrescu, a început să scrie cartea „Ce-ar mai fi de spus”, care a ajuns la Paris, înregistrată pe benzi magnetice. „Fii mulţumit, Domnule Ceauşescu: vei rămâne în istorie!”, a fost titlul sub care interviul acordat de Liviu Cangeopol apărea, la 5 aprilie 1988, în Liberation (difuzat o zi mai târziu la Europa Liberă). A fost urmărit şi reţinut de Securitate în mai multe rânduri. A emigrat şi s-a stabilit în SUA în august 1989. La New York, unde şi-a început cariera ziaristică, Liviu Cangeopol a fost unul dintre cei mai cunoscuţi ziaristi şi scriitori români din exil, publicând vreme de 11 ani, săptămână de săptămână, articole caustice la adresa conducerii României post-revolutionare. Era considerat de către majoritatea cititorilor cel mai rafinat analist politic al Exilului, scrie Mediafax.

 

În aprilie 2010, în revista Observator cultural îşi anunţa retragerea din arena jurnalismului de opinie, deoarece i se părea că luptă cu morile de vânt.

 

În 2007 a publicat la Editura Humanitas romanul autobiografic „Zâmbetul. Portret al ţărmului la asfinţit” (nu doar un roman autobiografic şi de autoficţiune, ci şi un roman poliţist, de călătorii şi aventuri, roman cu cheie, intertextualităţi, şi roman în roman). Acum, la Editura Integral, apare un roman şi mai complicat (sau complex), prezentat ultraelogios pe coperta a patra de Mircea Cărtărescu.

 

Foto: Mediafax

 

Este vorba de un roman maximalist, greu de urmărit, mai ales de către un cititor neatent, în care sunt adunate enorm de multe teme, trimiteri, chiar subiecte, în majoritate enunţate doar.

(Romanul maximalist s-a dezvoltat în Statele Unite în anii ’70 ai secolului trecut şi a început să câştige popularitate şi în Europa în acest secol. Caracteristicile i-au fost enumerate de Stefano Ercolino într-un amplu studiu. Dintre scriitorii cunoscuţi ai genului – Thomas Pynchon, David Foster Wallace, Zadie Smith, Jonathan Franzen, Roberto Bollaňo, mai toţi traduşi şi în româneşte. Romanele lor sunt de regulă lungi, adesea enciclopedice.).

 

Autorul însuşi face într-un capitol („Gardieni la poarta literaturii”) „critica” propriului mod de a scrie: „Arta romanului, în parametrii dezvoltării cunoscute până acum, a murit. Asistăm la apariţia unei scrieri năucitoare, alcătuită din înşiruiri de idei care împletesc scheletul unei meta-ficţiuni. Camera se retrage mărind cadrul şi în ecran apare ceva nou. Se adresează senzorilor intelectuali, conştientului şi, în aceeaşi măsură, subconştientului. Cititorul e surprins de ciudata destinaţie la care a ajuns. Mijloacele sunt poetice şi erudite, dar efectul este obţinut prin deplasarea rapidă a centrilor de interes. Practic, ne găsim în prezenţa balanţei unei minţi în acţiune, fără oprire, fără reţineri, fără – aparent – discernământ, ordine şi raţiune, în contrast cu capacitatea clasică de asimilare a cititorului, învăţat să cuprindă liniar, univoc şi metaforic.”(…) „Produsele vor fi monumentale, în jurul a o mie de pagini, deoarece meta-ficţiunea are nevoie de o amplă arhitectură pentru a-şi coagula splendoarea”.

 

Mircea Cărtărescu admiră ambiţia autorului de a spune totul în acest roman maximalist: „În acelaşi timp autobiografie şi testatment, evocare nostalgică a unui Iaşi pentru care autorul nutreşte un complex dragoste-ură şi panoramă pamfletară a destinului foştilor disidenţi, «Imponderabil» e genul de carte care se scrie o dată în viaţă”.

 

Dar probabil va avea un număr redus de cititori. Din păcate.

 

Liviu Cangeopol – „Imponderabil. Jurnal spre capătul nopţii”. Editura Integral. 233 pag.