Home » Cultură » Editura MEDIAFAX s-a lansat astăzi cu volume scrise şi recomandate de Ion Cristoiu – VIDEO

Editura MEDIAFAX s-a lansat astăzi cu volume scrise şi recomandate de Ion Cristoiu – VIDEO

Editura MEDIAFAX s-a lansat astăzi cu volume scrise şi recomandate de Ion Cristoiu – VIDEO
Publicat: 21.05.2019
Editura MEDIAFAX s-a lansat marţi, Ion Cristoiu fiind invitatul principal al evenimentului ce a propus patru cărţi, unele scrise, altele descoperite de cunoscutul jurnalist, aducând perspective inedite asupra istoriei.

Editura MEDIAFAX s-a lansat marţi, de la ora 17.00, ocazie cu care a fost programată lansarea a două volume semnate de jurnalistul Ion Cristoiu, “Statul versus Corneliu Zelea Codreanu” şi “De la Fondul Antonescu, la conturile lui Ceauşescu”, dar şi prezentarea primelor exemplare din volumul semnat de Ion Traian Ştefănescu, „Întâlniri cu Nicolae Ceauşescu” şi din colecţia de discursuri semnate de I.C. Brătianu, „Cuvintele unui mare român”.

”Deşi marţi se lansează două cărţi de-ale mele eu consider că evenimentul numărul unu îl reprezintă lansarea editurii Mediafax. Împreună cu cele două volume ale mele mai sunt lansate două titluri. Toate patru vorbesc despre o editură interesată într-o diversitate de subiecte, într-o diversitate de autori şi, mai ales, dacă judecăm şi după înfăţişarea cărţilor, într-o calitate ieşită din comun a cărţii. În ultima vreme se cultivă cartea scoasă pe hârtie de sac de ciment, cu coperte cât mai zurlii, cărţi care pleacă de la greeala că se vinde ceea ce este ieftin. Principiul editurii Mediafax este că se vinde ceea ce e bun”, a declarat anterior lansării, pentru MEDIAFAX, Ion Cristoiu, în calitate de director editorial al noii întreprinderi publicistice.

Lansarea oficială a editurii a  fost realizată în prezenţa unui invitat aparte, nimeni altul decât însuşi ”Istoricul Clipei”, inepuizabilul Ion Cristoiu.

”E o colecţie administrată de mine, girată de mine, Ion Cristoiu, prin care aduc din uitare, pentru că multe cărţi, milioane sunt uitate, cărţi pe care le-am descoperit şi care eu cred că, asemenea lui Lazăr trebuie să învie şi să umble”, a spus Ion Cristoiu pentru MEDIAFAX.

De aproape trei decenii, MEDIAFAX îţi înfăţişează lumea în care trăieşti în cel mai obiectiv şi autentic mod posibil. Şi cum nimic nu e imposibil pentru agenţia de ştiri numărul unu din România,

Astfel, din 21 mai, prestigioasa news-agency îşi îmbogăţeşte portofoliul cu un nou şi spectaculos brand-extension, fără precedent pe piaţa de profil editura MEDIAFAX.

Evenimentul de lansare a Ediurii Mediafax a fost live pe www.mediafax.ro, www.gandul.info, www.descopera.ro, Facebook Mediafax.ro, Facebook Gandul si Facebook Descopera.ro.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință