O carte pe zi: "Şi fericirea era obligatorie", de Andrei Crăciun

Descopera

Publicat: 19.09.2019

Un roman într-o singură frază care sfârşeşte cu punct abia la pagina 118! Despre tot ce ni s-a întâmplat în treizeci de ani.

În urmă cu doi ani, a apărut la Editura Polirom volumul „Aleea Zorilor”. Autorul, Andrei Crăciun, născut în 1983, are studii superioare în administraţie publică, ştiinţe politice, istoria ideilor şi mentalităţilor, cultură şi civilizaţie ebraică, a studiat la Bucureşti şi la Tel Aviv, este, din 2005, ziarist de presă scrisă, an în care a fost desemnat cel mai talentat tânăr ziarist; în 2010 a fost desemnat cel mai bun tânăr ziarist de cultură, în 2011 – cel mai bun editorialist şi în 2012 – cel mai bun reporter din România (2012). A publicat mai multe volume de poezie şi proză scurtă (îndeosebi la Editura Herg Benet), notează Mediafax.

„Aleea Zorilor” era povestea unui copil care creşte într-un mic oraş monoindustrial de la marginea unei păduri. Oraşul depinde întru totul de o fabrică de armament. „Aleea Zorilor a fost prima mea adresă – spunea autorul. La orice primă adresă găseşti, desigur, un univers magic. Toată viaţa am căutat să nu-l pierd. Am umblat tot pământul purtând Aleea Zorilor în bagajul de inimă. Acolo (care a devenit, în trecerea timpului, atunci) mă întorc întotdeauna când vreau să fiu fericit. Aleea Zorilor este povestea inocenţei de dinainte să ni se întâmple viaţa.” O carte fermecătoare, candidă, dar pentru care cititorul trebuia să fie pregătit, să aibă răbdare să n-o abandoneze. E o singură frază de la un capăt la celălalt, în care se trece de la un fapt la altul, de la un timp la altul, de la un personaj la altul. O frază de un singur alineat care sfârşeşte cu punct abia la pagina 118!

Cartea pe care o prezentăm astăzi este continuarea acelui poem-roman şi îi seamănă din multe puncte de vedere: e tot un poem-roman, tot o navigare pe marea memoriei şi tot o carte într-o singură frază, de la prima pagină la pagina 118!

Scriu editorii: „În carte îi întâlnim pe soţii Ceauşescu în caleaşca Reginei Angliei, cu consecinţe neprevăzute, sunt prezenţi întunecaţii ani ’80, apar securiştii şi primii îmbogăţiţi ai tranziţiei, dar şi alte personaje extraordinare, precum ţiganul înţelept şi orb care are puterea să vadă viitorul sau tânăra dintr-o familie de mafioţi din sudul Italiei. Povestitorul este un ziarist care colindă pământul în căutarea adevărului din spatele unei vechi balade maghiare ce avea forţa să-i aducă pe oameni în pragul suicidului. Călător care umblă prin porturi şi pe străzi lăturalnice, el caută neîncetat subiecte de reportaj în locuri aflate la marginile lumii, chinuit fiind de o îngrozitoare melancolie după paradisul pierdut de pe Aleea Zorilor, strada copilăriei. Şi fericirea era obligatorie este o carte despre promisiunile începuturilor, despre comunism şi postcomunism, ziare şi inimi zdrobite, dragoste şi moarte.”

Andrei Crăciun – „Şi fericirea era obligatorie”. Editura Polirom, colecţia Egoproză. 118 pag.