Home » Cultură » Un festival belgian este primul element retras din patrimoniul UNESCO, după acuzaţii de antisemitism

Un festival belgian este primul element retras din patrimoniul UNESCO, după acuzaţii de antisemitism

Publicat: 16.12.2019
Carnavalul anual din Alost, Belgia, a devenit primul element retras din lista patrimoniului cultural imaterial al umanităţii UNESCO, după acuzaţii de antisemitism, a anunţat organizaţia.

Anunţul a fost făcut vineri de comitetul de selecţie, compus din reprezentanţi ai 24 de state membre ale Convenţiei UNESCO, care este reunit în perioada 9 – 14 decembrie, la Bogota, în Columbia, pentru a examina noi solicitări de înscriere pe prestigioasa listă a patrimoniului imaterial, potrivit Mediafax.

În luna martie, carnavalul din oraşul belgian Alost (Aalst în flamandă) a fost acuzat de antisemitism, după ce unul dintre carele alegorice a apărut decorat cu două figuri caricaturale care reproduceau multe dintre stereotipurile antisemite din anii 1930.

Activişti antirasism şi organizaţii de evrei au solicitat UNESCO să ia în considerare scoaterea evenimentului de pe lista patrimoniului universal.

Autorităţile locale au luat apărarea organizatorilor festivalului, vorbind despre un ritual care permite ironizarea tuturor subiectelor.

Carnavalul din Alost atrage anual în cele trei zile care preced Miercurea Cenuşii, o sărbătoare catolică, zeci de mii de persoane. Anul viitor va avea loc în perioada 23 – 25 februarie.

Carnavalul a fost înscris în lista patrimoniului UNESCO în 2010.

Lista patrimoniului cultural imaterial al umanitaţii UNESCO a fost alcătuită oficial în 2008, potrivit unei Convenţii pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, încheiată la Paris, pe 17 octombrie 2003. Patrimoniul cultural imaterial se referă la tradiţii şi expresii orale, incluzând limba ca vector al patrimoniului cultural imaterial, artele spectacolului, practici sociale, ritualuri şi evenimente festive, cunoştinţe şi practici referitoare la natură şi la univers, tehnici legate de meşteşuguri tradiţionale.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi

Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile

Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu

Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor

Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul

Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?

Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme

Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile

O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa

Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină

Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul

La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?

Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri

O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol

De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani

Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate

Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat

Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile