Home » Cultură » Premiile Oscar 2020: Predicţii privind câştigătorii, pe baza calculelor matematice

Premiile Oscar 2020: Predicţii privind câştigătorii, pe baza calculelor matematice

Premiile Oscar 2020: Predicţii privind câştigătorii, pe baza calculelor matematice
Publicat: 08.02.2020
Publicaţia The Hollywood Reporter a realizat o listă a posibililor câştigători ai principalelor premii Oscar de anul acesta, pe baza unor calcule matematice.

Se iau în considerare următoarele fapte:

  1. De la crearea trofeului pentru cel mai bun montaj, în 1934, toate producţiile desemnate cel mai bun film au fost nominalizate şi la categoriile „cel mai bun monteur” sau „cel mai bun actor/ cea mai bună actriţă”.
  2. De la crearea Sindicatului regizorilor americani (Directors Guild Association), în 1948, toate producţiile desemnate cel mai bun film au fost câştigătoare ale premiului DGA sau nominalizate pentru cel mai bun montaj.
  3. Niciun lungmetraj străin nu a primit premiul Oscar pentru cel mai bun film.
  4. Niciun lungmetraj produs de o platformă de streaming nu a primit vreodată premiul Oscar pentru cel mai bun film.
  5. Niciun lungmetraj inspirat din benzi desenate nu a primit premiul Oscar pentru cel mai bun film.

Totuşi, dacă drama de război „1917”, de Sam Mendes, câştigă, primul fapt nu mai este valabil. Acelaşi lucru se aplică pentru „Once Upon a Time in Hollywood”, de Quentin Tarantino, cu al doilea fapt, „Parasite”, de Bong Joon-ho, cu al treilea, „The Irishman”, de Martin Scorsese, cu al patrulea, şi „Joker”, de Todd Phillips, cu al cincilea. Acest lucru nu înseamnă că trebuie să fie eliminate toate filmele de pe listă, fiind vorba doar despre statistici, potrivit Mediafax.

Cel mai bun film

Statisticile, spun cei de la The Hollywood Reporter, merg spre „1917”, având în vedere faptul că a fost premiat cu Globul de Aur şi trofeele Sindicatului producătorilor, Sindicatului regizorilor şi BAFTA. Totuşi, nu pot fi excluse „Parasite”, premiat de Sindicatul actorilor americani pentru cea mai bună distribuţie, şi „Once Upon a Time in Hollywood”, premiat cu Globul de Aur şi trofeul Critics’ Choice.

Cel mai bun regizor

Au trecut 17 ani de când un câştigător al premiului Sindicatului regizorilor americani nu a primit şi un Oscar pentru acelaşi film. Era anul în care Rob Marshall („Chicago”) câştiga premiul DGA, dar Roman Polanski („The Pianist”) era recompensat cu Oscar. Anul acesta, Sam Mendes este considerat marele favorit, după ce a primit premiul DGA.

Cel mai bun actor

Joaquin Phoenix a dominat acest sezon, cu interpretarea magistrală a rolului din „Joker”. Phoenix a mai fost nominalizat la Oscar de trei ori („Gladiator”, „Walk the Line” şi „The Master”). Deşi niciun actor nu a câştigat vreodată Oscarul pentru un rol principal într-un film inspirat din benzi desenate, Joaquin Phoenix ar putea crea un precedent.

Cea mai bună actriţă

În mod similar lui Phoenix, Renée Zellweger („Judy”) este considerată marea favorită. Victoria pare şi mai aproape, având în vedere că cei care au primit anul acesta Globurile de Aur pentru roluri principale în comedie/ musical, Taron Egerton („Rocketman”) şi Awkwafina („The Farewell”), nici nu au fost nominalizaţi la Oscar. Phoenix şi Zellweger au primit Globurile de Aur pentru roluri principale în drame.

Cel mai bun rol secundar masculin

Brad Pitt este considerat marele favorit, pentru rolul din „Once Upon a Time in Hollywood”. Starul nu a câştigat niciodată Oscarul pentru interpretare, ci doar ca producător al filmului „12 Years a Slave” (2013).

Cel mai bun rol secundar feminin

Laura Dern pare a fi marea favorită, după ce a primit premiile Globul de Aur, Critics’ Choice, al Sindicatului actorilor americani şi BAFTA, pentru rolul din „Marriage Story”.

Cel mai bun scenariu original

Deşi iniţial marele favorit părea Quentin Tarantino („Once Upon a Time in Hollywood”), Sindicatul scenariştilor americani a premiat lungmetrajul „Parasite”. Totuşi, Tarantino nu a fost eligibil pentru trofeu, nefiind membru al sindicatului. „Parasite”, de Bong Joon Ho, a primit ulterior şi premiul BAFTA pentru cel mai bun scenariu.

Cel mai bun scenariu adaptat

Marele favorit pare a fi „Jojo Rabbit”, Taika Waiti, după ce a primit premiile Sindicatului scenariştilor americani şi BAFTA.

Cel mai bun lungmetraj animat

Cele mai multe premii le-a primit în acest sezon „Toy Story 4”, dar niciodată o franciză nu a câştigat Oscarul de două ori, iar aceasta a primit deja un astfel de premiu şi pentru partea a treia, în 2010. Pe de altă parte, „Missing Link” a primit în acest sezon premiile Globul de Aur şi BAFTA.

Cel mai bun documentar

Liderul, potrivit calculelor matematice, este „American Factory”, un documentar produs de Barack şi Michelle Obama. Pe de altă parte, „Honeyland” este primul film din istoria Oscar nominalizat atât la premiul pentru cel mai bun documentar, cât şi la cel pentru cel mai bun lungmetraj internaţional.

Cel mai bun film internaţional

„Parasite” a primit cele mai multe premii şi este considerat favorit inclusiv la Oscarul pentru cel mai bun film. Alte cinci filme au fost nominalizate la ambele categorii ale premiilor Oscar şi au câştigat în cele din urmă doar Oscarul pentru lungmetraj străin (aşa cum era cunoscută anterior distincţia): „Z” (1969), „Life Is Beautiful” (1998), „Crouching Tiger, Hidden Dragon” (2000), „Amour” (2012), „Roma” (2018).

Gala premiilor Oscar 2020 va avea loc duminică noapte, la Dolby Theatre din Los Angeles.

Cele mai multe nominalizări le-a primit pelicula „Jocker”, 11. „Once Upon a Time in Hollywood”, „1917”, „The Irishman” au primit câte 10 nominalizări.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Frica de abandon: rădăcini, manifestări și drumul spre vindecare
Frica de abandon: rădăcini, manifestări și drumul spre vindecare
Pisica cu cap turtit, regăsită după circa 30 de ani de „tăcere”
Pisica cu cap turtit, regăsită după circa 30 de ani de „tăcere”
Bullying între adulți: cum îl recunoști și ce poți face? Deși mai greu de recunoscut, efectele sunt reale și dureroase
Bullying între adulți: cum îl recunoști și ce poți face? Deși mai greu de recunoscut, efectele sunt reale și dureroase
Ce recomandă psihologii atunci când vecinii nepoliticoși îți strică liniștea de acasă
Ce recomandă psihologii atunci când vecinii nepoliticoși îți strică liniștea de acasă
Bârfa pare inofensivă, dar psihologii avertizează: vorbitul negativ despre alții crește stresul și afectează relațiile
Bârfa pare inofensivă, dar psihologii avertizează: vorbitul negativ despre alții crește stresul și afectează relațiile
Strategia simplă și dovedită științific prin care poți să-ți atingi obiectivele
Strategia simplă și dovedită științific prin care poți să-ți atingi obiectivele
Este adevărat că Soarele este o stea pitică?
Este adevărat că Soarele este o stea pitică?
Simona Halep a coborât de pe podiumul celor mai bine plătite tenismene din istorie
Simona Halep a coborât de pe podiumul celor mai bine plătite tenismene din istorie
Informare meteorologică de ninsori, polei și viscol valabilă în toată țară
Informare meteorologică de ninsori, polei și viscol valabilă în toată țară
Mamografiile de rutină pot oferi indicii importante despre riscul cardiac
Mamografiile de rutină pot oferi indicii importante despre riscul cardiac
Imagini inedite în centrul Bucureștiului: trei vulpi au fost surprinse la Muzeul Antipa
Imagini inedite în centrul Bucureștiului: trei vulpi au fost surprinse la Muzeul Antipa
Ce se întâmplă după ce tatuajele ajung în piele? Riscurile la care ne expunem!
Ce se întâmplă după ce tatuajele ajung în piele? Riscurile la care ne expunem!
Xi Jinping a transmis că reunificarea cu Taiwanul este „de neoprit”
Xi Jinping a transmis că reunificarea cu Taiwanul este „de neoprit”
Câți militari a pierdut Rusia de la începutul invaziei în Ucraina?
Câți militari a pierdut Rusia de la începutul invaziei în Ucraina?
Daniel Kahneman și teoria deciziilor: cum ne influențează mintea în alegeri
Daniel Kahneman și teoria deciziilor: cum ne influențează mintea în alegeri
Un păianjen cu trăsături unice, nemaivăzute până acum, a fost găsit în Maroc
Un păianjen cu trăsături unice, nemaivăzute până acum, a fost găsit în Maroc
La apogeul erei glaciare, oamenii au construit adăposturi din oase de mamut
La apogeul erei glaciare, oamenii au construit adăposturi din oase de mamut
Mit sau adevăr: Un „an câinesc” este egal cu 7 ani la oameni?
Mit sau adevăr: Un „an câinesc” este egal cu 7 ani la oameni?