Home » Cultură » Colecția Agapi, salvată de la distrugere. A început digitalizarea a 40 de ani de istorie

Colecția Agapi, salvată de la distrugere. A început digitalizarea a 40 de ani de istorie

Publicat: 16.10.2020

Muzeul Național de Artă Contemporană din București va găzdui expoziția „OARECARI. 1967 – 1978 văzuţi de Ioan Matei Agapi”, ca parte din demersul fiicei sale, Nora Agapi, de a salva și digitaliza colecția imensă de fotografii ale artistului ieșean, dar și de a prezenta public o parte din opera sa.

Documentarist și fotograf celebru în Iași, Ioan Matei Agapi a surprins peste 40 de ani de istorie în fotografii, mii de negative, zeci de plăci de sticlă, peliculă de film, aparate foto și obiective ce au devenit una dintre cele mai mari colecții vizuale private din România. Arhiva Agapi a fost ignorată timp de 30 de ani, fiind ținută în condiții improprii, iar riscul de a se deteriora iremediabil a devenit realitate în ultimii ani.

Pentru ca acest patrimoniu să nu dispară, Nora Agapi, fiica artistului, fotograf la rândul ei și regizor al documentarului Timebox, a început digitalizarea celor 10.000 de negative din colecția Agapi, reușind până acum să scaneze peste 1000 de negative din perioada 1968-1978, urmând ca restul să fie digitalizate.

Acest proces de scanare și digitalizare a negativelor din colecția Agapi reprezintă o continuare firească a ceea ce a reprezentat documentarul TIMEBOX. Adică, dorința mea de a face cunoscută munca titanică și pasiunea tatălui meu, dar și de a face publice lucrările lui – o moștenire vizuală lăsată lumii – pe platforma www.ioanagapi.ro. Arhiva lui de fotografii reprezintă un material artistic și istoric aparte, cu reală valoare documentară, care validează identitatea colectivă a unui oraș, dar și istoria unei nații. Tocmai de aceea, punerea în valoare a acestei arhive, recuperarea memoriei sociale și salvarea acestui patrimoniu cultural sunt esențiale” – Nora Agapi .

Ioan-Matei Agapi a obținut numeroase premii

Născut la Huşi (judeţul Vaslui), Ioan-Matei Agapi a absolvit, în 1966, Facultatea de Matematică-Mecanica a Universităţii „Al.I. Cuza” Iaşi, iar în 1968, şcoala de film documentar şi animaţie din cadrul Studiourilor „Alexandru Sahia” Bucureşti, specialitatea operatorie şi regie de film documentar şi animaţie. A fost fotograf la Întreprinderea Construcţii Montaj, Iaşi (1965 – 1968), corespondent TVR, Bucureşti (1968 – 1990), profesor de fotografie şi film la Şcoala Populară de Artă Iaşi

(1969 – 1990), Participa la numeroase saloane fotografice si festivaluri de filme, unde obține numeroase premii în palmares, printre care şi Premiul Special al juriului la Festivalul de la Skopje (Macedonia), pentru filmul „Nu războiului” (1971).

Oamenii, fotografiați într-o manieră aparte

Expoziția „OARECARI . 1967 – 1978 văzuți de Ioan Matei Agapi>, curatoriată de Călina Bârzu, prezintă o selecție de imagini din reportajele sale, dar și fotografii personale de vacanță sau de la nunți. Artistul a fotografiat diverse personalități din scena politică și culturală, dar, în egală măsură, îl interesau oamenii de rând, pe care îi fotografia într-o manieră aparte. Fotografiile din expoziție surprind modul în care Ioan Matei Agapi se regăsea în cei pe care îi fotografia, dar și capacitatea lui de a vedea individul și umanitatea indiferent de vârsta, gen, statut sau clasă socială.

Fotograful avea un simț al observației ascuțit și repera particularitățile unei situații sau ale unui individ pe care nu le trecea niciodată cu vederea. Oamenii simpli, numiți chiar de el “oarecari” în notițele sale, sunt aduși în centrul atenției la fel cum au intrat în atenția lui. În același timp expoziția îl prezintă pe fotograful Ioan Matei Agapi, o legendă locală la Iași, dar mai puțin cunoscut la nivel național și internațional. Cu această ocazie sunt puse în lumină, nu doar personajele din fața aparatului de fotografiat, ci și omul din spatele obiectivului” – Călina Bârzu, curatoarea expoziției.

Expoziția poate fi văzută în perioada 23 octombrie – 15 noiembrie la Muzeul Național de Artă Contemporană din București, de miercuri până duminică, între orele 11:00 – 18:00, doar cu respectarea condițiilor de siguranță impuse de COVID 19. 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale
Ce este sindromul impostorului și de ce îi afectează inclusiv pe oamenii de succes
Ce este sindromul impostorului și de ce îi afectează inclusiv pe oamenii de succes
De ce ne pasă atât de mult ce cred ceilalți despre noi? Psihologia unei nevoi pe care nu o putem opri
De ce ne pasă atât de mult ce cred ceilalți despre noi? Psihologia unei nevoi pe care nu o putem opri
Istoria șervețelului. Cum a evoluat de la bucata de pânză a romanilor la șervețelul de hârtie
Istoria șervețelului. Cum a evoluat de la bucata de pânză a romanilor la șervețelul de hârtie
Povestea oglinzii. Cum au ajuns oamenii să își vadă pentru prima dată chipul și cine a inventat oglinda modernă
Povestea oglinzii. Cum au ajuns oamenii să își vadă pentru prima dată chipul și cine a inventat oglinda modernă
Ce este ucronia? Genul literar care își imaginează o istorie alternativă
Ce este ucronia? Genul literar care își imaginează o istorie alternativă
De ce înșală oamenii? Știința infidelității și povestea unui cuvânt cu rădăcini latine
De ce înșală oamenii? Știința infidelității și povestea unui cuvânt cu rădăcini latine
Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri
Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri
Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)
Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării