De ce vrăjitoarele folosesc mături? Povestea din spatele miturilor

În cultura europeană și americană, măturile sunt, adesea, asociate cu vrăjitoarele. Credit foto: Shutterstock

În cultura europeană și americană, măturile sunt, adesea, asociate cu vrăjitoarele.

Nu este clar exact când a fost inventată mătura în sine, dar actul de a mătura este unul la fel de vechi ca primele așezări umane, când oamenii foloseau probabil crengi subțiri, stuf și alte fibre naturale pentru a da deoparte praful sau cenușa dintr-o vatră sau spațiu de locuit. După cum scrie J. Bryan Lowder, această sarcină gospodărească apare chiar în Noul Testament.

În general, mătura și utilizările sale domestice au fost asociate cu femeile, În ciuda acestui fapt, prima persoană acuzată de vrăjitorie care a mărturisit că a călărit o mătură a fost un bărbat: Guillaume Edelin. Edelin era preot în parohia Saint-Germain-en-Laye, lângă Paris. El a fost arestat în 1453 și judecat pentru vrăjitorie după ce a criticat public avertismentele Bisericii despre vrăjitoare. Mărturisirea sa a fost obținută prin tortură și, în cele din urmă, s-a pocăit pentru „păcatele” sale, dar a fost închis pe viață, notează History.

Chiar înainte de „confesiunea” lui Edelin, ideea vrăjitoarelor călare pe bețe de mătură era deja bine împământenită în imaginarul public. Cea mai veche imagine cunoscută a vrăjitoarelor pe mături datează din 1451, când au apărut două ilustrații în manuscrisul poetului francez Martin Le Franc. În cele două desene, o femeie se ridică prin aer pe o mătură; celelalte zboară la bordul unui băț alb simplu. Ambele poartă eșarfe care le identifică drept valdieni, membre ai unei secte creștine înființate în secolul al XII-lea, care au fost etichetați ca eretici de către Biserica Catolică, parțial pentru că au permis hirotonisirea femeilor.

Rădăcinile păgâne ale acestei asocieri

Antropologul Robin Skelton sugerează că asocierea dintre vrăjitoare și mături ar putea avea rădăcini într-un ritual păgân de fertilitate, în care fermierii dansau pe stâlpi, furci sau mături în lumina lunii pline pentru a încuraja creșterea culturilor lor. Acest „dans cu mătura”, scrie ea, s-a confundat cu relatările obișnuite ale vrăjitoarelor care zboară peste noapte în drum spre orgii și alte întâlniri ilicite. Alți cercetători speculează că bețele erau folosite pentru administrarea unor tratamente și tincturi care erau periculos de consumat sub alte forme.

Începând cu secolul al XVII-lea, relatările despre vrăjitoare care se foloseau de mături pentru a zbura au devenit și mai comune, chiar dacă femeile au devenit mai strâns asociate cu sfera gospodăriei și casnice decât oricând. Potrivit unui obicei, femeile așezau o mătură în fața unei uși sau o așezau pe un coș de fum, pentru a-i anunța pe ceilalți că sunt departe de casă. Poate din această cauză, legenda populară a îmbrățișat ideea că vrăjitoarele și-au părăsit casele prin coșurile de fum, chiar dacă foarte puține vrăjitoare judecate au mărturisit vreodată că au făcut acest lucru.

Anxietatea populară cu privire la vrăjitorie a dispărut în mare parte în secolul al XVIII-lea. Deși există încă o mulțime de persoane care se identifică drept „vrăjitoare” peste tot în lume, datorită creșterii popularității tradițiilor religioase neo-păgâne precum Wicca. Cu toate acestea, puțini astfel de practicanți susțin că folosesc măturile pentru a zbura. În prezent, vrăjitoarele și măturile lor sunt asociate Halloween-ului și poveștilor de groază.