Josephine Baker, prima femeie de culoare care va intra în Panteonul francez

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Josephine Baker va deveni prima femeie de culoare care va intra în Panteonul din Paris, mausoleul rezervat marilor bărbați ai Franței.

Țara sa adoptivă o onorează, la 46 de ani de la moartea sa, nu numai ca artistă care a rupt tiparele, ci și ca eroină a Rezistenței franceze, activistă pentru drepturile civile și pionieră a diversității, care și-a creat propria familie multirasială.

• Povestea lui Thierry Hermès: De la hamuri pentru cai la unul dintre cele mai faimoase branduri…
• Test de cultură generală. De ce turcii fac cafea la nisip?

Bisexuală în mod deschis, Baker a trăit dragostea liberă cu zeci de ani înainte de revoluția sexuală din anii 1960, declarând: „Nu sunt imorală, sunt doar naturală. M-am căsătorit de mii de ori pentru că fiecare bărbat pe care l-am iubit a fost soțul meu”, a spus ea, scrie France 24.

Născută Freda Josephine McDonald într-o sărăcie extremă în Missouri, în 1906, Baker a părăsit școala la 13 ani.

După două căsnicii eșuate – a luat numele Baker de la cel de-al doilea soț – a reușit să obțină un loc într-unul dintre primele musicaluri pentru negri de pe Broadway, în 1921.

La fel ca mulți artiști americani de culoare din acea vreme, s-a mutat în Franța pentru a scăpa de discriminarea rasială de acasă.

Josephine Baker a militat pentru drepturile civile

Dar nu a încetat niciodată să militeze pentru drepturile civile. A fost singura femeie care a luat cuvântul la Marșul de la Washington din 1963, luând microfonul după ce Martin Luther King a ținut discursul său iconic „I have a dream”.

Într-o încercare personală de a dovedi că există „o singură rasă”, Baker a adoptat 12 copii din întreaga lume pentru a locui cu ea în castelul său din Franța, pe care a încercat mai târziu să îl transforme într-un „sat global”.

„Cu toții avem aceeași inimă, același sânge și aceeași nevoie de iubire”, a declarat ea.

Scriitorul Ernest Hemingway – care locuia în capitala franceză la acea vreme – a spus că Baker a fost „cea mai senzațională femeie pe care a văzut-o cineva”.

Artistul Pablo Picasso s-a minunat de „zâmbetul ei care a pus capăt tuturor zâmbetelor”.

Baker a oferit în 1927 spectacolul pentru care va fi mereu ținută minte. Purtând doar un șir de perle și o fustă făcută din 16 banane de cauciuc, a dansat Charleston.

A uimit Franța și nu numai

Franța, care avea mai multe colonii africane, a fost uimită de spectacolul ei, pe care, la acea vreme, unii l-au văzut ca pe o parodie a fanteziilor sexuale ale bărbaților albi.

„Cu fantezii rasiste pe de o parte și fantezii colonialiste pe de altă parte, pare corect să spunem că impactul lui Baker asupra Parisului… a avut la fel de mult de-a face cu culoarea ei ca și cu talentul ei”, a scris criticul literar american Phyllis Rose.

Ilana Navaro, care a realizat un documentar despre Baker, a spus că aceasta „a transformat bananele, simbolurile rasiste supreme, în trofee falice„.

După ce s-a căsătorit cu industriașul francez Jean Lion, în 1937, și-a luat cetățenia franceză, dar relația nu a durat mult.

Cu toate acestea, ea l-a ajutat pe acesta și familia sa să scape de naziști și să ajungă în Statele Unite.

Aceasta avea să fie una dintre multele isprăvi din timpul războiului în care Baker a dat dovadă de aceeași tărie de caracter care a determinat-o să refuze să cânte în fața unor audiențe segregate în Statele Unite, o mișcare nepopulară la acea vreme.

A devenit spioană pentru generalul Charles de Gaulle, liderul francez în exil din timpul războiului, și și-a folosit abilitățile sale de relaționare și contactele pentru a obține informații despre planurile liderului fascist italian Benito Mussolini.

A fost informatoare, curier și amantă a șefului de contraspionaj al lui De Gaulle din Paris.

De asemenea, a trimis rapoarte la Londra scrise cu cerneală invizibilă în partiturile sale, muncă pentru care va fi decorată mai târziu cu Croix de Guerre și Legiunea de Onoare.

„Franța m-a făcut ceea ce sunt”, a spus ea mai târziu. „Parizienii mi-au dat totul… Sunt pregătită să le ofer viața mea”, a adăugat ea.

Panteonul din Paris este memorialul care adăpostește rămășițele pământești ale unor personalități franceze marcante.