Home » Cultură » John Newbery, părintele literaturii pentru copii

John Newbery, părintele literaturii pentru copii

John Newbery, părintele literaturii pentru copii
Sursa foto: Profimedia
Publicat: 17.01.2025

John Newbery (1713 – 1767) a fost un editor englez, în 1744 înființând la Londra o librărie și o editură care a devenit una dintre primele edituri ce a publicat cărți pentru copii, inclusiv cărțile lui – A Little Pretty Pocket-Book și Little Goody Two-Shoes.

John Newbery este o figură de pionierat în domeniul literaturii pentru copii, contribuțiile sale fiind cu adevărat semnificative în secolul al XVIII-lea, o perioadă marcată de evoluția percepțiilor asupra copilăriei și educației. Înainte de influența lui Newbery, literatura pentru copii era destul de rară și adesea nu răspundea în mod special intereselor sau capacităților lor de lectură.

În secolul al XVIII-lea a avut loc o schimbare în atitudinea societății față de copii. Dacă anterior copiii erau adesea priviți ca niște adulți în miniatură, ce trebuiau să se conformeze normelor și responsabilităților adulților de la o vârstă fragedă, odată cu apariția gândirii iluministe, s-a dezvoltat o recunoaștere din ce în ce mai mare a copilăriei ca etapă distinctă a vieții, care merita propriile considerații. Această schimbare a fost influențată de filosofi precum John Locke și Jean-Jacques Rousseau, care au subliniat importanța cultivării curiozității naturale a copiilor și a furnizării de materiale educaționale adecvate.

John Newbery a profitat de această schimbare de perspectivă creând cărți special concepute pentru copii, lucrările sale fiind caracterizate de câteva trăsături cheie: divertisment și educație – Newbery credea că literatura pentru copii trebuie să fie deopotrivă distractivă și educativă. Urmărea să atragă atenția tinerilor cititori, transmițându-le în același timp lecții morale și cunoștințe. De asemenea, limbajul folosit în cărțile sale a fost adaptat pentru a se potrivi nivelurilor de lectură ale copiilor, o abordare care a făcut ca literatura să fie mai accesibilă publicului tânăr care fusese exclus anterior din cultura literară. În același timp, recunoscând atractivitatea elementelor vizuale, Newbery a inclus ilustrații în cărțile sale, care au contribuit și mai mult la captarea atenției copiilor și la îmbunătățirea înțelegerii textului. Newbery a explorat diverse genuri din literatura pentru cei mici, inclusiv povești de aventuri, fabule și povești morale, în acest fel reușind să satisfacă diferitele gusturi în materie de cărți în rândul tinerilor cititori. Mai mult, Newbery, inovator în ceea ce privește practicile sale editoriale, a introdus conceptul de comercializare a cărților special pentru copii, mai degrabă decât simpla reutilizare a textelor pentru adulți.

John Newbery a fost supranumit „Părintele literaturii pentru copii”, și asta nu pentru că ar fi fost primul care a publicat cărți pentru copii – pentru că nu a fost (dar s-a numărat printre primii) – ci pentru că a fost primul care le-a transformat într-o afacere profitabilă. La mijlocul secolului al XVIII-lea, în Anglia, o clasă de mijloc nouă și în creștere avea bani de cheltuit pentru copiii lor, scrie Washington Post, iar Newbery le-a oferit ceva pe care să cheltuiască acei bani.

Începând din 1744, John Newbery a publicat aproximativ 100 de cărți de povești pentru copii, precum și reviste și cărți „ABC”, devenind cel mai important editor pentru copii al vremii sale. Mai târziu, la peste un secol și jumătate distanță, când editorul Frederic Melcher a sugerat Asociației Bibliotecilor Americane să creeze un premiu anual „pentru cea mai distinsă contribuție la literatura americană pentru copii”, acesta a cerut ca premiul să fie numit după britanicul Newbery, care nu fusese niciodată în America. Ideea lui Melcher a fost acceptată, inițiativa oficializându-se în 1922. The Newbery Medal este, așadar, cea mai înaltă distincție pe care o poate primi un autor de cărți pentru copii, acordându-se însă doar cetățenilor sau rezidenților Statelor Unite, iar primul Newbery a fost acordat în 1922 lucrării „The Story of Mankind”, o carte de istorie pentru copii a lui Hendrik Willem van Loon, scriitor și ilustrator.

John Newbery s-a născut la 9 iulie 1713 în Waltham St Lawrence, Berkshire, Anglia, fiind fiul lui Robert Newbery, fermier, mama sa rămânând necunoscută. Newbery nu a primit nicio educație formală, învățând singur să citească și să scrie. La vârsta de 16 ani, a devenit ucenicul unui tipograf local, William Ayers, după moartea lui Ayers, în 1737, Newbery moștenind afacerea tipografică împreună cu fratele lui Ayers, Charles Carnan.

În 1740, Newbery și-a înființat propria editură în Reading, printre primele sale scrieri publicate numărându-se „The Whole Duty of Man” și „Miscellaneous Works Serious and Humorous In Verse and Prose”. În 1743 s-a mutat la Londra și a deschis o librărie – Bible and Crown, concentrându-se în special pe comercializarea cărților pentru copii. Prima sa carte pentru copii, „A Little Pretty Pocket-Book” a fost publicată la18 iulie 1744, o carte colorată, informativă, amuzantă și, cel mai important, accesibilă , marcând începutul carierei de succes în literatura pentru copii a lui Newbery. Pentru câțiva bănuți în plus, la cumpărarea cărții, copiii primeau o bilă sau un obiect mic la modă printre copii, la acea vreme.

John Newbery a murit la 22 decembrie 1767 la Londra, la vârsta de 54 de ani. Deși cauza specifică a morții nu este detaliată în documentele istorice, se știe că a decedat la reședința sa din curtea bisericii St. Paul din Londra.

Surse:

https://www.washingtonpost.com/lifestyle/kidspost/who-was-john-newbery/2021/06/21/cbd239b6-ac5f-11eb-acd3-24b44a57093a_story.html

https://www.britannica.com/biography/John-Newbery

Vă mai recomandăm să citiți și:

John Amos Comenius, părintele educației moderne. Teolog, filosof și autor al uneia dintre primele cărți ilustrate pentru copii

William Phelps Eno, părintele siguranței rutiere

Georges Méliès, părintele efectelor speciale. Charlie Chaplin l-a numit „alchimistul luminii”

Hipparchus, părintele trigonometriei

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce aplicațiile care monitorizează somnul nu sunt chiar atât de bune pe cât credem?
De ce aplicațiile care monitorizează somnul nu sunt chiar atât de bune pe cât credem?
Românul care a rescris istoria matematicii la numai 26 de ani
Românul care a rescris istoria matematicii la numai 26 de ani
Volkswagen trece printr-o reorganizare profundă. Ce planuri are producătorul auto?
Volkswagen trece printr-o reorganizare profundă. Ce planuri are producătorul auto?
Cum a apărut mojito, unul dintre cele mai iubite cocktailuri din lume
Cum a apărut mojito, unul dintre cele mai iubite cocktailuri din lume
Milionarul obsedat de longevitate Bryan Johnson a dezvăluit că suferă de o boală incurabilă
Milionarul obsedat de longevitate Bryan Johnson a dezvăluit că suferă de o boală incurabilă
Boala care îi face pe unii oameni să se piardă în propria casă
Boala care îi face pe unii oameni să se piardă în propria casă
Telescopul Webb a observat „o lume de lavă”, la 41 de ani-lumină distanță de Pământ
Telescopul Webb a observat „o lume de lavă”, la 41 de ani-lumină distanță de Pământ
În 1975, Uniunea Sovietică a montat un tun pe o navă spațială și a tras cu el. Ce încercau să facă?
În 1975, Uniunea Sovietică a montat un tun pe o navă spațială și a tras cu el. Ce încercau să facă?
Oamenii de știință ar fi aflat, în sfârșit, de ce atmosfera Soarelui este mult mai fierbinte decât suprafața sa
Oamenii de știință ar fi aflat, în sfârșit, de ce atmosfera Soarelui este mult mai fierbinte decât suprafața sa
Inteligența Artificială poate fi ușor păcălită să pretindă că a găsit viață extraterestră, iar acest lucru ar putea provoca haos în viitor
Inteligența Artificială poate fi ușor păcălită să pretindă că a găsit viață extraterestră, iar acest lucru ar ...
Patru arbori de cacao peruvieni nou descoperiți ar putea salva viitorul ciocolatei
Patru arbori de cacao peruvieni nou descoperiți ar putea salva viitorul ciocolatei
Coastele rupte vechi de 6.000 de ani descoperite în Siria ar putea fi unul dintre cele mai vechi cazuri cunoscute de abuz asupra copiilor
Coastele rupte vechi de 6.000 de ani descoperite în Siria ar putea fi unul dintre cele mai vechi cazuri cunoscute de abuz ...
O inversare bruscă a fost detectată în nucleul Pământului
O inversare bruscă a fost detectată în nucleul Pământului
Cum poate fi liniștită mintea? Cinci metode susținute de cercetările din psihologie și neuroștiințe
Cum poate fi liniștită mintea? Cinci metode susținute de cercetările din psihologie și neuroștiințe
Mintea flexibilă: de ce acceptarea incertitudinii reduce anxietatea și stresul
Mintea flexibilă: de ce acceptarea incertitudinii reduce anxietatea și stresul
Ce se întâmplă în creier după o despărțire? De ce „inima frântă” nu este doar o metaforă
Ce se întâmplă în creier după o despărțire? De ce „inima frântă” nu este doar o metaforă
Rocile antice dezvăluie că perioadele calde din trecut ale Pământului nu au fost așa cum s-a crezut
Rocile antice dezvăluie că perioadele calde din trecut ale Pământului nu au fost așa cum s-a crezut
Telescopul Webb a descoperit cea mai îndepărtată galaxie, asemănătoare cu a noastră, din Universul timpuriu
Telescopul Webb a descoperit cea mai îndepărtată galaxie, asemănătoare cu a noastră, din Universul timpuriu