Home » Cultură » Ce muzică asculta Papa Francisc?

Ce muzică asculta Papa Francisc?

Ce muzică asculta Papa Francisc?
Papa Francisc alături de Bono, solistul trupei U2. Sursa foto: AFP/VATICAN MEDIA/Profimedia
Publicat: 23.04.2025

Papa Francisc, liderul spiritual pentru mai bine de un miliard de catolici, a fost nu doar un teolog și un reformator, ci și un iubitor de muzică cu gusturi surprinzător de variate, de la Bach, la tangourile argentiniene care îi aminteau probabil de tinerețea petrecută în Buenos Aires.

Surse apropiate de la Vatican, scrie presa internațională, au dezvăluit că în timpul liber, Pontiful asculta de la muzică clasică până la melodii populare sud-americane.

Printre preferințele Papei se numărau compoziții sacre ale unor maeștri precum Johann Sebastian Bach – a cărui muzică o numea o rugăciune și o discuție cu Dumnezeu, Ludwig van Beethoven, Wolfgang Amadeus Mozart – Requiem-ul lui Mozart ocupa un loc special în lista sa, fiind considerat de mulți teologi o capodoperă care explorează temeuri eshatologice, Papa Francisc menționând că această arie îl ajuta să mediteze asupra misterului morții și al vieții de dincolo.

Dacă există un gen care i-a definit originea, acela a fost cu siguranță tangoul. Născut Jorge Mario Bergoglio, Papa și-a petrecut mare parte din viață în Argentina, unde tangoul nu este doar muzică, ci o expresie a identității naționale.

Printre compozitorii săi preferați se numără Astor Piazzolla, revoluționarul tangoului modern, melodii precum Adiós Nonino sau Libertango îi aminteau de orașul natal și de atmosfera vibrantă a Buenos Aires-ului.

În plus, se spune că Papa a dansat tango în tinerețe, deși mai târziu, din motive de protocol, nu a mai avut ocazia să o facă public. Cu toate acestea, surse din Vatican afirmau că uneori fredona melodii argentine în apartamentul său simplu din Casa Santa Marta.

Papa Francisc a demonstrat mereu o afinitate pentru cultura populară. În playlist-ul său s-ar fi regăsit și cântece tradiționale argentine, precum cele ale lui Atahualpa Yupanqui, un simbol al folclorului sud-american. A apreciat și muzica sacră populară, inclusiv cântecele interpretate de comunități creștine din America Latină, a căror muzică, spunea el, vine din inima oamenilor simpli, și Dumnezeu vorbește prin ei.

Pentru Papa Francisc, muzica a fost inclusiv o unealtă de contemplație și evanghelizare, o apropiere de Dumnezeu.

Această perspectivă i-a influențat și modul în care aborda liturghia. Sub pontificatul său, Biserica Catolică a început să încorporeze mai mult elemente culturale locale în slujbe, inclusiv muzică tradițională din diferite țări.

Deși nu există o listă oficială, surse din Vatican și articole despre Papă oferă indicii despre preferințele sale muzicale. Iată câteva piese care ar putea fi în playlist-ul său: Bach – St Matthew Passion BWV 244, Mozart – Lacrimosa (din Requiem), Astor Piazzolla – Adiós Nonino, Atahualpa Yupanqui – Los Hermanos, Mercedes Sosa – Alfonsina y el Mar” (o voce emblematică a Americii Latine), Gregorian Chants – Dies Irae (pentru meditație).

Apoi, scrie classicfm.com, „prin intermediul unui tweet al președintelui Consiliului Pontifical pentru Cultură, Gianfranco Ravasi, ni s-a oferit o perspectivă mai profundă asupra curiosului cocktail de gusturi muzicale ale Papei Francisc. Cardinalul Ravasi a postat o fotografie cu materialele muzicale pe care le-a primit de la Papă înaintea Festivalului de muzică de la Sanremo din Italia. Grupul de înregistrări includea un vinil cu Pasiunea Sfântul Ioan de Bach, un CD cu piesa Adam’s Lament a compozitorului minimalist Arvo Pärt și un album al trioului pop de operă Il Volo”.

„Ne apropiem de #Sanremo2022 și am primit un alt set de materiale muzicale de la Papa Francisc. Cele mai bune urări pentru festival!” scria Ravasi.

Alături de Bach și Pärt, Papa i-a trimis lui Ravasi un EP cu piesa „Nessuno mi puo’ giudicare” a cântăreței și producătoarei de discuri italiene Caterina Caselli și un album cu muzică a compozitorului argentinian Astor Piazzolla.

Atunci când Papa Francisc a trecut pragul magazinului StereoSound din Roma la începutul anului 2022, Letizia Giostra, proprietara locului, a rămas fără cuvinte. A fost o emoție imensă, a mărturisit ea pentru Corriere della Sera. Sfântul Părinte este un iubitor autentic de muzică. A fost deja clientul nostru cu ani în urmă, când era cardinal și trecea prin Roma. Apoi, firește, nu l-am mai văzut. Și acum, dintr-o dată, a intrat din nou, pur și simplu să ne salute.

Se pare că Papa Francisc nu doar aprecia muzica, dar o și colecționa. Potrivit surselor apropiate Vaticanului, biblioteca sa muzicală, organizată sub îndrumarea cardinalului Gianfranco Ravasi, conține aproape 2.000 de CD-uri și mai multe discuri de vinil, acoperind un spectru larg de genuri. Printre titluri se numără albume ale lui Édith Piaf, ale cărei piese melancolice au răsunat în toată Europa postbelică, dar și ale lui Elvis Presley, regele rock’n’roll-ului.

Dacă playlist-ul unui om spune multe despre el, atunci cel al Papei Francisc a fost o hartă a conexiunilor sale culturale, pentru Papa Francisc, muzica nefiind doar un fundal. Mai mult decât atât, a fost o limbă universală – pe care Suveranul Pontif a vorbit-o cu pasiune.

Și, la final, poate aceste sugestii muzicale nu au fost în totalitate în topul preferințelor muzicale ale Papei Francisc, pentru că Suveranul și-a protejat intimitatea, dar cert este că el însuși a fost compozitor. Un compozitor al muzicii pentru inimile oamenilor, cu note de iubire, blândețe și compasiune față de semeni, indiferent de culoarea și statutul lor social.

Surse:

https://www.classicfm.com/composers/bach/pope-francis-musical-tastes/

https://aleteia.org/2025/02/14/pope-francis-music-can-help-bring-peace

https://www.motherjones.com/mojo-wire/2022/02/the-popes-playlist-is-pretty-decent-and-honestly-weirdly-romantic/

Vă mai recomandăm să citiți și:

Mentorii necunoscuți ai celui ce avea să fie Papă. Cine l-a influențat pe Francisc?

Reformele și moștenirea Papei Francisc. Ce va rămâne după fostul Suveran Pontif în Biserica Catolică?

15 fapte mai puțin cunoscute despre Papa Francisc. A fost bodyguard, ar fi botezat extratereștrii, se deghiza și ieșea noaptea pe străzi

Papa Francisc: Viitorul începe azi, nu mâine

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
20 de lucruri uimitoare despre creierul uman
20 de lucruri uimitoare despre creierul uman
Marile companii de Inteligență Artificială sunt „mai puțin reglementate decât restaurantele”
Marile companii de Inteligență Artificială sunt „mai puțin reglementate decât restaurantele”
Trei reguli pe care părinții ar trebui să le aplice în privința telefoanelor pentru copii
Trei reguli pe care părinții ar trebui să le aplice în privința telefoanelor pentru copii
Românii vor avea facturi mai mari la gaze de la 1 aprilie 2026
Românii vor avea facturi mai mari la gaze de la 1 aprilie 2026
ESA intensifică cercetarea Pământului pe măsură ce viitorul agențiilor americane devine tot mai incert
ESA intensifică cercetarea Pământului pe măsură ce viitorul agențiilor americane devine tot mai incert
Un bazin roman monumental, ascuns timp de 2.000 de ani, a fost dezgropat lângă Roma
Un bazin roman monumental, ascuns timp de 2.000 de ani, a fost dezgropat lângă Roma
Un expert spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat inteligente
Un expert spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat inteligente
PRESS RELEASE: The concept of the DraculaLand project is being launched in Romania – a private investment of over EUR 1 billion, designed to become the largest entertainment, retail, and technology destination on the continent, one that will transform the country into a new global epicenter of entertainment
PRESS RELEASE: The concept of the DraculaLand project is being launched in Romania – a private investment of over EUR 1 ...
Economia suferă din cauza că oamenii nu cumpără mai des telefoane noi, susțin unii experți
Economia suferă din cauza că oamenii nu cumpără mai des telefoane noi, susțin unii experți
ADN-ul de lup se ascunde în majoritatea câinilor, au descoperit oamenii de știință
ADN-ul de lup se ascunde în majoritatea câinilor, au descoperit oamenii de știință
Prima „hartă biblică” încă influențează modul în care percepem granițele
Prima „hartă biblică” încă influențează modul în care percepem granițele
„Podcast cu Prioritate” #87 by ProMotor: samsari auto, mașini cu probleme și concluziile lui Dan Babu după sute de verificări
„Podcast cu Prioritate” #87 by ProMotor: samsari auto, mașini cu probleme și concluziile lui Dan Babu după sute de ...
De ce ni se pare că „simțim” durere atunci când vedem pe cineva rănit?
De ce ni se pare că „simțim” durere atunci când vedem pe cineva rănit?
Celulele umane îmbătrânite pot fi „reîncărcate”, au descoperit cercetătorii
Celulele umane îmbătrânite pot fi „reîncărcate”, au descoperit cercetătorii
COMUNICAT: În România se lansează conceptul proiectului DraculaLand – o investiție privată de peste 1 miliard de euro, concepută să devină cea mai mare destinație de entertainment, retail și tehnologie de pe continent care va transforma țara într-un nou epicentru global al divertismentului
COMUNICAT: În România se lansează conceptul proiectului DraculaLand – o investiție privată de peste 1 miliard de euro, ...
Test de cultură generală. Care este diferența dintre Coca-Cola și Pepsi?
Test de cultură generală. Care este diferența dintre Coca-Cola și Pepsi?
Pentru prima dată în istorie, 8 nave spațiale sunt andocate la Stația Spațială Internațională
Pentru prima dată în istorie, 8 nave spațiale sunt andocate la Stația Spațială Internațională
Surpriză: Untura de porc, mai sănătoasă decât uleiul pentru prăjit
Surpriză: Untura de porc, mai sănătoasă decât uleiul pentru prăjit