Banii sau piata?

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Crahul japonez

In intervalul 1980-1990, Japonia a cunoscut o puternica expansiune economica vreme de mai multi ani. In 1988, productia industriala inregistra o crestere de 10%. Aceasta a permis monedei nationale, yenul, ca intre 1985 si 1987 sa se aprecieze cu aproape 100%. Somajul era de 2%, iar Bursa de la Tokyo a crescut, intre 1986 si 1989, cu 48% pe an. In 1989, inflatia a crescut de la 1 la 3%, dar au sporit si salariile cu 4%, fapt ce a condus la scaderea profitului firmelor. In fata acestei situatii, bancile japoneze care se imprumutau frecvent de pe pietele internationale pentru a investi la Bursa din Tokyo au inceput sa se retraga. Principalul indice al Bursei si-a pierdut 50% din valoare din decembrie 1988 pana in septembrie 1989. Aprecierea activelor financiare a umflat artificial pretul imobilelor pe toata perioada anilor ’80. Urmare a crahului bursier, valoarea acestora s-a prabusit. Criza a fost urmata de o lunga perioada de stagnare economica.

Criza asiatica

Crizele financiare din deceniul trecut au avut loc in afara Americii, mai precis in Rusia si Asia. Tigrii Asiei, Thailanda, Indonezia, Malaezia si Filipine, au cunoscut sporuri economice importante in prima parte a anilor ’90. Avansul puternic al economiilor a provocat o majorare a volumului de credite luate de firme si o crestere la fel de puternica a preturilor la imobiliare si a investitiilor. Acestea din urma fusesera, in mare parte, finantate de capitalul strain, cauzand o apreciere insemnata a monedelor nationale, fapt ce a amplificat deficitele externe (in asemenea cazuri, exporturile nu mai sunt rentabile, deoarece se produce scump si se vinde ieftin). Se credea ca deficitele erau justificate de natura imprumuturilor care serveau finantarii investitiilor si capacitatii viitoare de plata. Incetinirea exporturilor si inflatia in crestere au pus presiune pe monedele acestor tari, iar banii au inceput sa se deprecieze, fapt ce a condus la o crestere considerabila a costurilor pentru rambursarea datoriilor externe.

Dar asteptarile investitorilor straini s-au schimbat: supracapacitatea de productie rezultata din investitii importante a ascutit competitia intre exportatorii din regiune. Pentru a-i face fata, Thailanda a cedat presiunilor si si-a devalorizat moneda, care a cazut cu 50% intre iunie si octombrie 1997. Exporturile thailandeze au reinceput sa fie competitive, stimuland celelalte tari din regiune sa adopte aceeasi strategie, si un val de devalorizare monetara a lovit Asia. Speriati de aceasta, investitorii straini au inceput sa-si lichideze afacerile, fapt care a accentuat impactul. Criza s-a propagat in Hong-Kong si apoi in intreaga lume. O depresiune identica a lovit si Coreea de Sud si a ramas in istorie prin faptul ca, finalmente, coreenii si-au donat bijuteriile pentru a sprijini statul. In astfel de situatii, de depreciere masiva a monedelor, tarile in curs de dezvoltare sunt percepute drept periculoase, intrucat nu au forta financiara sa sustina o criza grava. Intr-un astfel de context, in 1998, rubla ruseasca si-a pierdut 150% din valoare in doar cateva luni. Rusii au fost obligatii sa plateasca dobanzi si de 200% pentru a gasi pe cineva care sa le ofere bani ca sa-si plateasca datoriile contractate in ruble. Guvernul rus a impus un moratoriu de 90 de zile asupra platilor dobanzilor la obligatiile guvernamentale.

Statul Si dolarul, marii castigatori ai crizei

Asa, direct vorbind, castigatorii actualei crize financiare sunt statul si cei care si-au vandut activele, fie ca acestea au fost actiuni, obligatiuni, case, masini, afaceri proprii sau altceva, incepand din 2006 si pana la finalul lui 2007. Sunt cei care si-au conservat valoarea averii sau au pierdut mai putin, cei care stau acum pe cash, cum se spune, si cei care nu au avut nimic de pierdut pentru ca nu au avut nici un activ in proprietate. Si mai exista o categorie: cei care au mizat pe dolar, pe revenirea lui din groapa in plin cosmar bursier american. Iar la noi, in Romania, la fel. Dolarul a crescut din primavara fata de leu de la 2,3 lei la 2,9 lei, deci un plus de 26%. Euro contra leu a crescut mai putin. Cand toate celelalte active s-au prabusit, dolarul este refugiul. Si pe plan international moneda americana a castigat teren in raport cu euro, ajungand la 1,3 USD pentru un euro, fata de 1,45 USD/euro in primavara.
In acest rastimp, si aurul, si petrolul au scazut fata de maximele istorice, evolutie pe care au avut-o si materiile prime. Daca intra lumea in recesiune, materiile prime vor fi cele dintai lovite. Uitati-va la otel, unde, din cauza scaderii cererii, marii magnati diminueaza productia pentru a nu fi nevoiti sa scada preturile. Nu cred ca a prevazut cineva macelul de acum de pe pietele financiare si imobiliare, pana la urma de pe toate pietele economice. Sigur, au existat analisti, economisti, mari speculatori, bancheri care s-au asteptat la scaderi, dar nu de asemenea dimensiuni. Nationalizarea era un cuvant care se potrivea Venezuelei sau Cubei, nicidecum Americii, asa ca nimeni nu se astepta ca marii capitalisti sa ceara indurare de la stat, pentru a fi cumparati. Asa a ajuns statul cel mai mare castigator al crizei.

Cristian Hostiuc, director editorial al Ziarului Financiar

Dictionar

RECESIUNEA inseamna o criza economica ce presupune diminuarea pasagera a productiei. Oficial, suntem in recesiune, dupa diminuarea Produsului Intern Brut (PIB) vreme de doua trimestre consecutiv. Daca scaderea productiei se inregistreaza doar cale de un semestru, iar in urmatoarele sase luni aceasta revine pe crestere, nu putem vorbi de recesiune.
DEPRESIUNEA este, in termeni economici, o forma grava de criza economica. Ea se manifesta printr-o diminuare profunda si pe termen lung a productiei si a consumului, in opozitie cu recesiunea, pe parcursul careia consumul nu scade drastic.

Text: Iulian Anghel
Foto: Photoland, Mediafax