Home » Cultura » Placerile romanilor – Imperiul de larg consum

Placerile romanilor – Imperiul de larg consum

Autor: Mihaela Stanescu 06.28.2010
Razboinici care au supus militar trei sferturi din Europa dar, in acelasi timp, neintrecuti epicurieni, vrednici sa dea lectii oricui in materie de placeri ale vietii – cam asa sunt vazut azi locuitorii Romei antice. La apogeul infloririi sale, lumea romana stia, fara indoiala, sa se bucure de laturile agreabile ale existentei si sa scoata tot ce putea dintr-o viata care, de cele mai multe ori ori scurta - scurtata de razboi sau de boli - se cerea sa fie macar traita intens. Carpe diem!

Baile

Nu degeaba expresia „baie romana” evoca lux, bogatie,
eleganta
, calitati mult desupra simplei notiuni de
confort. Pentru romanii din vremea Imperiului, a merge la
baie si a zabovi acolo era ceva care ajunsese sa aiba putina
legatura cu igiena; curatarea corpului era un scop secundar,
adevaratul rol al baii era acela de a prilejui intalnirile,
socializarea
. Astfel incat romanii bogati investeau mult
in „dotarea” bailor – uneori mai mult decat in cea a sufrageriei.
In unele orase bogate – precum Pompeii – si baile publice erau
foarte elegante. Unii istorici leaga acest fenomen de aparitia
sticlei transparente, care a permis confectionarea unor ferestre
prin care trecea lumina zilei. In aceste conditii, merita sa
decorezi baia si s-o transformi intr-o incapere destinata
placerilor.

La apogeul rafinamentului sau, ritualul baii se desfasura
timp de ceasuri in sir
, nu intr-o singura incapere, ci
intr-un un sir de sali elegante, cu pereti decorati cu mozaicuri,
cu bazine de marmura, prin care amfitrionul si oaspetii treceau
succesiv: caldarium (cu apa fierbinte),
tepidarium (cu apa calduta), frigidarium (cu apa
rece); baia era insotita de conversatii, cupe cu vin, masaj – ce
mai, un „spa” in toata regula, somptuos si plin de desfatari.
Barbatii romani puteau petrece astfel, ore intregi, goi-pusca,
deloc inhibati, simtindu-se ca intr-un club masculin de lux.
Femeile aveau si ele bai ce le erau special destinate, dar se pare
ca, ici-colo, ar fi existat si bai mixte – destinate, asadar,
ambelor sexe – caz in care celorlalte placeri li se adauga si
fiorull atractiei erotice dintre barbati si femei.


Mancarea & bautura

Ospetele romane au ramas de pomina, gratie
scrierilor care s-au pastrat si din care putem afla nu doar ce se
manca in mod obisnuit pe vremea aceea, in cuprinsul Imperiului
Roman, dar si ce presupunea un ospat roman rafinat.

Romanii mancau o multime de pasari, nu numai rate,
gaste, gaini, bibilici, potarnichi si porumbei, ci si cocori,
flamingo, papagali, sturzi si chiar pitulici. Retetele din De Re
Coquinaria, zisa si Apicius (o compilatie de retete romane
alcatuita in sec. al IV-lea sau al V-lea d.Hr.) pomenesc despre
multe fructe – mere, pere, struguri, prune,
cirese, pepeni, nuci, gutui, smochine, curmale si rodii; despre
legume si zarzavaturi ca varza, nalba si praz, castraveti, naut,
bob, linte si mazare; contin sfaturi despre ingrasarea melcilor
(!), despre conservarea carnii in miere, despre felul de a gati o
gramada de specii de pesti dintre care unii nici n-au putut fi
identificati. Mancarurilor li se dadea gust cu miere, vin,
otet, garum
(un sos de peste, cu gust intens, care se
punea in toate si peste toate – era un fel de „potentiator de
gust”, precum glutamatul monosodic de azi), cu cimbru si izma,
coriandru si piper, ceapa si seminte de pin coconar si cu alte
plante din specii care ne-au ramas necunoscute.

Felul in care a evoluat bucataria romana timp de aproape un
mileniu, de la perioada vechii Rome, intemeiate in sec 9 i. Hr., si
pana la opulenta si rafinamentul decadent al Romei din vremea
imparatilor de la inceputul erei noastre, e in sine un fenomen
istoric fascinant. Doua au fost cauzele acestei schimbari:
contactul cu cultura greaca, mult mai avansata, ale carei
rafinamente au influentat apucaturile barbare ale vechilor romani,
si extinderea Imperiului Roman, care a prilejuit atingerea cu
numeroase culturi diferite si patrunderea unui numar imens de
influente, sub diferite forme.

La inceputurile Romei, alimentele erau si ele mai simple; se mancau
turte din faina de cereale, impreuna cu miere, fructe, lapte si
oua, legume si terci de cereale, la care se adaugau carne si peste,
dar in cantitati modeste.La inceput, romanii mancau trei mese pe
zi, cea principala fiind cina. Aceasta masa de seara – cena – a
fost masa care s-a transformat cel mai mult, capatand o conotatie
festiva. Asupra cinei s-au exercitat influentele, inovatiile,
prefacerile, evolutia spre un lux tot mai spectaculos, dar asta,
evident, numai in randul oamenilor avuti.

Petrecerile fastuoase implicau nu doar feluri de mancare
rafinate si uimitoare, ci si muzica, dansuri, scamatorii, sclavi si
sclave frumoase
in vesminte stravezii, perne de purpura,
cununi de flori si adevarate orgii de miresme – ploi de petale de
trandafiri, porumbei cu aripile inmuiate in parfum…

Vinul era nelipsit de la ospete; mai mult decat o bautura, el era
un element al vietii sociale – ca si azi. Numai ca, pe atunci, a
bea pana la starea de greata – urmata de voma – era un comportament
acceptabil la un banchet.

Romanii apreciau bucatarii creativi
, a caror pricepere
consta in a deghiza mancarurile pana ajungeau sa semene a cu totul
altceva decat erau. Faptul ca un musafir nu reusea sa spuna din ce
era facuta o mancare era un mare compliment la adresa
bucatarului.

Roma imperiala admira, in materie de mancare, prezentarile
spectaculoase. Capitolul dedicat ospatului oferit de Trimalchio,
din Satyricon (opera atribuita lui Petronius, un apropiat al
imparatului Nero si un patrician cu gusturi alese), e revelator.
Trimalchio era un fost sclav, eliberat si, ulterior, imbogatit; ca
toti parvenitii, nu cultiva simplitatea rafinata, ci opulenta
desantata, punand sa se serveasca la masa sa, spre a-si impresiona
oaspetii, mancaruri foarte alese, prezentate in chip fastuos,
incercand sa creeze o impresie de eleganta, dezmintita insa de
limbajul si de apucaturile amfitrionului.

Sex

Desi, ca o consecinta a dramatizarilor si speculatiilor in jurul
conceptului de „orgie romana„, civilizatia Romei
antice este perceputa ca fiind obsedata de sex si
nedandu-se inapoi de la nicio perversiune, in realitate, societatea
romana isi avea si ea tabu-urile si limitarile ei in materie de
sex.

Perceptia eronata vine, pe de o parte, din faptul ca tabu-urile
„lor” erau altele decat „ale noastre” – conceptiile, morala, legile
erau diferite, in multe privinte, de cele ale societatii europene
de azi; pe de alta parte, istoria, prin cronicarii ei, a pastrat –
ca intotdeauna – mai ales amintirea unor intamplari si a unor
personaje indecente, a unor povesti de alcov care au starnit
senzatie, a unor scandaluri sexuale… astfel incat stim mult mai
multe despre personaje ca Messalina si Caligula – doi obsedati de
sex, intr-adevar – decat despre multi alti imparati si alte
imparatese romane care n-au alimentat cronica de scandal a vremii
cu intamplari picante.

De aceea, totul trebuie interpretat nuantat. Frescele de la
Pompeii, de pilda, reprezinta scene sexuale in care participanti de
ambele sexe si de diferite varste se regasesc in tot felul de
combinatii
, ceea ce pare sa arate ca romanii nu operau cu
categoriile de „heterosexual” si „homosexual” intelese in sensul de
azi.

Morala nu condamna neaparat dragostea (sau atractia) dintre doi
barbati
; dar era acceptat si firesc pentru un barbat matur
sa indrageasca un tanar si sa aiba relatii intime cu el atata timp
cat acesta era un partener pasiv. In schimb, barbatii adulti care
preferau rolul pasiv erau dispretuiti si considerati efeminati si
slabi.

Legile erau mai permisive pentru barbati (care isi cautau
distractii si in afara casniciei, fara ca acesta sa fie considerat
un fapt reprobabil) decat pentru femei (in cazul lor adulterul
fiind considerat o infractiune grava).

In plus, ceea ce a contribuit la faima de societate destrabalata de
care „se bucura” si azi lumea Romei antice a fost faptul ca
erotismul se amesteca, mai intens decat azi, si in alte aspecte ale
vietii sociale – de exemplu, mesele si baile, unde prezenta unor
sclavi si sclave, tineri si frumosi, aduceau o dimensiune in plus
placerii.

Cantecul si dansul

Muzica pe care o ascultau si o pretuiau romanii era diferita de
ceea ce apreciem noi azi. De altfel, stim putine despre
muzica Romei antice
, in buna masura pentru ca Biserica
Crestina a incercat sa o faca uitata, asa cum a incercat sa suprime
multe alte aspecte ale culturii romane a Antichitatii, socotita
„pagana” si „barbara”.

Totusi, cercetarile in domeniu arata ca lumea Romei antice
cunostea o surprinzator de bogata gama de instrumente
muzicale
: cu coarde (kithara. lira, sambuca, pandura), de
percutie (toba, cimbal, sistrum) si de suflat (syrinx, , tibiae,
cornu, tuba, bucina, versiuni timpurii ale flautului si naiului
etc.). Multe dintre aceste intrumente sunt o mostenire elenistica;
romanii, care admirau cultura greaca, adoptasera si pretuiau si
muzica greceasca. Alte instrumente erau originare din Orientul
Mijlociu. Erau utilizate in diferite combinatii pentru a acompania
recitarile sau dansul la petreceri, dar si cu prilejul
spectacolelor de gladiatori, al paradelor militare, al funeraliilor
si al ceremoniilor religioase.

Educatia muzicala era semnul unei cresteri alese
, desi
romanii respectabili preferau sa lase reprezentatiile muzicale in
seama profesionistilor. De aceea, era considerata extravaganta
purtarea lui Nero, care se considera un muzician stralucit si nu
pierdea nici un prilej sa-si arate inchipuita maiestrie.

In ceea ce priveste dansul, cetatenii
romani adulti nu il practicau, de obicei, decat in cadrul
ceremoniilor religioase
, nu ca divertisment – cel putin
atata timp cat nu erau beti. Dupa cateva ore de benchetuiala, e
posibil sa-si mai fi uitat rangul si sa se fi dedat unor dansuri
desantate, mult mai putin gratioase decat ale dansatorilor
profesionisti, dar care, in fond, erau si ele o forma de
divertisment – caci starneau cu siguranta hohotele de ras ale
celorlalti participanti la ospat.

Violenta

Dificil de acceptat pentru noi – la nivel teoretic, caci, practic,
si oamenii moderni se dovedesc insetati de violenta, sub diverse
forme – apetitul pentru distractii brutale, pentru suferinta si
sange era un element definitoriu al societatii romane – asa
rafinata cum parea ea. Intr-o civilizatie razboinica, creata de un
neam de invadatori, aceasta preferinta nici nu este, de altfel,
surprinzatoare.

Luptele de gladiatori, macelarirea animalelor in
arena (sau sfartecarea oamenilor de catre animale) erau distractii
obisnuite, foarte populare; circul roman nu era un divertisment
pasnic, cu jonglerii, acrobatii si dresura de animale, ci o
violenta dezlantuire de agresivitate, menita sa ridice la cote
maxime nivelul de adrenalina al privitorilor.

Colectiile

Expansiunea militara a Imperiului Roman implica si jefuirea
bogatiilor teritoriilor cucerite
, iar obiectele de arta
astfel dobandite erau aduse la Roma si prezentate in cortegiul
triumfal prin care generalii victoriosi isi sarbatoreau izbanzile.
Cele mai pretioase dintre ele, ravnite de colectionari, deveneau
adesea obiect al tranzactiilor.

La mare pret erau statuetele de bronz; alti romani
instariti colectionau geme (pietre pretioase), platind uneori sume
fabuloase pentru o piatra deosebit de frumoasa.

Unora dintre colectionari le placea sa-si si prezinta public
patrimoniul; astfel, imparatul Tiberius (14-37 d. Hr.) a
reconstruit Templul Concordiei intr-un stil inovator, prevazandu-l
cu sali destinate expunerii colectiei sale de sculpturi grecesti,
facand astfel, din acest edificiu de cult, una dintre primele
galerii de arta ale Europei.


Proiecte arhitectonice marete

Pasiunea romanilor pentru constructii si geniul lor in acest
domeniu a lasat urme aproape in toata Europa – acolo unde Imperiul
si-a intins influenta. De la constructii utilitare – drumuri,
ziduri de cetati si apeducte – pana la cele cele cu scop religios
sau cele asociate numai divertismentului si purei placeri estetice,
romanii au lasat in urma un patrimoniu fabulos.

Numerosi conducatori ai Romei si-au insemnat trecerea prin
viata inaltand cladiri grandioase
: Teatrul lui Pompei,
Forul lui Augustus, Palatul de Aur al lui Nero (Domus Aurea –
extravaganta vila plina de fresce, mozaicuri si decoratiuni cu
foita de aur) , Colosseum-ul construit de Vespasian (care putea
gazdui 50.000 de spectatori), Forul lui Traian (magnific ansamblu
de monumente, construit pentru a celebra cucerirea Daciei),
Pantheonul lui Hadrian si zeci de alte temple, amfiteatre, vile si
si palate, iar frumusetea lor si rezistenta in timp dovedesc
deopotriva pasiunea pentru eleganta somptuoasa si maiestria
inginereasca a constructorilor.

*

CITESTE SI: