O calatorie la poalele istoriei

Majori­ta­tea au plecat, fara intoarcere, dupa 1989, in Germania. Acolo de unde strabunii lor au venit, in zorii secolului al XII-lea. Au ra­mas in urma lor o sea­ma de sate inca vii, de traditii inca nu de tot ador­mite, au ramas nu pu­ti­ne biserici fortificate – bijuterii arhitec­t­onice – si un peisaj desenat de Dum­nezeu intr-o zi de generoasa inspi­ra­tie. Toate aceste lucruri le descopera acum mai ales cetatenii din vestul Europei. Pe unul dintre ei il cheama Charles – Printul Charles –, care pa­tro­neaza Fundatia Mihai Emines­cu Trust, cu sediul in Marea Brita­nie.

Fundatia are drept obiect de activitate „regenerarea mostenirii culturale a Transilvaniei“. Ce ar fi de regenerat? Nimeni nu mai are cum sa scoata de sub ape satul Bezidu Nou (situat la cca 35 de kilometri N-V de Sighi­soa­­ra). Asezarea, veche de aproape 600 de ani, era, atunci cand a fost ucisa, un exemplu fericit de – asa cum ii spune acum – multicul­turali­tate.

Erau 180 de case in Bezidu Nou si ele erau locuite de greco-catolici, de romano-catolici si de evrei. In buna intelegere. Un proiect hidro­tehnic bizar a condam­nat satul la inec: „treaba“ a inceput prin 1975, a stagnat apoi o vreme, pentru a fi fina­lizata in 1989. Satul a fost demolat si scufundat.

De aici nu mai poate fi nimic „regenerat“. Poate doar amintirile si, cu ajutorul lor, memoria. Memoria celor 800 de ani de rugaciune Carta este o mica si veche localitate situata la 40 de kilometri vest de Fagaras. O asezare rurala ca oricare alta din zona. Cu o singura si notabila exceptie: la Carta se pastreaza ruinele unei manastiri cisterciene (ordin monahal originar din Franta), intemeiata la anul 1202 (nu este o gresala de tipar: inca de la anul 1202).

Considerata astazi cel mai vechi monument al goticului timpuriu din Transilvania, manas­ti­rea a fost pustiita de invaziile tatarilor de la 1240, a fost apoi reconstruita, din nou distrusa, de turci de aceasta data (pe la anul 1420), iarasi refacuta si a fiintat pana la 1474, cand viata i-a fost curmata din ordinul lui Matei Corvin. Aici insa, la Carta, oamenii au fost mai puternici decat urgiile istoriei: corul si absida vechii biserici a manastirii slujesc, astazi, drept biserica a parohiei evanghelice din localitate.

Mentionat in documente inca de la 1290, Fagarasul, fosta capitala a „tarii“ omonime, este, se pare, locul de origine al lui Negru Voda, voievodul descalecator. Paradoxal pentru vechiul sistem de gandire comunist, viitorul Fagarasului se va intemeia pe trecutul sau. Chiar in centrul orasului, amortita de frig si de neindemanatica intrebuintare, Cetatea Fagarasului este martorul a aproape 700 de ani de istorie.

Trecand prin stapaniri diferite, printre care si cea a lui Mihai Viteazul (la 1600), cetatea a „functionat“, cu diferite utilitati, pana in anul 1961: constructie militara si de aparare, castel seniorial fortificat, fastuoasa resedinta princiara si garnizoana militara. Lucru mai putin cunoscut, intre 1948 si 1960, Cetatea Fagara­sului a fost folosita drept loc de detentie pentru detinutii politici – aici si-au gasit sfarsitul mai mult de 160 de opozanti ai regimului rosu. Dupa 1965, cetatea a fost renovata si trans­formata in muzeu – Muzeul de Istorie si Etnografie al Tarii Faga­rasului.

Tot aici functioneaza, la ora actuala, si Biblioteca Municipala, iar intr-una dintre uriasele pivnite, o crama. Ce-ar putea deveni Cetatea Faga­rasului? Simplu: un centru important al „turismului cultural“ national si in­ternational. Migratia catre un aseme­nea tip de turism este confir­ma­ta pe plan mondial, dar ingreu­nata, la noi, de inertia unor obiceiuri de consum turistic desuete: turismul balneo-sindi­ca­list si turismul de fite si chermeze.

In fine, pentru valo­rifi­carea Cetatii Fagarasului, Fundatia Culturala Negru Voda are proiecte pentru urma­toa­rele functiuni: muzeala (prin reorga­nizarea si extinderea muzeului existent), functiuni publice (sali de con­ferinte, expozitii temporare etc.), cazare si alimentatie publica, ateliere si magazine pentru produse mestesu­garesti traditionale. Nu in ultimul rand, in Cetatea Fagarasului se inten­tioneaza infiintarea unui Muzeu al Rezistentei Anticomuniste. Aici zabovim putin: cum bine se stie, unul dintre cele mai darze centre ale rezis­ten­tei armate anticomuniste s-a aflat in Tara Fagarasului.

Martirii acestuia au platit pretul intreg al demnitatii unui neam care, prin ei, nu s-a lasat ingenuncheat. Directorul de proiect al Muzeului Rezistentei este cunoscutul artist plastic Stefan Caltia, profesor la Universitatea Nationala de Arte din Bucuresti. S-ar putea intampla toate acestea cu Cetatea Fagarasului. Trebuie pentru asta buna-voire si bani. Multi bani. Care nu ar trebui priviti ca o cheltu­iala, ci ca o investitie profitabila, pe ter­men lung.

Cetatea Fagarasului nu este doar unul dintre cele mai valoroase monumente de arhitectura militara medievala din sud-estul Europei, ci si punctul de plecare al unor calatorii fascinante in vechile tinuturi ale sasilor transilvaneni. Biserica din mijlocul lacului Pentru ca a venit vorba si ne-a purtat drumul: in fostul tinut al sasilor au mai ramas foarte putini sasi.