Avionul din sopron

Publicat: 17.09.2007
Faceti cunostinta cu Dragos Stoicescu. La 55 de ani, are propriul avion. Nu-i milionar in dolari, dupa cum nici aparatul sau de zbor nu e un jet de business. Dar e totusi un avion, care se ridica de la sol si zboara in croaziera bine-mersi, cu o viteza pe care jos o ating cu greu tinerii aceia cu aere nervoase si masini cu esapamentul cat palma. In diametru, bineinteles.

In Occident, exista chiar un fel de fratie secreta a iubitorilor de avioane, alcatuita din oameni care isi iau bilete doar pentru a vizita aeroporturile lumii si a face fotografii aparatelor pe care le intalnesc acolo. Al doilea model e tipul „sportiv“. Sigur, ar fi putut alege motocicleta, calul, schiurile sau scufundarile la mare adancime. Intamplarea l-a adus insa pe aerodrom. E genul care traieste din sandwich-uri cu adrenalina si, in general, isi ia o slujba legata de aviatie sau macar viseaza la ea.

Pentru acest om, poezia zborului e mai putin importanta decat un looping perfect executat, daca se poate in formatie cu alte avioane, pilotate de amici asemanatori ca personalitate. Are mari sanse sa ajunga un as, dar si risca sa nu moara in patul lui. In sfarsit, al treilea gen e „pilotul de vacanta”. E in general o combinatie intre primele doua tipuri: zboara destul de rar si nu foarte bine, nu-i plac riscurile insa iubeste singuratatea din carlinga, pluteste, daca se poate, printre norii mici si pufosi de vara. Stie multe despre avioane, insa acestea sunt pentru el un hobby mai degraba decat o obsesie.

In general, acest tip uman, daca traieste in Occident, formeaza grosul proprietarilor de aparate de zbor, mai ales turistice. Adica avioane fara pretentii de acrobatie, insa macar cu patru locuri, astfel incat sa-ti poti lua si familia cu tine. Unul dintre acesti piloti, o celebritate, John Kennedy Jr., s-a prabusit cu avionul in urma cu cativa ani, impreuna cu alti membri ai familiei, in drum spre o insula de vacanta. Avea doar cateva zeci de ore de zbor si putina experienta la zborul in ceata, lucruri care i-au fost fatale.

Dar sa nu incheiem intr-o nota pesimista. La numar de kilometri parcursi, aviatia e mai sigura decat transportul rutier. Aviatia de business, nu numai cea de leisure, isi face loc incet-incet si in Romania si contureaza perspective bune. Mai ales pe masura ce tot mai multi oameni de afaceri romani isi extind capacitatile de productie in alte si alte orase ale tarii. Sa poti fi in aceeasi zi in sedinta la Cluj, Timisoara si Bucuresti ar putea sa merite banii. In plus, deja nu mai poti sa te lauzi cu masina cea noua. O au si ceilalti.

Foto: Airliners.net, arhiva personala

Tags:
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
Au construit mesopotamienii o baterie cu aproape 2.000 de ani înaintea lui Volta? Misterul „bateriei din Bagdad”
Au construit mesopotamienii o baterie cu aproape 2.000 de ani înaintea lui Volta? Misterul „bateriei din Bagdad”
Cum a ajuns lumea să mănânce fără să coboare din mașină? Istoria neașteptată a restaurantelor drive-thru
Cum a ajuns lumea să mănânce fără să coboare din mașină? Istoria neașteptată a restaurantelor drive-thru
De ce continuăm să facem lucruri despre care știm că ne fac rău? Creierul preferă adesea recompensa de acum
De ce continuăm să facem lucruri despre care știm că ne fac rău? Creierul preferă adesea recompensa de acum
Când au început oamenii să vorbească? Ce pot spune cercetătorii despre originea limbajului
Când au început oamenii să vorbească? Ce pot spune cercetătorii despre originea limbajului
Ce miros aveau parfumurile egiptenilor acum 3.500 de ani? Cercetătorii încearcă să le recreeze
Ce miros aveau parfumurile egiptenilor acum 3.500 de ani? Cercetătorii încearcă să le recreeze
Donald Trump s-a autointitulat „cel mai bun președinte” din istoria SUA
Donald Trump s-a autointitulat „cel mai bun președinte” din istoria SUA
Surpriza dintr-o grădină de lângă Strasbourg: Ce fel de păianjen și-a făcut apariția?
Surpriza dintr-o grădină de lângă Strasbourg: Ce fel de păianjen și-a făcut apariția?
Omul care a făcut din regele Ludovic al XIV unul dintre cei mai puternici monarhi. Cum îi pedepsea pe cei care fabricau lucruri proaste
Omul care a făcut din regele Ludovic al XIV unul dintre cei mai puternici monarhi. Cum îi pedepsea pe cei care fabricau ...
De ce uneori copiii încalță pantofii părinților?
De ce uneori copiii încalță pantofii părinților?
Un îndulcitor folosit în alimente, guma de mestecat și pasta de dinți ar putea crește riscul de AVC
Un îndulcitor folosit în alimente, guma de mestecat și pasta de dinți ar putea crește riscul de AVC
Statele Unite au încheiat „cel mai mare acord petrolier din istoria lumii”, a anunțat Donald Trump
Statele Unite au încheiat „cel mai mare acord petrolier din istoria lumii”, a anunțat Donald Trump
Un vaccin deja în circulație ar putea funcționa și împotriva demenței, au descoperit cercetătorii
Un vaccin deja în circulație ar putea funcționa și împotriva demenței, au descoperit cercetătorii
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale
Ce este sindromul impostorului și de ce îi afectează inclusiv pe oamenii de succes
Ce este sindromul impostorului și de ce îi afectează inclusiv pe oamenii de succes
De ce ne pasă atât de mult ce cred ceilalți despre noi? Psihologia unei nevoi pe care nu o putem opri
De ce ne pasă atât de mult ce cred ceilalți despre noi? Psihologia unei nevoi pe care nu o putem opri
Istoria șervețelului. Cum a evoluat de la bucata de pânză a romanilor la șervețelul de hârtie
Istoria șervețelului. Cum a evoluat de la bucata de pânză a romanilor la șervețelul de hârtie
Povestea oglinzii. Cum au ajuns oamenii să își vadă pentru prima dată chipul și cine a inventat oglinda modernă
Povestea oglinzii. Cum au ajuns oamenii să își vadă pentru prima dată chipul și cine a inventat oglinda modernă
Ce este ucronia? Genul literar care își imaginează o istorie alternativă
Ce este ucronia? Genul literar care își imaginează o istorie alternativă