Romania celor 20 de neamuri

Viscri – minunea ascunsa a tinutului sasesc
Din soseaua nationala care uneste Rupea de Sighisoara se desprinde, la stanga, un drum desfundat, flancat din loc in loc de case darapanate. De-a lungul lui, cale de vreo zece kilometri de noroi, gropi si baltoace, rasar din ciulini copii zdrentarosi cersind, prin gesturi, unul si acelasi lucru: guma de mestecat. Asa se ajunge la Viscri, minunea ascunsa a tinutului sasesc. Dupa exodul dramatic de la inceputul anilor ’90, in Viscri au mai ramas doar cateva zeci de sasi. Unul, de fapt una dintre ei, Caroline Fernolend, s-a incapatanat sa ramana, impreuna cu familia, si sa deschida o fereastra catre viitor micutei localitati.

Cu tenacitate si pricepere, a izbutit sa atraga atat atentia strainilor, cat si fonduri. Nu-i putin lucru ca Viscri a devenit, in anii din urma, una dintre destinatiile predilecte ale printului Charles, care si-a cumparat chiar o proprietate in sat, nu-i putin lucru ca satul si cetatea Viscri au fost inscrise pe lista patrimoniului mondial UNESCO, nici ca micuta localitate figureaza acum in prestigioase ghiduri turistice internationale.

Un mare ucigas de soldati in timp de pace
Transfagarasanul serpuieste intre comunele Arefu (Arges) si Cartisoara (Sibiu). Are putin peste 90 de kilometri lungime, pentru constructia lui au fost dislocate peste trei milioane de metri cubi de stanca, traverseaza 27 de poduri si viaducte precum si cel mai lung tunel rutier din tara (aproape 900 de metri), la altitudinea maxima de aproape 2.100 de metri.

Ei bine, toata aceasta sisifica lucrare a fost finalizata in numai patru ani. Acest lucru a fost posibil datorita faptului ca s-a lucrat la ordin, cu militari. Iar acestia, militarii „in termen“ cum li se spunea, au fost „incorporati“ din toate etniile traitoare in Romania. Multi dintre ei au murit aici, pe Transfagarasan, si probabil ca n-o sa stim niciodata numarul exact al victimelor. In acest caz, orice aproximare de genul „zeci“ sau, poate, „sute“ ar fi indecenta si lipsita de respect.

Cand a fost gata, Transfagarasanul a devenit ceea ce este si astazi: o cale intortocheata intre Muntenia si Ardeal, un drum cladit la modul propriu cu sange, de o amploare monumentala si o utilitate indoielnica. Un soi de Casa a Poporului rutiera. Oricum, pentru peisajele pe care le dezvaluie si din respect fata de cei care l-au construit cu pretul vietii, in cele trei luni pe an cat este deschis, Transfagarasanul ar trebui privit ca destinatie a unui pelerinaj obligatoriu.
Cu doar putina vreme inainte de decembrie 1989, satul Bezidu Nou (jud. Mures) a fost scufundat. Motivul? O lucrare hidrotehnica menita a aproviziona cu apa combinatul chimic de la Tarnaveni, astazi rapus de tranzitie. Pana la disparitia sa sub ape, in Bezidu Nou locuiau, in buna intelegere, intr-o comunitate unica si armonioasa, romano-catolici, unitarieni, greco-catolici, evrei

Intemeiata in secolul al XI-lea si mentionata documentar in veacul urmator, sub denumirea de Castrum Sex, Cetatea Sighisoarei este locuita si astazi. Aflata pe lista patrimoniului mondial UNESCO, Sighisoara ar putea fi o veritabila mina de aur pentru vistieria Romaniei. Potentialul ei turistic este colosal, dar este inca exploatat cu – sa-i spunem asa ca sa nu se supere nimeni – timiditate.

La sfarsitul lunii august, Sighisoara a fost gazda Festivalului ProEtnica, in cadrul caruia au sustinut spectacole folclorice mai bine de 20 de comunitati etnice din Romania: albaneza, armeana, aromâna, bulgara, ceha, croata, elena, evreiasca, germana, italiana, macedoneana, maghiara, poloneza, rroma, ruso-lipoveana, ruteana, sârba, slovaca, tatara, turca si ucraineana. Imaginea caleidoscopica a ansamblurilor si solistilor care au performat la ProEtnica a oferit spectatorilor (foarte multi dintre ei straini) imaginea unei Romanii unice si intr-adevar fascinante.

Spune-mi ce porti pe cap ca sa-ti spun cine esti
Muzeele, casele memoriale, bibliotecile publice sunt, astazi, institutii la care fondurile, atunci cand ajung, sunt limitate. In acest context, infiintarea unui muzeu privat, in care intrarea este gratuita, reprezinta o exceptie remarcabila. Am vizitat un astfel de muzeu la Criseni, in judetul Harghita. Un muzeu al palariilor de paie, singurul din Romania, infiintat la anul 2001. Dar de ce vorbim despre acest muzeu in contextul reportajului de fata?

E simplu: pentru ca la Criseni sunt expuse palarii de paie purtate in toata tara, nu doar in zona judetelor Harghita si Covasna. Povestea palariilor si a mestesugului confectionarii acestora ne-a fost spusa de Szöcs Lajos, fondatorul si custodele muzeului. In incercarea de a duce mai departe traditia impletirii palariilor de paie, sub egida muzeului se organizeaza, in fiecare vara, tabere in cadrul carora copiii participanti invata vechea tehnica a prelucrarii paielor si intelesul fiecarui tip de palarie in parte. Pentru ca fiecare palarie spune cate ceva despre cel care o poarta, despre statutul sau social, despre varsta sa si despre rolul sau in comunitate.