Corbii de Piatră – un schit rupestru unic în România, lăsat pradă distrugerii

Adaugă descoperă.ro ca sursă preferată în Google

Dacă am înlocui în aceste postere deşetul anatolian cu Munţii Buzăului, cu dealurile de cretă ale Murfatlarului sau cu cele de gresie de la poalele masivului Moldoveanu, am descoperi că şi aici sunt locuri unice, puţin explorate şi încărcate de istorie. Totuşi nume precum ansamblul rupestru de la Aluniş ori bisericuţele de la Murfatlar sau schitul de la Sfinţii Apostoli din Jgheaburi, cunoscut drept Mănăstirea Corbii de Piatră, nu spun nimic turistului român. Dacă ajung să afle de ele şi reuşesc să ajungă acolo, s-ar putea număra printre ultimii norocoşi care văd asemenea locuri.

Un unicat în România: două altare la aceeaşi biserică

Faptul că Mănăstirea Corbii de Piatră este probabil printre cele mai cunoscute, mai popularizate şi mai vizitate, graţie şi legăturii cu familia Corvineştilor, nu a scutit-o de probleme. Ansamblul parţial rupestru este situat în comuna Corbi, sat Jgheaburi, fiind datat din secolul al XIV-lea (1512), când a fost reînfiinţat în perioada domnitorului Neagoe Basarab (1512 – 1521). Biserica rupestră de la Corbii de Piatră a fost săpată în peretele masiv de stâncă, înalt de circa 30 m şi lung de 14,5 m.

Însă biserica mănăstirii, săpată în stâncă (gresie), alături de care se regăseşte trapeza (sala de mese a mănăstirii) despre care se afirmă că a fost folosită, de către domnitor, ca tribunal, au o vechime mult mai mare. Motivul este simplu: astfel de aşezăminte săpate în piatră nu sunt caracteristice perioadei în care Biserica avea libertatea să-şi practice cultul. Într-adevăr, monahii preferau locuri izolate pentru a se ruga, dar arhitectura acestei construcţii seamă mai degrabă cu cele din Capadocia. Biserica se înrudeşte tipologic cu grupul de biserici rupestre din regiunea mai sus amintită, arhitectura acesteia derivând din bisericile sală, cu două altare, dedicate hramului dublu – caracteristică bizantină de secolului al X-lea. 

De altfel, Corbii de Piatră este singura biserică din Romania care are două altare funcţionale pe acelaşi naos. A exista supoziţia că cele două altare ar fi fost construite pentru a servi atât cultului ortodox, cât şi celui catolic. Însă aspectul lor bizantin infirmă această supoziţie, împingând vechimea construcţiei în primul mileniu al erei creştine. Există voci între specialişti care plasează săparea acestui locaş chiar în vremea persecuţiilor împotriva creştinilor. Argumentul lor ar fi intrarea minusculă în biserică (sub 1 metru înălţime), care ar fi fost perfect adaptată acelor vremuri şi uşor de camuflat.

Legătura dintre familia Corvineştilor şi aceste meleaguri

Monumentul este situat la aproximativ 400 m de centrul comunei Corbi (loc de baştină al Corvineştilor), pe malul stâng al Râului Doamnei, în zonă mai putând fi observate fragmente ale ruinelor Castelului lui Voicu, tatăl lui Ioan Corvin. Biograful regelui maghiar, Matia Corvin, când a redactat lucrarea dedicată vieţii acestuia, scria că strămoşii lui veneau din Transapina, iar domeniul acestora se afla pe Plaiul Oii.

Prima atestare documentară este la 23 iunie 1512 şi ţine de momentul când monahia Magdalena, mătuşă a voievodului Neagoe Basarab, reînfiinţează Mănăstirea de la Corbii de Piatră, lăcaşul de cult primind hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Statutul de mănăstire domnească a fost dat de închinarea sa către domnitor, fapt ce a condus la sporirea prestigiului precum şi la obţinerea de terenuri din partea acestuia.

Probabil cea mai veche pictură murală din România

Valoarea deosebită a bisericii este dată mai ales de pictura, păstrată în totalitate cu caracter original, realizată în stil bizantin şi datată în secolul al XIV-lea sau chiar mai devreme, lăcaşul fiind cunoscut iniţial sub numele de „Mănăstirea Meriş”. Specialiştii au ajuns la concluzia că modalitatea de pictare este mai veche de ridicarea bisericii Nicolae Domnesc din Curtea de Argeş.

În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, mănăstirea devine biserica de mir, ca urmare a aşezării în jurul ei a unei puternice colonii formată din 200 de familii de români din Jina Sibiului.

La începutul secolului următor, arhiereul Iosif al Argeşului măreşte bisericuţa cu un pronaos de 5,5 m pe 4,5 m, cu intrare spre nord în naos. În anul 1761, lăcaşului de cult i-a fost adăugată o cruce de tip latin cu capitel piramidal detaşabil, amplasată deasupra peretelui vestic, neafectată de surparea peretelui vestic al naosului (din anul 1897). În cursul aceluiaşi an, pentru refacerea peretelui surpat, enoriaşii au adus meşteri pietrari din zona Albeştii de Muscel (italieni), care au refăcut în întregime suprafaţa afectată.

Anii după Revoluţie – între publicitate şi colaps

Faţă de multe alte monumente, după 1990, lăcaşul nu a suferit de pe urma uitării, dimpotrivă, i s-au recunoscut valoarea şi mulţi oameni au venit să-l vadă. Atracţia locurilor, dar şi încărcătura spirituală i-a apropiat pe mulţi de Corbii de Piatră. În contrast cu încărcătura istorică şi importanţa arhitecturală a monumentului, administratorul de drept – Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului – a refuzat constant să se implice în conservarea edificiului, acţionând doar pentru valorificarea potenţialului turistico-material, dar cu neglijenţă în asigurarea perenităţii sale. Nici perspectiva de a fi un candidat viabil la includerea în Lista Tentativă UNESCO nu i-a impulsionat.

Urgenţa intervenţiilor specializate, destinate conservării sau restaurării monumentului istoric, este dată atât de posibilitatea pierderii picturii interioare, unicat, afectată de igrasie – pe fondul lipsei unei ventilaţii corecte sau a unui mijloc tehnic de îndepărtare a umidităţii – cât şi a accentuării fisurilor din peretele de gresie, care se poate surpa în orice moment.

Un alt aspect important, pe care marea majoritate a persoanelor neavizate îl trece cu vederea, este reprezentat de pierderea unui element principal al ansamblului monumental, respectiv bisericuţa de lemn, datată în secolul al XIX-lea, şi care este situată la mai puţin de 10 metri de intrarea în schitul rupestru. Această structură se află în prag de colaps, pe fondul slăbirii suporţilor care asigură rezistenţa, bârnele din lemn fiind afectate direct de diferenţele de temperatură precum şi de umezeală. În cursul anului 2012 s-a constatat înclinarea acesteia spre vest. Totodată, perforarea învelitorii din şiţă permite pătrunderea precipitaţiilor direct prin tavan, contribuind la degradarea accelerată.

Răspunsul pe care îl primeşti din partea feţelor bisericeşti ce ar trebui să administreze aceste locuri denotă indiferenţă, lipsa managementului şi a sumelor necesare consolidării şi conservării părţilor componente ale ansamblului monumental. Se invocă oficial un motiv celebru: „lipsa acută de fonduri”! Însă, în contradicţie cu cele afirmate, au fost găsite resursele materiale care să asigure achiziţia unui teren, precum şi construirea, la mai puţin de 60 de metri de schit, a unui imobil tip vilă, care funcţionează ca paraclis şi chilii pentru cei doi călugări care deservesc activitatea liturgică a lăcaşului monahal. Lăudabilă iniţiativă, dar în câţiva ani ar putea rămâne doar cu atât!

Proiecte şi iniţiative venite de la oameni de bună credinţă

Stadiul precar de conservare a fost semnalat, în nenumărate rânduri, atât de specialişti locali în domeniu, cât şi de reprezentanţi ai instituţiilor de specialitate din ţară şi străinătate. Astfel, prin efortul Universităţii de Arte Bucureşti şi prin implicarea directă a prof. univ. dr. Ioana Gomoiu, în colaborare cu Institutul Naţional de Cercetare în Domeniul Conservării şi Restaurării, Universitatea Bucureşti şi cu ajutorul unei cunoscute firme din domeniul studiilor şi proiectării pentru Industria Materialelor de Construcţii, a fost întocmit un amplu studiu de specialitate, în urma cercetărilor realizate între anii 2007 – 2010, în care sunt prezentate soluţii tehnice viabile pentru conservarea schitului rupestru de la Corbii de Piatră. Studiul cuprinde informaţii atât din punct de vedere al arhitecturii, cât şi al integrităţii structurale.

Întreg proiectul, denumit „Strategia integrată de cercetare a stării de conservare a unor biserici rupestre în vederea restaurării şi punerii în valoare” (SICBR) – Studiu de caz: Corbii de Piatră, a avut un buget finanţat din bani publici în valoare de aproximativ 2.000.000 de lei, la care s-a mai adăugat şi o  cofinanţare de circa 100.000 lei, fondurile fiind dedicate căutării de soluţii tehnice pentru asigurarea conservării monumentului istoric. Rezultatele, materializate într-o amplă lucrare documentară, au fost prezentate şi administratorului legal.

Demersul nu s-a materializat într-o acţiune concludentă, fără a fi nici măcar finanţată elaborarea documentaţiei în vederea determinării intervenţiilor de specialitate pentru restaurare. Astfel, Corbii de Piatră, a căror istorie datează de sute de ani, îşi aşteptă sfârşitul, chiar dacă oamenii mai vin încă să admire aceste locuri superbe.

Dacă te interesează să afli mai multe lucruri despre patrimoniul românesc ai la dispoziţie şi pagina de Facebook Salvăm Patrimoniul Cultural. Pentru a descoperi alte locuri încărcate de istorie, accesează pagina de Facebook Turism Istoric şi site-ul turismistoric.ro.