Home » D:News » Fumezi? Lasă-te cât eşti tânăr – astfel ai şansa de a trăi la fel de mult ca şi nefumătorii

Fumezi? Lasă-te cât eşti tânăr – astfel ai şansa de a trăi la fel de mult ca şi nefumătorii

Fumezi? Lasă-te cât eşti tânăr – astfel ai şansa de a trăi la fel de mult ca şi nefumătorii
Publicat: 29.10.2012
Un studiu foarte amplu, realizat pe mai mult de 1 milion de femei din Marea Britanie, a arătat că acelea care renunţă la fumat până la vârsta de 30 de ani scapă aproape complet de riscul de a muri prematur din cauza fumatului.

Studiul, publicat în revista Lancet, arată că persoanele care fumează zeci de ani la rând trăiesc, în medie, cu un deceniu mai puţin decât cele care n-au fumat deloc.

Însă cele care se lasă de fumat pînă la 30 de ani nu pierd, în medie, decât o lună de viaţă – comparativ cu nefumătorii – , iar cele care renunţă la fumat până la 40 de ani, pierd, în medie, un an de viaţă.

Bineînţeles, avertizează cercetătorii, aceasta nu e scuză ca tinerii să se apuce de fumat de timpuriu, în ideea că o să se lase până la 30 de ani.

Studiul a urmărit prima generaţie de femei care au început să fumeze, în anii 1950 şi 1960. Deoarece femeile au început să fumeze pe scară largă mult mai târziu decât bărbaţii, impactul unui consum îndelungat de ţigări a fost analizat doar pentru femei.

„Am arătat că, dacă femeile fumează la fel ca bărbaţii, mor la fel ca bărbaţii”, a declarat conducătorul studiului, prof. Sir Richard Peto, de la Universitatea Oxford

El a adăugat că mai mult de jumătate dintre femeile care fumează timp îndelungat vor muri din cauza tutunului. Însă renunţarea la fumat are efecte surprinzător de puternice. Cu cât se renunţă mai devreme, cu atât cresc şansele de a avea o viaţă de durată normală, iar factorul „timp” pare să fie mult mai important decât „cantitatea” (numărul de ţigări fumate): e mult mai periculos să fumezi 10 ţigări pe zi timp de 40 de ani, decât 20 de ţigări zilnic, timp de 20 de ani.

Chiar dacă o femeie fumează doar câteva ţigări pe zi, tot are un risc dublu de a muri la vârsta mijlocie, comparativ cu nefumătoarele. Analiza datelor despre 1,2 milioane de femei a arătat că şi cele care fumau mai puţin de 10 ţigări zilnic erau mai predispuse la o moarte timpurie – exact acelaşi risc întâlnit şi la bărbaţi.

Organizaţia British Lung Foundation afirmă că perspectivele privind sănătatea pe termen lung ar fi mult mai bune dacă fumătorii ar renunţa la ţigări înainte de a ajunge la 30 de ani, dar au precizat că asta nu înseamnă „să fumezi cât poţi de mult la 20 de ani.” Evident, cea mai bună opţiune pentru oricine este să nu se apuce deloc de fumat.

Fumatul este responsabil de 5 milioane de decese anual, în întreaga lume, şi este cauza cunoscută sau probabilă a cca. 25 de boli. Fumul de ţigară conţine cca. 4.000 de compuşi dăunători organismului; despre 80 dintre aceştia se ştie că produc cancer.

Sursa: BBC News

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cine a inventat weekendul? Cum au ajuns oamenii să aibă două zile libere
Cine a inventat weekendul? Cum au ajuns oamenii să aibă două zile libere
Putere, stres și decizii fatale: oamenii din spatele Primului Război Mondial
Putere, stres și decizii fatale: oamenii din spatele Primului Război Mondial
Cine a inventat parola? De la santinelele Romei antice la conturile de internet
Cine a inventat parola? De la santinelele Romei antice la conturile de internet
Cum ajungem să ne sabotăm singuri? Când scenariile din mintea noastră încep să pară realitate
Cum ajungem să ne sabotăm singuri? Când scenariile din mintea noastră încep să pară realitate
Zile de cumpănă pentru România. Mărturia unui diplomat francez
Zile de cumpănă pentru România. Mărturia unui diplomat francez
Scoția vrea un nou referendum pentru desprinderea de Regatul Unit
Scoția vrea un nou referendum pentru desprinderea de Regatul Unit
Un colier excepțional cu diamante, care a aparținut familiei regale egiptene, a fost furat dintr-un muzeu
Un colier excepțional cu diamante, care a aparținut familiei regale egiptene, a fost furat dintr-un muzeu
Unde plecăm în septembrie? Cele mai ieftine destinații pentru o escapadă de sfârșit de vară
Unde plecăm în septembrie? Cele mai ieftine destinații pentru o escapadă de sfârșit de vară
O nouă terapie a avut rezultate promițătoare în testele de laborator și pe animale
O nouă terapie a avut rezultate promițătoare în testele de laborator și pe animale
Un mit despre viața de cuplu tocmai a fost demontat! Ce au descoperit oamenii de știință?
Un mit despre viața de cuplu tocmai a fost demontat! Ce au descoperit oamenii de știință?
Fenomen ciudat în Africa de Sud: mii de sardine moarte au fost găsite pe plaje
Fenomen ciudat în Africa de Sud: mii de sardine moarte au fost găsite pe plaje
Animalele sălbatice sunt deranjate de oameni, dezvăluie un studiu
Animalele sălbatice sunt deranjate de oameni, dezvăluie un studiu
Un papirus carbonizat din Herculaneum a fost citit fără să fie desfăcut. Tehnologia care deschide biblioteca pierdută a Antichității
Un papirus carbonizat din Herculaneum a fost citit fără să fie desfăcut. Tehnologia care deschide biblioteca pierdută ...
De ce unii oameni caută filme de groază, deși știu că îi vor speria?
De ce unii oameni caută filme de groază, deși știu că îi vor speria?
Au construit mesopotamienii o baterie cu aproape 2.000 de ani înaintea lui Volta? Misterul „bateriei din Bagdad”
Au construit mesopotamienii o baterie cu aproape 2.000 de ani înaintea lui Volta? Misterul „bateriei din Bagdad”
Cum a ajuns lumea să mănânce fără să coboare din mașină? Istoria neașteptată a restaurantelor drive-thru
Cum a ajuns lumea să mănânce fără să coboare din mașină? Istoria neașteptată a restaurantelor drive-thru
De ce continuăm să facem lucruri despre care știm că ne fac rău? Creierul preferă adesea recompensa de acum
De ce continuăm să facem lucruri despre care știm că ne fac rău? Creierul preferă adesea recompensa de acum
Când au început oamenii să vorbească? Ce pot spune cercetătorii despre originea limbajului
Când au început oamenii să vorbească? Ce pot spune cercetătorii despre originea limbajului