Home » D:News » A fost identificată zona din care provine „copacul vieţii”

A fost identificată zona din care provine „copacul vieţii”

A fost identificată zona din care provine „copacul vieţii”
Publicat: 07.02.2013
În ciuda faptului că măslinul este considerat un arbore emblematic pentru cultura şi bucătăria mediteraneană, acest copac îşi are originile în regiunile kurde, arată un nou studiu care oferă, în sfârşit, un răspuns la această dezbatere străveche.

Dovezile istorice arată că măslinii sălbatici au început să fie culeşi de oameni din Spania până în Palestina şi Iordania (regiune supranumită Orientul Apropiat) încă din Neolitic, eră care a debutat în jurul anului 10.000 î.e.n..

Apoi, acest arbore a fost «domesticit», proces despre care unii specialişti credeau că a început în Orientul Apropiat acum aproximativ 6.000 de ani. Alţi experţi au găsit dovezi ce sugera că arborele a fost «domesticit» simultan în mai multe locuri de-a lungul Mării Mediterane.

Acum, o echipă internaţională de experţi a folosit date genetice, datare moleculară, fosile şi modele ale climei pentru a stabili că acest arbore extrem de important îşi are originile într-un singur loc – ceva mai la nord şi mai la este decât se credea până acum.

„Am concluzionat că partea de vest a Mediteranei nu a jucat un rol esenţial în «domesticirea» măslinului”, scriu cercetătorii în studiul publicat în jurnalul ştiinţific Proceedings of the Royal Society B: Biological Sciences.

„Leagănul «domesticirii» măslinului este situat în nord-estul Levantului”, spun cercetătorii. Aceştia se referă la regiunea kurdă aflată astăzi între Siria şi Turcia, a explicat Guillaume Besnard de la Centrul Naţional pentru Cercetări Ştiinţifice din Franţa, coautor al studiului.

De acolo, măslinul «domesticit» s-a răspândit în partea de est a bazinului mediteranean şi în Cipru, apoi pornind spre vest către Turcia, Grecia, Italia şi către restul bazinului mediteranean, „în paralel cu extinderea civilizaţiilor în acea parte a lumii”, afirmă cercetătorii.

Măslinul «domesticit», Olea europaea, joacă un rol central în mitologiile greceşti, romane şi creştine, iar ramura de măslin rămâne şi astăzi un simbol al păcii.

Grecii antici credeau că Atena, zeiţa războiului şi a înţelepciunii, le-a oferit atenienilor primul măslin «domesticit», din care se trag toţi ceilalţi arbori.

„Importanţa acestui arbore în vieţile oamenilor a transformat această specie într-un simbol al literaturii străvechi şi sacre, iar originea sa provoacă de multe ori controverse”, spun cercetătorii.

„Conform studiului nostru, originea maternă a peste 90% dintre măslinele cultivate astăzi este în mod clar Levantul”, spune Besnard. „Nu cred că va mai nega cineva asta”, a adăugat cercetătorul.

Pentru acest studiu cercetătorii au colectat mostre ADN de la 534 de tipuri de măslini şi 1.263 de măslini sălbatici din 108 locaţii şi de la 49 de copaci dintr-o subspecie sub-sahariană.

Cercetătorii au concluzionat, de asemenea, că cele trei ramuri ale măslinului sălbatic s-au desprins dintr-un strămoş comun acum mai bine de 1,5 milioane de ani.

Măslinul a fost supranumit „arborele vieţii” pentru că a oferit oamenilor numeroase mijloace de supravieţuire, atât ca aliment, cât şi ca săpun, sursă de ulei pentru iluminat şi pentru sculpturi.

Astăzi, măslinul este răspândit în Europa, Africa de Sud, Australia, Japonia şi China. Anual, Europa produce 2,4 milioane de tone de ulei de măsline, Spania fiind principalul producător.

Sursa: AFP

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle