A fost descoperită „mama” tuturor limbilor europene?

Studiul a fost realizat de specialişti de la Universitatea din Reading, Marea Britanie, care au pornit de la ideea că unele cuvinte ancestrale s-ar fi schimbat atât de lent, încât urme ale originii lor pot fi încă recunoscute după mai bine de 10 milenii.

Prof. Mark Pagel, specialist în biologia evoluţiei, şi echipa sa au folosit modele statistice pentru a trasa evoluţia unor cuvinte străvechi până la forma lor de azi.

• Un cosmonaut rus, eliminat dintr-o misiune care trebuia să ajungă la Stația Spațială Internațională. Ce s-a…
• Un magician a uitat parola cipului implantat în propriul corp

Rezultatele indică existenţa unei suprafamilii de limbi care cuprinde 7 familii majore de limbi din Eurasia: indo-europene, uralice, altaice, kartveliene, dravidiene, chukotko-kamchatkiene şi eskimo-aleutine. (O familie de limbi este un grup de limbi înrudite între ele, datorită faptului că derivă dintr-un strămoş comun, numit proto-limba acelei familii.) În Europa, marea majoritate a populaţiei vorbeşte limbi aparţinând familiei indo-europene.

Rezultatele îi vor ajuta pe cercetători să reconstituie istoria migraţiilor umane şi a contactelor dintre culturile preistorice.

Ideea existenţei unei limbi ancestrale comune tuturor oamenilor de pe Pământ circulă de multă vreme, fiind menţionată inclusiv în Biblie, în istorisirea despre Turnul Babel: la început, omenirea vorbea o singură limbă, dar aceasta s-a împărţit în multe limbi deosebite, diferitele popoare devenind astfel incapabile să se înţeleagă unele pe altele, drept pedeapsă pentru trufia oamenilor de a fi dorit să înalţe un  turn care să ajungă până la cer.

Însă nu toţi lingviştii cred într-o origine comună a tuturor limbilor vorbite pe Terra. Chiar dacă ar fi aşa, reconstituirea unei limbi atât de vechi – o preocupare umană care datează de secole – pare imposibilă. Majoritatea cercetătorilor cred că originile unei limbi nu pot fi urmărite mai departe de 3.000-4.000 de ani faţă de momentul prezent; autorii unui studiu mai recent afirmă că au ajuns mai departe şi că limbile indo-europene îşi au originea într-o proto-limbă vorbită în Anatolia, acum 8.000-9.500 de ani.

Chiar şi în cazul unei singure familii, reconstituirea proto-limbii este o problemă. Demonstrarea unei origini comune a tuturor limbilor indo-europene (grupul din care face parte şi limba română) este foarte dificilă, deoarece cele mai multe dintre cuvinte evoluează prea rapid pentru a-şi păstra caracterele ancestrale. Majoritatea cuvintelor au 50% şanse de a a fi înlocuite printr-un termen neînrudit, la fiecare 2.000-4.000 de ani.

Însă unele cuvinte sutn mai durabile, mai stabile decât altele, şi aceasta este premisa de la care au pornit specialiştii  de laUniversitatea din Reading în studiul lor.

Studii lingvistice anterioare se bazaseră doar pe cercetarea sunetelor comune unor cuvinte din diferite limbi, pentru a le identifica pe cele care descind din acelaşi cuvânt ancestral, cum este cazul cuvântului latin pater şi al cuvântului englezesc father (ambele înseamnă tată.)

Una dintre dificultăţile acestei abordări ţine de faptul că două cuvinte ar putea suna asemănător în mod cu totul întâmplător (fără a fi înrudite între ele, fără a avea o origine comună).

Pentru a depăşi această dificultate, echipa prof. Pagel a încercat să arate că anumite cuvinte utilizate foarte frecvent în vorbirea de zi cu zi se păstrează în timp, pe perioade lungi, cu mai mare probabilitate decât altele.

Ei au pornit de la ideea unei similtudini între evoluţia limbilor şi cea a organismelor vii. În această viziune, cuvinte fundamentale, importante, cele care sunt utilizate foarte frecvent pentru a descrie relaţii sociale, de pildă, ar fi mai stabile, schimbîndu-se mult mai lent decât altele. Astfel, anumite pronume, numerale şi adverbe frecvent utilizate şi cu importanţă mare pot supravieţui zeci de milenii înainte de a fi înlocuite.

Specialiştii au utilizat această metodă pentru a prezice cuvintele care au cele mai mari şanse de a suna asemănător în diferite limbi eurasiatice; astfel, există o certitudine mai mare că, în cazul acestor cuvinte foarte mult utilizate, similarităţile fonetice sunt realmente datorate originii comune, nu întâmplării.

Prof. Pagel explică: „ Modul în care folosim un anumit set de cuvinte în vorbirea obişnuită este comun tuturor limbilor vorbite de oameni. Am descoperit că numeralele, pronumele şi anumite adverbe sunt înlocuite mult mai încet, poate odată la 10.000 de ani sau chiar mai rar. Ca regulă generală, în cazul unor cuvinte care sunt folosite mai mult de o dată în 1000 de cuvinte, în vorbirea cotidiană, este de 7-10 ori mai probabil ca ele să-şi aibă originea în străvechea superfamilie de limbi eurasiatice.”

Pentru a afla de ce unele cuvinte au rezistat până azi, în vreme ce altele au dispărut cu timpul, specialiştii au estimat, prin metode statistice, rata înlocuirilor lexicale într-o serie de elemente de vocabular ale unor limbi indo-europene. Variaţiile ratei de înlocuire în cazul elementelor de vocabular cel mai frecvent folosite în vorbire ajută la estimarea gradului de diferenţiere între două limbi.

În studiul publicat în  Proceedings of the National Academy of Sciences, autorii au întocmit o listă de 23 de cuvinte care se regăsesc în cel puţin 4 limbi eurasiatice analizate; acestea sunt considerate a fi de origine foarte veche, aparţinând superfamiliei de limbi eurasiatice ce cuprinde cele 7 familii menţionate. Printre ele se numără cuvinte precum mamă, bărbat, eu, noi, foc, mână, a da, scoarţă.

În cazul unora dintre cuvinte, importanţa lor – care le-a asigurat supravieţuirea – este foarte explicabilă: scoarţa de copac, de exemplu, era un material de cea mai mare însemnătate pentru oamenii preistorici, care o foloseau ca material de construcţie, ca izolator, pentru aprinderea focului şi obţinerea de fibre. De asemenea, a da este un verb important; apare în forme similare în 5 dintre limbile eurasiatice analizate în cadrul studiului şi este uşor de explicat de ce: el descrie cooperararea intensivă care este trăsătura distinctivă a societăţii umane, spune prof. Pagel. Mult mai greu de înţeles este ce caută între aceste cuvinte străvechi – presupuse a fi foarte importante – verbul a scuipa; autorii studiului mărturisesc că nu au găsit încă o explicaţie în acest sens.

Pe baza acestor rezultate, oamenii de ştiinţă au trasat un arbore genealogic al celor 7 familii de limbi: toate s-au desprins dintr-o limbă comună acum 15.000 de ani şi s-au separat în limbi distincte în cei 5.000 de ani care au urmat.

Cu alte cuvinte, spune prof. Pagel, dacă oamenii de azi şi-ar întâlni strămoşii din Epoca Pietrei, ar putea rosti unul sau două enuţuri foarte simple şi s-ar putea face înţeleşi.

Surse: The Guardian, Live Science, Science Daily