Ce învăţăm de la maimuţe şi de la copiii mici în privinţa limbajului?

Studiul a fost realizat de cercetători de la UCLA care, pentru prima dată, au comparat dezvoltarea gesturilor la bonobo, cimpanzei şi oameni. Rezultatele aduc noi argumente în sprijinul teoriei originii gestuale a limbajului.

Psihologii de la UCLA au analizat filmări realizate timp de un an, ce aveau ca subiecţi exemplare din trei specii: un exemplar de cimpanzeu, unul de bonobo (numit şi cimpanzeu pitic, o specie diferită de cimpanzeii propriu-zişi) şi o fetiţă.

• Pedeapsa decisă în unul dintre cele mai grave cazuri de abuzuri asupra copiilor din istoria Australiei
• Diagnosticul primit de o fetiță de 11 ani după 30 de vizite la medici

Printre gesturile observate la toate cele trei specii se găsesc arătarea cu degetul sau cu capul şi ridicarea braţelor, care înseamnă cererea de a fi luat în braţe.

În cursul dezvoltării iniţiale a comunicării, gesturile erau predominante la toate cele trei specii. După un timp, la toate cele trei specii s-a dezvoltat puternic limbajul simbolic – prin cuvinte la copil şi prin forme (simboluri vizuale) la maimuţe.

Maimuţele incluse în studiu erau o femelă de cimpanzeu (numită Panpanzee) şi o femelă bonobo (Panbanisha), crescute împreună la Centrul pentru Cercetarea Limbajului din Atlanta, SUA.

Maimuţele comunicau cu îngrijitorii lor folosind gesturi, vocalizări şi simboluri vizuale, numite lexigrame. După cum explică cercetătorii, lexigramele au fost învăţate, la fel ca limbajul uman, în cursul interacţiunilor sociale semnificative, nu prin antrenament comportamental.
Cât despre fetiţă, ea a crescut în casa părinţilor ei, împreună cu un frate mai mare.

În vreme ce la maimuţe simbolurile erau de tip vizual, la puiul de om simbolurile au luat forma cuvintelor rostite.

Analiza video a început când fetiţa avea 11 luni şi a continuat până la 18 luni; la cele două maimuţe, analiza a început la vârsta de 12 luni şi a durat până când acestea aveau 26 de luni.

Cercetătorii au observat, între forma şi funcţia gesturilor la copil şi la puii de maimuţă, o asemănare pe care au caracterizat-o drept remarcabilă.

Încă din 1872, Charles Darwin susţinea că aceleaşi expresii faciale şi gesturi de bază există la populaţii umane din întreaga lume, sugerând că aceste caracteristici erau înnăscute. Acest studiu duce cu un pas mai departe concluziile lui Drawin, în ceea ce priveşte co-evoluţia gesturilor şi a limbajului: anumite  caracteristici ale limbajului nu numai că sunt comune tuturor oamenilor, dar se regăsesc şi la rudele noastre apropiate, maimuţele antropoide.

Concluzia cercetătorilor este că abilitatea de a combina gesturile şi vocalizările ar fi fost importantă pentru evoluţia limbajului. Oamenii au moştenit un limbaj al gesturilor şi o capacitate latentă de a învăţa limbajul simbolic de la ultimul strămoş comun din care s-au desprins cele trei specii: omul, cimpanzeul şi bonobo – un strămoş despre care se crede că ar fi trăit în urmă cu 6 milioane de ani.

Astfel, evoluţia limbajului uman s-a bazat pe capacităţile care erau deja prezente la strămoşul comun al celor trei specii. Rezultatele studiului au fost publicate în jurnalul Frontiers in Psychology.

Sursa: Mail Online