Cercetătorii au descoperit rolul esenţial jucat de umăr în evoluţia umană: „Este unul dintre cele mai mari succese ale omenirii”

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Oamenii de ştiinţă s-au concentrat asupra acestei componente subapreciate a anatomiei umane, arătând că umărul a jucat un rol cheie în mecanismul de aruncare ce a evoluat acum aproximativ două milioane de ani şi care a permis strămoşilor noştri plăpânzi să captureze prada cu ajutorul unor arme-proiectil.

Cercetătorii de la Universitatea George Washington au folosit o cameră 3D sofisticată pentru a înregistra câţiva studenţi jucători de baseball în timp ce aruncau o minge.

Modelul computerizat arăta că umărul acţionează ca o praştie, stocând şi eliberând energia pentru aruncare.

„Atunci când oamenii aruncă, mai întâi îşi rotesc armele spre spate, în direcţia inversă faţă de ţintă”, a explicat Neil Roach de la Center for the Advanced Study of Hominid Palaeobiology din cadrul Universităţii George Washington.

„În timpul acestei faze oamenii îşi întind tendoanele şi ligamentele din dreptul umărului, stocând energia. Atunci când această energie este eliberată, ea accelerează braţul în faţă, generând cea mai rapidă mişcare produsă de corpul uman, iar rezultatul este o aruncare foarte rapidă”, a mai spus Roach.

Cercetătorii au analizat biomecanica ce produce această energie stocată.

Principalele trăsături ale umărului, braţului şi abdomenului au apărut la Homo erectus, un strămoş al Homo sapiens, acum două milioane de ani.

Oamenii şi cimpanzeii s-au separat acum aproximativ şase milioane de ani, la aproximativ patru milioane de ani după ce gorilele s-au separat de arborele evoluţionar al primatelor.

Cimpanzeul, cea mai apropiată rudă a oamenilor dintre primate, are doar o mică parte din capacitatea de aruncare a unui copil uman, în ciuda faptului că are o forţă şi o capacitate atletică mai mare în alte privinţe.

Evoluţia umărului reprezintă un nou indiciu ce oferă o explicaţie pentru un lucru misterios: cum a reuşit Homo erectus să supravieţuiască într-un mediu ostil în care nu se remarca nici prin viteză, nici prin forţă şi nici prin arme naturale precum colţii sau ghearele?

În ciuda dezavantajelor fizice, dovezile fosile arată că strămoşii noştri consumau carne acum cel puţin 2,6 milioane de ani şi vânau animale de mari dimensiuni acum 1,9 milioane de ani.

„Deşi oamenii din ziua de astăzi ce adoptă un stil de viaţă de vânător-culegător se bazează rar pe aruncat pentru a ucide prada, hominizii timpurii probabil că aveau nevoie frecvent să arunce proiectile pentru a obţine şi apăra prada”, notează cercetătorii în studiul publicat în jurnalul Nature.

Aruncarea unei pietre sau a unui băţ ascuţit ar fi fost o metodă mai eficientă de a ucide prada decât încercarea de a o captura din apropiere. De asemenea, obţinerea unei cantităţi suplimentare de proteine ar fi permis alimentarea creierului uman, mereu însetat de energie.

„Consumarea unei cantităţi mai mari de carne bogată în calorii şi în grăsimi ar fi permis strămoşilor noştri să dezvolte creiere mai mari şi totodată un trup mai mare, ceea ce le-a permis să se extindă în noi regiuni ale planetei, toate aceste elemente contribuind la ceea ce suntem noi astăzi”, a explicat Roach.

Alte cercetări anatomice ce au analizat dezvoltarea omului s-au concentrat, printre altele, asupra abilităţii noastre de a ne ridica şi merge în două membre, reuşită ce ne-a sporit şansele de a zări prada şi prădătorii. De asemenea, un alt beneficiu a fost reuşita de a forma un pumn, ceea ce permitea degetului mare să ofere rigiditate şi protecţie pentru oasele şi ligamentele sensibile din palmă. Indivizii care puteau lovi cu pumnul aveau un avantaj clar în uciderea prăzii şi în luptele pentru partenere, obţinând astfel un avantaj în cursa pentru succes reproductiv.

Sursa: AFP