Home » D:News » Premieră în România: primul studiu ce analizează efectele berii asupra memoriei şi nivelului de atenţie

Premieră în România: primul studiu ce analizează efectele berii asupra memoriei şi nivelului de atenţie

Premieră în România: primul studiu ce analizează efectele berii asupra memoriei şi nivelului de atenţie
Publicat: 01.08.2013
Consumul moderat de bere poate îmbunătăţi memoria şi nivelul de atenţie, amplificând totodată impactul amintirilor autobiografice plăcute asupra creierului, relevă prima cercetare din România realizată în cadrul Centrului de Studiu despre Bere, Sănătate şi Nutriţie (CSBSN).

Studiul, care a avut în vedere efectul consumului moderat de bere asupra sănătăţii organismului uman, a fost făcut în cadrul unui proiect derulat, în perioada noiembrie 2012 – mai 2013, de către Monica Diana Bercea, doctorand în cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, şi finanţat de CSBSN prin intermediul unui program de burse.

Potrivit datele rezultate în urma studiului, un consum moderat de bere favorizează procesele de memorare, prin încorporarea datelor recente în memoria pe termen lung.

De asemenea, cercetarea a indicat faptul că participanţii la studiu care au consumat o cantitate moderată de bere pe parcursul derulării acestuia au prezentat o alocare de două ori mai puternică a resurselor ce ţin de atenţie.

Acelaşi studiu arată că un consum moderat de bere în rândul persoanelor active amplifică impactul amintirilor autobiografice plăcute asupra creierului.

Studiul a fost efectuat pe 29 de bărbaţi între 18 şi 64 de ani, care beau săptămânal între patru şi 14 pahare de bare, adică în limitele consumului moderat de alcool pentru bărbaţi indicat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Potrivit cercetătorilor, este considerată consum moderat de bere o cantitate de 660 de mililitri pe zi pentru bărbaţi şi 330 de mililitri pe zi pentru femei, la o concentraţie a alcoolului în berea consumată de maximum 5%.

Monica Diana Bercea a precizat că testele au fost realizate cu ajutorul neuroimaginisticii de ultimă generaţie, iar pentru interpretarea rezultatelor a fost folosit un RMN funcţional, fiind monitorizată activitatea electrică de la nivelul scalpului, cu ajutorul unui neuroheadset EEG.

Ne bucură faptul că putem să marcăm o premieră pentru România, şi anume lansarea primului studiu derulat la noi în ţară ce are în vedere efectele consului moderat de bere asupra organismului uman„, a declarat preşedintele CSBSN, dr. Corina Aurelia Zugravu, care a adăugat că, după ce multă vreme s-a vorbit doar despre rezultate ale unor studii făcute în Spania, SUA, Germania sau Anglia, „de acum şi cercetătorii români au un cuvânt de spus pe această temă”.

La realizarea studiului, cei 29 de bărbaţi care au reprezentat eşantionul au fost împărţiţi în două grupuri, primul consumând moderat bere în fiecare zi, iar cel de-al doilea neconsumând această băutură.

Ulterior, subiecţilor li s-au prezentat filme conţinând scene cu conotaţie pozitivă, iar ulterior, cu ajutorul neuroimaginisticii, au fost analizate rezultatele.

„Cred că am reuşit să atingem două aspecte importante prin acest studiu. Pe de o parte, prin intermediul unuia dintre criteriile ce au stat la baza selecţiei grupului de studiu, respectiv acela de consumator moderat constant de bere, am identificat practic efectul cumulat în timp al acestui consum, pentru că, deşi testul a fost făcut la un anumit moment, istoricul personal al fiecărui subiect nu poate fi neglijat. Pe de altă parte, cred că am reuşit să aducem elemente importante care pot completa cu succes concluziile altor cercetări făcute pe teme asemănătoare”, a declarat Alina Popescu, secretar general al CSBSN.

La prezentarea rezultatelor studiului, membrii CSBSN au atras atenţia că un consum moderat de bere trebuie completat de un stil de viaţă sănătos şi de o alimentaţie corespunzătoare şi că limitele acestei moderaţii sunt aplicate persoanelor care deja consumă alcool, respectiv bere, şi nu îndeamnă alte persoane să se apuce de băut.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Previziunea ambasadorului austro-ungar: România va intra în război împotriva Imperiului
Previziunea ambasadorului austro-ungar: România va intra în război împotriva Imperiului
Copiii nu uită cum i-ai făcut să se simtă. Lecțiile unui psiholog despre maturitatea emoțională a părinților
Copiii nu uită cum i-ai făcut să se simtă. Lecțiile unui psiholog despre maturitatea emoțională a părinților
S-ar putea ca toate animalele, plantele și ciupercile de pe Pământ să aibă un singur strămoș comun
S-ar putea ca toate animalele, plantele și ciupercile de pe Pământ să aibă un singur strămoș comun
A fost descoperit un nou melc de mare mic și colorat
A fost descoperit un nou melc de mare mic și colorat
Mumia uimitoare a unei maimuțe din Argentina dezvăluie un ritual bizar
Mumia uimitoare a unei maimuțe din Argentina dezvăluie un ritual bizar
Lucrurile invizibile fără de care viața oamenilor ar fi mult mai grea
Lucrurile invizibile fără de care viața oamenilor ar fi mult mai grea
O funcție corporală vitală ar putea ascunde mai mulți factori de risc ai demenței
O funcție corporală vitală ar putea ascunde mai mulți factori de risc ai demenței
Oamenii de știință au inversat îmbătrânirea creierului cu un spray nazal
Oamenii de știință au inversat îmbătrânirea creierului cu un spray nazal
Test de cultură generală. De ce unele flori se închid noaptea?
Test de cultură generală. De ce unele flori se închid noaptea?
(P) Papuci de apă pentru bărbați: Ce să alegi pentru plajă sau piscină
(P) Papuci de apă pentru bărbați: Ce să alegi pentru plajă sau piscină
Visul călătoriilor interstelare rapide începe să se clatine: Mai sunt găurile de vierme considerate posibile?
Visul călătoriilor interstelare rapide începe să se clatine: Mai sunt găurile de vierme considerate posibile?
Țara care a transformat obsesia pentru pisici într-un puternic motor al economiei
Țara care a transformat obsesia pentru pisici într-un puternic motor al economiei
Sunete ciudate se aud din cea mai adâncă gaură artificială de pe Pământ
Sunete ciudate se aud din cea mai adâncă gaură artificială de pe Pământ
Ziua în care cuceritorul Mehmed al II-lea a îngenuncheat Constantinopolul
Ziua în care cuceritorul Mehmed al II-lea a îngenuncheat Constantinopolul
Unde găsim cea mai frumoasă plajă din Europa? Nu este nici în Spania, nici în Italia sau Grecia!
Unde găsim cea mai frumoasă plajă din Europa? Nu este nici în Spania, nici în Italia sau Grecia!
Risc de cancer pentru o treime dintre angajații în sănătate din Europa
Risc de cancer pentru o treime dintre angajații în sănătate din Europa
Secretul unui „nou început” poate fi chiar anotimpul de vară, spun psihologii
Secretul unui „nou început” poate fi chiar anotimpul de vară, spun psihologii
Câți kilometri are cel mai lung pod din lume și în cât timp poate fi traversat cu mașina?
Câți kilometri are cel mai lung pod din lume și în cât timp poate fi traversat cu mașina?