Home » D:News » De ce se dezvoltă mai bine din punct de vedere emoţional copiii femeilor care au consumat alcool în timpul sarcinii?

De ce se dezvoltă mai bine din punct de vedere emoţional copiii femeilor care au consumat alcool în timpul sarcinii?

De ce se dezvoltă mai bine din punct de vedere emoţional copiii femeilor care au consumat alcool în timpul sarcinii?
Publicat: 03.01.2014
Femeile care consumă ocazional alcool în timpul sarcinii au copii care se adaptează mai bine, comparativ cu femeile care se abţin de al acest obicei.

Rezultatele unui nou studiu sugerează că urmaşii femeilor care consumă aproximativ o sticlă de vin pe lună sunt mai bine dezvoltaţi din punct de vedere emoţional. 

Cu toate acestea, atât autorii studiului, cât şi alţi specialişti susţin că descoperirea nu ar trebui să le facă pe viitoarele mame să se apuce de băut. Experţii susţin că diferenţa s-ar putea să fie marcată de alţi factori precum stilul de viaţă al mamei. 

Cei mai mulţi specialişti le sfătuiesc pe femeile însărcinate să evite alcoolul. 

Acum, experta Janni Niclasen, de la Universitatea din Copenhaga, a a analizat rezultatele unui studiu de lungă durată care a inclus mai bine de 100.000 de  femei însărcinate care au fost intervievate cu privire la obiceiul lor de a consuma alcool. 

„Printre altele, studiul meu a indicat că mamele care consumă cantităţi mici de alcool în timpul sarcinii au copii care, la vârsta de 7 ani, sunt mai bine dezvoltaţi din punct de vedere emoţional, comparativ cu restul copiilor ai căror mame nu au consumat alcool în timpul sarcinii”, a explicat Niclasen. 

„La o primă vedere acest lucru nu pare să aibă logică, din moment ce alcool în timpul sarcinii nu este văzut ca un aliment ce poate aduce beneficii copiilor. Însă, apoi, când analizăm stilul de viaţă al mamelor, ne dăm seama care este explicaţia. Femeile care consumau alcool în cantităţi mici în timpul sarcinii erau cele mai educate, având cel mai bun stil de viaţă dintre toate”. 

Prin alcool consumat în moderaţie, autoarea studiului s-a referit la un pahar de vin consumat săptămânal. 

Prof. Janet Fyle de la Royal College of Midwives a amintit că studiile au indicat în repetate rânduri că alcoolul este dăunător. „Copiii se dezvoltă bine dacă primesc atenţie de la noi atunci când sunt mici, nu dacă bem alcool în timpul sarcinii”, a declarat Fyle . 

Sursa: The Telegraph

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți