Home » D:News » Împreună spre Marte: NASA a semnat un parteneriat pentru o „coborâre” pe Marte în 2016

Împreună spre Marte: NASA a semnat un parteneriat pentru o „coborâre” pe Marte în 2016

Împreună spre Marte: NASA a semnat un parteneriat pentru o „coborâre” pe Marte în 2016
Publicat: 11.02.2014
Charles Bolden, directorul NASA, şi Jean-Yves Le Gall, directorul Centrului Naţional pentru Studii Spaţiale din Franţa (CNES), au semnat luni, la Washington, un acord de cooperare pentru realizarea unui viitor modul spaţial ce va fi capabil să coboare în condiţii de siguranţă pe Marte, potrivit AFP.

Acest acord vizează misiunea spaţială InSight (Interior Exploration Using Seismic Investigations, Geodesy and Heat Transport), a cărei lansare este prevăzută pentru luna martie a anului 2016, şi o coborâre pe Marte şase luni mai târziu.

„Acest nou acord întăreşte parteneriatul dintre NASA şi CNES în cercetările din ştiinţele planetare şi se sprijină pe o cooperare de peste 20 de ani cu CNES în domeniul explorării lui Marte”, a declarat Charles Bolden într-un comunicat.

„Cercetările ştiinţifice generate de această misiune de colaborare vor oferi agenţiilor noastre mai multe informaţii despre modul în care s-a format Marte, fapt care ne va ajuta să înţelegem mai bine felul în care Terra a evoluat”, a adăugat directorul NASA.

InSight, a 12-a misiune din programul „Discovery” lansat de NASA, va încerca să îi ajute pe oamenii de ştiinţă să înţeleagă mai bine evoluţia şi formarea planetelor telurice, inclusiv Terra, prin examinarea structurii interne şi a proceselor naturale de pe Marte.

Având la bord două instrumente ştiinţifice, sonda va studia dinamica activităţii tectonice marţiene şi impactul cu meteoriţii, fapt ce ar putea să furnizeze o serie de indicii preţioase despre fenomene similare care au loc pe Terra.

Ceilalţi parteneri care participă la misiunea InSight sunt Centrul aerospaţial german, Agenţia spaţială britanică şi cea elveţiană (prin Agenţia Spaţială Europeană/ ESA).

Acest acord a fost semnat în cadrul vizitei de stat de trei zile pe care preşedintele francez François Hollande, sosit luni la Washington, o efectuează în Statele Unite.

Surse: Mediafax, AFP

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului