Ce este „ţinutul umbrei”, locul în care sunt căutate cutiile negre ale zborului MH370?

Nimic nu garantează succesul operaţiunii angajate în sudul Oceanul Indian, la care participă armate din şase state, în vederea recuperării epavei avionului de tip Boeing 777 aparţinând companiei Malaysia Airlines care a dispărut în mare, pe 8 martie, cu 239 de persoane la bord.

Avionul s-a prăbuşit în zona în care se „întâlnesc” oceanele Indian şi Antarctic, la foarte mare depărtare de coastele vestice ale Australiei, la aproximativ 2.500 de kilometri de oraşul Perth.

• Bucureştiul, oraş „de categoria a doua“ atunci când vine vorba de calitatea aerului
• Un pantof de copil, vechi de 2000 de ani, descoperit în Austria în stare „excepțională”

Această zonă marină este temută de către navigatorii cei mai experimentaţi, care o numesc „ţinutul umbrei”, din cauza condiţiilor extreme – rafale puternice de vânt, adevărate ziduri de apă, aisberguri şi lumina razantă.

„Este partea cea mai afectată de rafale de vânt şi de hulă a Oceanului” Indian, confirmă oceanograful Erik van Sebille, adăugând că navele înfruntă frecvent valuri cu o înălţime de 10-15 metri pe timp de furtună.

Grupul american Soufan, specializat în informaţii şi securitate geostrategică, evocă „un ac în derivă într-o claie de fân haotică şi care nu încetează să schimbe felul în care arată”.

În opinia geologului Robin Beaman, câteva fragmente reperate în ultimele zile prin stalit sau avion ar putea fi recuperate relativ uşor la suprafaţă de către „armada” de nave civile şi militare trimise în zonă.

Probabilitatea ca ele să aparţină avionului este foarte importantă.

„Dacă avionul s-ar fi prăbuşit în orice alt ocean, aş fi mult mai pesimist cu privire la faptul că fragmentele reperate ar putea să aparţină avionului”, notează Erik van Sebille.

„Însă această zonă oceanică este aproape neatinsă”, iar curenţii orientaţi către nord sunt puţin susceptibili să aducă altceva decât blocuri de gheaţă, adaugă el.

Dificile în orice circumstanţe, operaţiunile submarine menite să detecteze şi să „pescuiască” cutiile negre sunt mai delicate, în schimb, în acest perimetru traversat de dorsala sud-est indiană care desparte placa australiană, la nord, de placa antarctică, la sud.

Această dorsală este un lanţ „extrem de activ” de vulcani care urcă în medie până la 3.000 de metri adâncime.

Fundul oceanului este „accidentat, format din falii, mici prăpăstii şi creste, (este) o parte a lumii nivelată de puţine sedimente, din cauză că este prea tânără” la nivel geologic”, subliniază Robin Beaman.

O cursă contracronometru a fost lansată în încercarea de a capta semnale emise de baliza cutiilor negre ale avionului care asigura zborul MH370, care mai are de emis, teoretic, doar aproaximativ zece zile.

Marina americană a trimis un detector de cutii negre în regiune, un dispozitiv triunghiular cu o greutate de 35 de kilograme, ataşat de un cablu, remorcat de o navă. Hidrofoanele pe care le conţine pot detecta semnale emise de cutii negre până la 6.000 de metri adâncime.

Însă baliza are o rază limitată la 2-3 kilometri, iar reperarea ei în aceste condiţii pare mai degrabă o misiune imposibilă.

În cazul operaţiunilor de căutare în mare ale zborului AF447, care s-a prăbuşit în Oceanul Atlantic în 2009, semnalul emis de balize nu a putut fi receptat. Ulterior s-a stabilit că una nu funcţiona, iar cealaltă a fost smulsă la impact şi nu a mai fost găsită.

Toţi experţii intervievaţi de AFP apreciază că aceste operaţiuni ar putea să dureze foarte mult timp, „luni, poate chiar mai mult”. Epava avionului care asigura o legătură Rio-Paris a fost găsită după 23 de luni, la o adâncime de 3.900 de metri.

Biroul francez pentru Anchete şi Analize (BEA) a anunţat că trei dintre experţii săi care cooperează cu autorităţile malaysiene le-au „împărtăşit experienţa pe care o au în organizarea căutării cu submarine”, acumulate în cursul căutăriii epavei zborului AF447.

Surse: Mediafax, AFP