Unde greşesc profesorii români. Descoperirea care poate creşte considerabil notele elevilor şi studenţilor

Cercetătorii au arătat că studenţii ce participă la clase cu prelegeri tradiţionale au de 1,5 ori mai multe şanse să pice examenul de final decât studenţii din clase cu metode de predare „active”.

„Universităţile au fost fondate în Europa de Vest în 1050 şi prelegerea reprezintă metoda principală de predare încă de atunci”, afirmă biologul Scott Freeman de la Universitatea Washington. Mulţi cercetători au contestat această metodă de predare, supranumită „înţeleptul pe podium”, susţinând că implicarea studenţilor în curs prin folosirea întrebărilor şi a activităţilor de grup reprezintă metode mai eficiente de predare.

• Dialog „Altceva”, printre lacrimi. Marea actriță DIANA LUPESCU, despre regretatul MIRCEA DIACONU: „Mi-e foarte greu fără…
• Prețul la aluminiu a atins niveluri record pe fondul crizei din Orientul Mijlociu

Pentru a afla adevărul, Freeman a analizat alături de un grup de colegi 225 de studii ce analizau metodele de predare în clasele de tip STEM (ştiinţe, tehnologie, inginerie şi matematică). Meta-analiza, ce a fost publicată în Proceedings of the National Academy of Sciences, a concluzionat că metodele de predare care transformau studenţii din ascultători pasivi în participanţi activi reduceau numărul de studenţi care picau examenele şi creşteau notele cu aproape jumătate de deviaţie standard. „Schimbarea observată în procentul de studenţi care au picat examenul este uluitoare”, a comentat Freeman.

„Este un studiu cu adevărat important – impresia pe care mi-o lasă este că e aproape lipsit de etică să continui să ţii prelegeri dacă ai văzut aceste date”, a comentat Eric Mazur, un fizician de la Universitatea Harvard care s-a luptat împotriva prelegerilor în ultimii 27 de ani şi care nu a luat parte la acest studiu. „Este foarte bine că această meta-analiză oferă o imagine de ansamblu coerentă, cu dovezi abundente care arată că prelegerea este o metodă învechită şi ineficientă de predare”, a spus Mazur.

Deşi nu există o singură definiţie pentru conceptul de „metodă de predare activă”, ele includ punerea de întrebări studenţilor, solicitarea opiniilor din partea indivizilor sau a grupurilor participante la clasă sau solicitarea studenţilor de a clarifica concepte unul altuia.

Freeman afirmă că a început să folosească aceste tehnici chiar şi în clasele de mari dimensiuni. „Clasa mea de introducere în biologie a ajuns la 700 de studenţi”, explică specialistul. „În ultima sesiune arăt slide-uri în PowerPoint, dar fiecare cuprinde o întrebare, iar eu cer aleatoriu studenţilor din sală să răspundă. Nu ar fi deloc interesant să stau să vorbesc 15 minute fără pauză”,  explică specialistul. Freeman crede că folosirea acestor metode de predare ar putea facilita succesul a mii de studenţi care altfel ar putea renunţa la cursurile de ştiinţe, tehnologie, inginerie şi matematică.

În ciuda avantajelor „predării active”, această metodă nu va „ucide” complet prelegerea, crede Noah Finkelstein, profesorul de fizică care conduce Center for STEM Learning din cadrul Universităţii Colorado. Studiul „confirmă avantajele predării active pe care le-am observat şi noi”, spune profesorul. „Totuşi, nu cred că trebuie să existe o opinie monolitică, fie pentru, fie împotriva prelegerilor. Există momente în care prelegerile vor fi necesare, chiar dacă ştiinţa arată că acest mod tradiţional de predare este mai ineficient în a stimula învăţarea şi în a pregăti viitorii profesori”, afirmă cadrul didactic.

Acest studiu nu a analizat eficacitatea unei noi metode de prelegere, cea folosită în cursurile online ce pot fi urmate simultan de zeci de mii de studenţi. Freeman afirmă însă că Departamentul Educaţiei din SUA a efectuat propria sa meta-analiză a învăţământului la distanţă şi a descoperit că nu există nicio diferenţă în a fi martor la o prelegere în clasă şi a fi martor la o prelegere pe ecranul de computer, acasă. „Dacă tot o să ţi se ţină o prelegere, e mai bine să fii în confortul propriei case”, concluzionează Freeman.

Sursa: Science Mag