De ce nu ne putem ”împerechea şi înmulţi” pur şi simplu. Rezultatele surprinzătoare ale unui studiu

Analiza costurilor şi beneficiilor dintr-o relaţie poate duce la confuzii, iar în rândul oamenilor implică anumite limitări din punctul de vedere al eticii. Un studiu recent publicat în revista PLOS Biology de către Malika Ihle, Bart Kempenaers şi Wolfgang Forstmeier de la Institutul de Ornitologie „Max Planck” din Seewiesen, Germania, descrie un experiment elegant ce stabileşte consecinţele din timpul alegerii partenerilor.

Autorii au luat în considerare faptul că între specia de păsări Zebra Australiană şi oameni există  multe asemănări, cum ar fi monogamia şi grija parentală. Femelele cinteze îşi aleg individual partenerul, iar uneori decid în grup cine este cel mai drăguţ mascul.

• Experții avertizează că bolile transmise de țânțari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice
• „Milioane” de lucruri frumoase spune Nicola, în EXCLUSIVITATE, la Altceva cu Adrian Artene

Folosind o populaţie de 160 de păsări, autorii au pus la cale o sesiune de întâlniri fulger în care 20 de femele au trebuit să aleagă dintre 20 de masculi cintezoi. Odată ce păsările s-au împerecheat, jumătate dintre cupluri au ales drumul spre un mariaj perfect. În ceea ce priveşte cealaltă jumătate, autorii studiului au intervenit precum părinţii pretenţioşi din Epoca Victoriană: au forţat despărţirile şi au cuplat păsările cu inimi frânte cu altele aflate în aceeaşi situaţie.

Mai târziu, cuplurile de cinteze, fericite sau nu, au fost lăsate în cuşti pentru a se reproduce. Astfel, autorii au putut studia comportamentul subiecţilor, numărul şi paternitatea embrionilor morţi, păsările decedate şi cele în viaţă.

Surprinzător, numărul cintezelor supravieţuitoare a fost cu 37% mai mare în cazul relaţiilor planificate faţă de cele neplanificate. În cuiburile cuplurilor naturale au fost găsite de trei ori mai multe ouă nefertilizate, un număr mai mare de ouă îngropate sau pierdute şi mai mulţi pui morţi după eclozare. Cele mai multe decese au avut loc în primele 48 de ore, perioadă critică pentru grija paternală în timpul căreia taţii naturali au acordat mai puţină atenţie îngrijirii cuibului.

Urmărind diferenţele din timpul interacţiunilor, cercetătorii au descoperit că, deşi masculii acordă atenţie indiferent de relaţie, femelele din relaţiile naturale erau mai puţin receptive la avansuri. O analiză a compatibilităţilor în comportament arată că Zebrele Australiene împerecheate natural sunt mai puţin drăgăstoase decât cele forţate să se împerecheze. De asemenea, infidelitatea este mai mare în cazul păsărilor din cuplurile naturale.

În final, autorii acestui studiu au ajuns la concluzia că păsările au preferinţe diferite când vine vorba de un posibil partener. Iar atunci cînd aleg, se bazează pe o atracţie individuală neobservabilă din exterior. Această atracţie stimulativă determină femelele să se împerecheze cu succes, iar masculii devin mai atenţi la creşterea puilor. Toate acestea fac ca şansele de continuitate a genelor să crească.

Sună familiar? Cel mai probabil acelaşi lucru se întâmplă şi în relaţiile interumane: nevoia exacerbată de a fi dependent de partener, copilul având nevoie de suport din partea ambilor părinţi. Aşadar, rezultatele studiului pot fi cu uşurinţă comparate cu diferenţele dintre căsniciile din societatea umană bazate pe dragoste şi căsniciile aranjate.

Sursa: Science Daily