Home » D:News » Marii favoriţi ai premiilor Nobel 2015

Marii favoriţi ai premiilor Nobel 2015

Marii favoriţi ai premiilor Nobel 2015
Publicat: 24.09.2015
Oamenii de ştiinţă care au inventat o tehnologie denumită CRISP-Cas9, ce permite cercetătorilor să editeze în mod practic orice genă, se numără printre marii favoriţii de la premiile Nobel de luna viitoare, potrivit unei analize anuale care a fost realizată de Thomson Reuters.

Aceste predicţii de dinainte de premiile Nobel, anunţate marţi, au fost realizate de divizia Intellectual Property & Science (IP&S) de la Thomson Reuters, grupul care deţine şi agenţia de presă Reuters. Începând din 2002, analiza Thomson Reuters a prezis cu acurateţe 37 de savanţi care au devenit apoi laureaţi ai premiilor Nobel, deşi acest lucru nu s-a întâmplat întotdeauna în anul în care a fost publicată cercetarea respectivă.

IP&S, care vinde baze de date, îşi construieşte previziunile pe numărul care defineşte frecvenţa cu care opera unui savant este citată de alţi cercetători în articole şi recenzii publicate.

Astfel de referinţe reflectă influenţa unui studiu, dar pot fi utilizate şi pentru a măsura notorietatea unui savant. Şi, întrucât propunerile la premiul Nobel sunt făcute de foşti câştigători şi de oameni de ştiinţă de vârf, reputaţia contează.

Printre câştigătorii prevestiţi la premiul Nobel pentru chimie se află Emmanuelle Charpentier, de la Helmholtz Center for Infection Research din Germania, şi Jennifer Doudna, de la Universitatea California, Berkley, din Statele Unite. Ele au fost alese pentru dezvoltarea metodei CRISP-Cas9 în domeniul editării genomului.

Tehnologia a luat prin surprindere domeniul biologiei, generând lupte acerbe pentru obţinerea unor patente între diverse start-up-uri şi universităţi, dar şi dezbateri aprinse despre natura etică a potenţialului său de modificare a embrionilor umani.

Din acea listă lipseşte însă Feng Zhang, cercetător la MIT-Harvard Broad Institute, care deţine un patent extins asupra acestei tehnologii în Statele Unite, dar care face în prezent obiectul unui proces în justiţie. Christopher King, analist la IP&S, spune că este conştient de pretenţiile pe care Zhang le are asupra acestei tehnologii, dar referinţele din presa ştiinţifică nu se ridică la nivelul necesar pentru o propunere la Nobel.

Printre ceilalţi concurenţi la premiul Nobel pentru chimie, care va fi atribuit pe 7 octombrie, la Stockholm, se află John Goodenough, de la Universitatea Texas din Austin, şi Stanley Wittingham, de la Universitatea Binhamton din New York, pentru cercetările lor ce au vizat dezvoltarea bateriilor pe bază de ioni de litiu.

În cursă se mai află Carolyn Bertozz, de la Universitatea Stanford, pentru contribuţiile sale din domeniul „chimiei bioortogonale”, care se referă la reacţiile chimice din celule vii şi organisme.

Pentru premiul Nobel pentru medicină, ce va fi anunţat pe 5 octombrie, Thomson Reuters i-a ales pe Kazutoshi Mori, de la Universitatea Kyoto, şi Peter Walter, de la Universitatea California din San Francisco. Cei doi savanţi au arătat că un anumit mecanism – răspunsul la proteinele depliate (UPR) – acţionează ca „un sistem de control al calităţii” în interiorul celulelor, hotărând dacă o celulă deteriorată va trăi sau va trebui să moară.

Alţi concurenţi sunt Jeffrey Gordon, de la Universitatea Washington din St. Louis, care a evidenţiat relaţia ce există între dietă, metabolism şi microbiii care trăiesc în intestinul uman.

IP&S a ales şi un trio de cercetători – Alexander Rudensky, de la Memorial Sloan Kettering Cancer Center, Shimon Sakaguchi, de la Universitatea Osaka, şi Ethan Shevach, de la National Institutes of Health – pentru descoperiri ce au legătură cu celulele imunitare, celulele T şi factorul care le reglementează, Foxp3.

Pentru premiile Nobel pentru fizică şi economie, ce vor fi anunţate pe 6 octombrie, respectiv 12 octombrie, Thomson Reuters prevede că vor câştiga savanţii care au contribuit la realizarea laserelor cu raze X şi pentru studii care au explicat impactul avut de deciziile politice asupra pieţei muncii şi a cererii de consum.

Internauţii pasionaţi de ştiinţă pot să completeze propriile predicţii în secţiunea „People’s Choice” de pe site-ul StateOfInnovation.com, administrat de Thomson Reuters.

Sursa: Mediafax

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii
Dușul rece înainte de culcare te răcorește sau nu?
Dușul rece înainte de culcare te răcorește sau nu?
Cititorii preferă poveștile scrise de oameni, dar le consideră mai bune pe cele generate de AI
Cititorii preferă poveștile scrise de oameni, dar le consideră mai bune pe cele generate de AI
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Un obicei zilnic simplu ar putea ameliora durerea și depresia, arată un studiu
Un obicei zilnic simplu ar putea ameliora durerea și depresia, arată un studiu
În ce țară sunt cei mai agresivi șoferi? Mare atenție dacă planificați vacanțe în aceste locuri!
În ce țară sunt cei mai agresivi șoferi? Mare atenție dacă planificați vacanțe în aceste locuri!
Ce efect ar putea avea cafeaua împotriva cancerului mamar? Iată ce au descoperit oamenii de știință!
Ce efect ar putea avea cafeaua împotriva cancerului mamar? Iată ce au descoperit oamenii de știință!
Locul din lume în care locuitorii nu-și încuie ușile. Care este motivul?
Locul din lume în care locuitorii nu-și încuie ușile. Care este motivul?
Ziua în care a început să fie ridicat un simbol al Războiului Rece
Ziua în care a început să fie ridicat un simbol al Războiului Rece
Cum au reușit fanii filmului Harry Potter să devieze un proiect de milioane de lire și, mai ales, care a fost motivul?
Cum au reușit fanii filmului Harry Potter să devieze un proiect de milioane de lire și, mai ales, care a fost motivul?
UE s-ar putea extinde după 13 ani de pauză. Ce țară este foarte aproape de aderare?
UE s-ar putea extinde după 13 ani de pauză. Ce țară este foarte aproape de aderare?
România este singura țară din Uniunea Europeană care reduce investițiile în cercetare. Cine a avut cea mai mare creștere?
România este singura țară din Uniunea Europeană care reduce investițiile în cercetare. Cine a avut cea mai mare creștere?
Ar trebui sau nu să avem încredere în sfaturile financiare primite de la AI? Iată ce spun experții!
Ar trebui sau nu să avem încredere în sfaturile financiare primite de la AI? Iată ce spun experții!
Deținerea unui câine ar putea avea efecte surprinzătoare asupra sănătății copiilor, indică un studiu
Deținerea unui câine ar putea avea efecte surprinzătoare asupra sănătății copiilor, indică un studiu
Cerceii Penelopei din „Odiseea”. Povestea bijuteriilor care au readus la viață eleganța Greciei antice
Cerceii Penelopei din „Odiseea”. Povestea bijuteriilor care au readus la viață eleganța Greciei antice
De ce păduchele de lemn este unul dintre cele mai importante viețuitoare ale grădinilor?
De ce păduchele de lemn este unul dintre cele mai importante viețuitoare ale grădinilor?
Calul troian, misterul pe care nici Homer nu l-a explicat. Ce cred astăzi arheologii
Calul troian, misterul pe care nici Homer nu l-a explicat. Ce cred astăzi arheologii
Ce mâncau grecii din vremea lui Ulise? Dacă ai fi fost invitat la masa lui Ulise, ce ai fi găsit în farfurie
Ce mâncau grecii din vremea lui Ulise? Dacă ai fi fost invitat la masa lui Ulise, ce ai fi găsit în farfurie