De ce se îndrăgostesc oamenii. Fantezia şi dorinţa, dorul şi frica

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

„Poveştile de dragoste sunt ficţiuni ale frustrării. Te îndrăgosteşti pentru a rememora o frustrare pitită în subconştient”, spune psihanalistul Adam Phillips.Iubind cu adevărat, simţim efectele combinate ale fiorului şi terorii, dorinţei şi dezamăgirii, dorului şi pierderii anticipative a Iubirii scrie Mediafax.

Poeta Adrienne Rich scrie într-un articol de pe Brain Pickings despre cum dragostea rafinează adevărul nostru interior: „Relaţia de iubire – aceea în care doi oameni pot folosi cu sinceritate cuvântul „iubire” – e un întreg proces, delicat, violent, înfricoşător de-a dreptul pentru parteneri, un proces care rafinează adevărul pe cei doi şi-l rostesc, şi-l livrează unul altuia”.

Iubiriea e „electrică”, materială, concretă. Electricitatea este, citim în dicţionare, o proprietate fizică fundamentală a materiei, care se manifestă prin ansamblul fenomenelor legate de apariţia, de mişcarea şi de interacţiunea corpurilor purtătoare de sarcină electrică. Asupra corpurilor electrizate se exercită forţe care nu existau înainte de a fi electrizate. Iubirea este câmpul electric al unei sarcini pozitive şi al uneia negative. Yin şi Yang, nu?

Dualităţile Iubirii: Efectul combinat al fiorului şi terorii, dorinţei şi dezamăgirii, dorului şi pierderii anticipative. Printre aceste „diade”, ar fi şi rafinarea adevărului comun al amanţilor, care se naşte dintr-o ficţiune: Nu ne îndrăgostim de o persoană complet exterioară nouă, ci mai degrabă de o fantezie narcisiacă. Celălalt umple golul nostru interior.

Psihanalistul Adam Phillips vorbeşte în cartea „Missing Out: In Praise of the Unlived Life” despre paradoxul central al Iubirii. Cu eleganţă şi fermitate.

„Frustările noastre sunt lecuite prin iubire. Vrei ceva, nu ţi se dă, te simţi privat de obiectul dorinţei. Apoi acest obiect al dorinţei se materializează. Ceea ce este reînnoit în această experienţă secundă este intensitatea frustrării asezonată cu intensitatea satisfacţiei.”

Psihanaliza spune că persoana de care ne îndrăgostim este de-adevăratelea cea din visurile noastre, Făt Frumos sau Ileana Cosânzeana. Ai visat-o, ai ficţionalizat-o înainte de acel „coup de foudre”. Dar visul nu s-a creat ex nihilo, din nimic. Fantezia, năluca ideală a Iubitului/ Iubitei s-a închegat din experienţele antecedente, reale sau închipuite.

„Iubitul sau Iubita sunt familiare corpuri străine”. Paradoxul Iubirii între Intimitate şi Diferenţă

Relaţia osmotică dintre prezenţă şi absenţă în Iubire este reflectată de intensitatea paralelă dintre dorul ce invocă prezenţa Iubitului sau Iubitei şi agonia în absenţa obiectului dorinţei.

„Probabil că un soi de Dor a precedat geneza Iubirii, însă e necesar să fi întâlnit omul de care să ne îndrăgostim ca să simţim forţa frustrării în absenţa Iubitului/ Iubitei.”

Sursa: Mediafax