Home » D:News » Stratul de zăpadă depăşeşte 2 metri şi jumătate pe Transfăgărăşan – GALERIE FOTO

Stratul de zăpadă depăşeşte 2 metri şi jumătate pe Transfăgărăşan – GALERIE FOTO

Publicat: 14.11.2016
Vântul a bătut cu rafale de peste 80 de kilometri la oră, luni dimineaţa, viscolind zăpada şi reducând vizibilitatea la Cota 2000 pe Transfăgărăşan la mai puţin de un metru, blocând, de asemenea, intarea în Staţia Salvamont Argeş, informează corespondentul MEDIAFAX.

„Iarna, la Cota 2000 se ajunge doar pe picioare, fie la deal, fie la vale. Duminică, dar şi în noaptea de duminică spre luni a fost viscol foarte mare. Sunt zone unde zăpada e viscolită la rasul ierbii şi alte zone foarte încărcate, unde pe drum sunt troiene foarte mari, de 2 metri şi jumătate. Aceasta este în sfârşit o iarnă aşa cum trebuie să fie. Aşa sunt iernile la munte, cu zăpadă. În ultimii 5 -6 ani am avut zăpadă foarte puţină şi teren relativ stabil, iar unii oamenii s-au obişnuit să se deplaseze peste tot. Acum, o să apară problemele pentru că vor spune: lasă, am mai fost în decembrie la munte. Numai că nu seamănă o zi cu alta, ca să nu mai spun de o lună decembrie cu o alta”, a declarat Ion Sănduloiu, şef Salvamont Argeş.

Pe timpul viscolului, vizibilitatea a scăzut sub un metru.

„A fost un viscol care la rafală avea pete 80 de km la oră. Erau minute în şir când, ieşind afară, nu puteai să vezi nici la un metru. Dacă întindeai palma, nu ţi-o vedeai. Zăpada se depozitează în jurul obstacolelor, de obicei, iar de data asta s-a depozitat şi în jurul clădirii Salvamont. Avea cam un metru. Întâi am filmat, apoi am deszăpezit”, a mai povestit Sănduloiu.

Duminică, un turist belgian care se avântase într-o drumeţie a fost întors din drum de salvamontişti.

„De când a nins am avut deja o persoană care s-a încăpăţânat să urce spre Bâlea. Duminică, când eu eram la Cota 2000, dar colegii mei de la cascadă de la Capra i-au explicat că e viscol puternic şi că nu poate să înainteze. Cetăţeanul belgian, care era echipat corespunzător nu a vrut iniţial să se oprească, spunând că o să meargă doar pe drum şi nu are şanse să se rătăcească. Ulterior, a înţeles care sunt riscurile şi i-a ascultat pe salvamontişti. A ajuns în siguranţă la bază. Alţi trei turişti m-au sunat să mă întrebe dacă pot să urce pe munte. E foarte bine că se interesează. Ei nu vor avea probleme în mod sigur”, a mai declarat şeful Salvamont.

Aceeaşi sursă a mai precizat că traseele montane rămîne închise până la primăvară, în luna mai, când nu se vor mai emite buletine de risc de avalanşă:

„Aseară, a fost emis primul buletin nivometeorologic, dar cu clasificaţie de grad, dar în seara aceasta în mod sigur se va da şi un grad de risc”.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva l-a oprit
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva ...