O tulburare de care suferă, în general, copiii îi poate afecta şi pe adulţi. De ce este aproape imposibil de diagnosticat

”ADHD este acronimul anglofon al unei probleme de sănătate psihică. Este vorba de o tulburare neurobiologică, cu cauze incomplet cunoscute, dar într-o mare măsură genetice, ale cărei simptome pot fi grupate în trei categorii: cele legate de disfuncţia atenţiei, de disfuncţia reglării nivelului de activitate şi de disfuncţia controlului comportamentelor impulsive. Niciun un om nu deţine un perfect control al acestor funcţii psihice, numite „executive”, şi acest control e variabil în timp, dar în ADHD aceste difuncţii sunt suficient de importante încât să afecteze negativ întreaga viaţă de zi cu zi, învăţarea şi comportamentul la şcoală sau – la adult – la serviciu, relaţiile cu cei din jur, afectivitatea, planurile de viitor”, precizează psihiatrul Vlad Stroescu pentru Gândul.

• Suspecții implicați în furtul tezaurului dacic s-au plâns de condițiile din închisoare
• O analiză a confirmat că postul intermitent nu este mai eficient decât alte diete pentru pierderea…

”Dacă la copil diagnosticul poate fi mai uşor pus, iar experienţa profesioniştilor sănătăţii psihice mult mai mare, la adult, lucurile sunt, din păcate, mult mai dificile. Semnele şi simptomele sunt adesea subtile, greu de identificat în afara mediului educaţional, se însoţesc adesea de alte probleme emoţionale, din spectrul  anxietăţii, depresiei, relaţionale, al abuzului de substanţe. Nu în ultimul rând, ADHD-ului la adult e recunoscut de relativ puţină vreme, subdiagnosticat, iar pregătirea şi expertiza sunt deficitare, nu doar la noi în ţară. E o problemă globală. Dacă adăugăm faptul că puţine opţiuni de tratament, din cele disponibile pentru copii, sunt disponibile sau aprobate pentru adulţi în România, suntem îndreptăţiţi să acuzăm eşecul sistemului sanitar de la noi de aborda această problemă”, spune dr. Stroescu.

Copilul, adolescentul şi adultul pot avea simptome asemănătoare. ”Cel afectat este adesea neatent, se concentrează greu şi pare distras de alte lucruri, visează cu ochii deschişi, pierde din vedere amănuntele, nu e în stare să asculte când primeşte instrucţiuni, îi e greu să se organizeze, pierde uşor obiectele etc. Hiperactivitatea şi impulsivitatea duc la un comportament diferit pentru cel implicat, acesta se află „într-o perpetuă mişcare”, cu mare dificultate de a sta într-un singur loc (de exemplu în clasă, în bancă, într-o sală de conferinţe etc) sau de a aştepta la rând sau la o coadă, nelinişte, frământare fizică, vizibilă, hotărâri pripite, „trecerea la fapte” înainte de a se gândi la consecinţe sau de a asculta până la capăt instrucţiunile, întreruperea celorlalţi din vorbă sau activitate etc.

Oricât de tentant ar fi, nu ne putem diagnostica singuri copilul sau pe noi înşişi cu ADHD. Diagnosticul presupune neapărat o vizită la medicul specialist, psihiatrul pemtru copii sau adult. Adesea este un proces complex, care nu se face într-o singură consultaţie, şi necesită intrevederi cu familia sau cei apropiaţi, testări suplimentare şi analize şi examinări care să excludă alte probleme de sănătate”, spune psihiatrul Vlad Stroescu.

Copilul cu ADHD poate avea simptome de neatenţie, poate fi hiperactiv sau impulisv, iar asta, în funcţie de vârsta lui, conferă tabloului clinic anumite caracteristici sau poate prezenta doar lipsă de atenţie (predominant la fete, care dau copilului un aspect “ visator”) sau doar simptome hiperchinetice şi impulsive.

”La preşcolari se manifestă prin agitaţie, joc galagios şi distructiv, toleranţă scazută la frustrări minore cu crize frecvente de furie, inabilitatea de a termina jocul pe care-l începe sau de a sta ca alţi colegi de gradiniţă la măsuţă, uneori întârzieri de limbaj.

La şcolari se observă neliniştea, agitaţia, se poate ridica din bancă în ore şi deranja desfăşurarea acestora, poate intra în conflicte cu colegii sau cu profesorul, poate fi neatent în clasă, îşi poate pierde lucrurile, nu e organizat, rămâne în urmă când trebuie să scrie de la tablă, nu vrea să înceapă temele, nu poate să stea singur să şi le facă, face multe greşeli de neatenţie, amână la nesfâşit tot ce implică efort de concentrare a atenţiei, e uşor distras de orice stimul exterior, uneori poate avea ticuri, enurezis etc. Stima de sine poate fi afectată.

Citeşte continuarea în Gândul!