Anual, mii de cupluri din România divorţează. Cum este afectat copilul, în funcţie de vârstă, de acest proces

 

Un studiu al psihologilor americani de la Universitatea Virginia a arătat că anxietatea, durerea şi şocul afectează copiii mai ales pe termen scurt. La majoritatea copiilor, acestea dispar la doi ani de la separarea părinţilor. În toată această perioadă, implicarea egală a părinţilor în creşterea copiilor şi terapia îi pot ajuta să depăşească mai uşor momentele de criză.

 

“Un copil mai mare, un şcolar, se va gândi că din vina lui s-a produs ruptura şi atunci observăm 2 comportamente: ori încearcă să fie din ce în ce mai cuminte, tocmai ca să îi convingă pe părinţi că nu face nimic rău, ori, varianta a doua, copilul se răzvrăteşte: începe să înjure, devine agresiv cu colegii la şcoală, exprimându-şi astfel nemulţumirea. Uneori, apare şi comportamentul regresiv, adică îşi doreşte să redevină bebeluş, să fie hrănit de un anumit părinte, alintat, legănat”, descrie situaţii întâlnite frecvent în practică psihologul Ozana Ilie.

 

Nici adolescenţii nu sunt scutiţi de traume – ba din contră, ei trec mai greu decât preşscolarii şi şcolarii prin experienţa divorţului părinţilor – şi pot dezvolta comportamente antisociale. În multe situaţii, devin consumatori de droguri, de alcool sau fug de acasă. O situaţie gravă pe care o întâlnesc psihologii este violenţa domestică, a doua cauză de divorţ din România după infidelitate.

 

“Optim ar fi ca părinţii să fie separaţi, pentru că atunci copilul nu mai asistă la scene de violenţă, agresivitate, lipsa de iubire. E grav pentru copil pentru că părintele îi arată ce înseamnă viaţa de cuplu, devenind astfel modelul lui pe viitor. Aşa că decât într-o familie disfuncţională, mai bine cu părinţii separaţi, dar care se preocupă de copilul lor. Mai mult, în momentul în care femeile acceptă sa fie agresate de către bărbaţi, copilul nu o va aprecia pe mamă pentru sacrificiu, ci o va învinovăţi şi o va întreba ulterior de ce a stat. În plus, aceste mame vor fi considerate slabe, pentru că stau alături de un soţ agresiv. Copilul, în subconştient, îl apreciază pe tata, ca fiind puternic şi autoritar. Chiar dacă ulterior, când devin adulţi, ei înţeleg care era realitatea, atunci, pe moment, acestea sunt sentimentele lor”, spune psihologul din cadrul Infant Kineto Clinic. 

 

Cheia unui copil echilibrat după divorţ este comunicarea cu acesta. Părinţii trebuie să-i explice situaţia şi să-l asigure de dragostea lor pentru toată viaţa. Lipsa de dialog poate accentua traumele, aşa că feriţi-vă să credeţi că e mai bine dacă cel mic nu ştie absolut nimic din ceea ce se întâmplă.

 

“În acest caz, asistăm la o adevărată dramă, pentru că el se trezeşte dintr-o dată că familia lui, cu mamă şi tată, nu mai există. Nu mai stau împreună, nu mai mănâncă împreună, nu mai au activităţi împreună. Pe termen scurt, o astfel de schimbare poate fi un şoc, diagnosticăm nişte traume, pentru că în dezvoltarea copilului, prezenţa modelului matern si a celui patern sunt foarte importante”, concluzionează psihologul.

 

Studiile au arătat că un divorţ poate îmbunătăţi viaţa unui copil, mai ales dacă acesta scapă de mediul violent sau plin de tensiuni. Divorţul poate avea beneficii şi pentru familiile echilibrate: copilul se poate bucura la maximum de ambii părinţi când petrece timp cu fiecare. Apoi, expus la relaţii de cuplu refăcute după divorţ, va avea acces la modele sănătoase atât din partea mamei, cât şi a tatălui. Mai mult, unii specialişti spun că un copil care trece printr-un divorţ al părinţilor va fi mai independent şi ar putea performa mai bine în viaţă şi în carieră.

 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: