Home » D:News » În Emiratele Arabe Unite va fi construit un model de oraş de pe Marte

În Emiratele Arabe Unite va fi construit un model de oraş de pe Marte

Publicat: 26.11.2017
Peste doi ani şi jumătate, în Emiratele Arabe Unite va apărea un model unic full-size al unui oraş de pe Planeta Roşie – Mars Scientific City, informează publicaţia The Khaleej Times, citând o sursă din cadrul Agenţiei Spaţiale a EAU.

Potrivit informaţiilor, valoarea proiectului este estimată la 500 de milioane de dirhami (circa 136 de milioane de dolari), suprafaţa oraşului va fi de peste 170.000 de metri pătraţi, iar oraşul va fi creat pe teritoriul emiratului Dubai, scrie Rador.

Mars Scientific City va deveni nu doar cel mai mare, ci şi cel mai realist simulator din istoria studiilor Planetei Roşii. Se preconizează că oraşul va fi alcătuit din mai multe domuri (blocuri-cupolă), în care se vor afla laboratoare, ferme pentru producţia de alimente, centrale electrice, precum şi instalaţii de tratare a apei. Mars Scientific City va constitui primul pas al Emiratelor Arabe Unite pe calea creării unei colonii pe Marte până în anul 2117, a cărei construcţie este prevăzută în cadrul programului naţional al Emiratelor Arabe Unite pentru următorii 100 de ani. Proiectul a fost anunţat în luna februarie anul curent în cadrul Summitului Mondial Guvernamental (World Government Summit) desfăşurat în Dubai.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă

Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar

Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?

Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle

16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear

De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul

Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani

14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului

Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință

De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă

Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier

În ce țară vor putea fi văzute prețurile combustibililor direct în Google Maps?

Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au turnat 300.000 de litri de apă sărată într-o pădure

Italia este „invadată” de mașini cu numere străine. Mașinile din care țări sunt în top?

Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani

Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?

Ce s-a întâmplat după ce un fulger a lovit un avion cu peste 100 de pasageri?

Un mecanic italian explică la câți kilometri trebuie să schimbi uleiul de motor ca să nu afectezi turbina