Home » D:News » Unde este ilegal să te prostituezi şi care sunt ţările care-i pedepsesc pe cei care plătesc pentru sex

Unde este ilegal să te prostituezi şi care sunt ţările care-i pedepsesc pe cei care plătesc pentru sex

Publicat: 07.12.2017
Prostituţia are diverse statute la nivel mondial. Dacă în unele dintre ţări autorităţile le pedepsesc pe femeile care se prostituează, alte sisteme legislative pedepsesc clientul.

Harta de mai jos prezintă această realitate a lumii. Astfel, cu roşu sunt reprezentate ţările în care prostituţia este ilegală, cu portocaliu sunt colorate ţările în care cel pedepsit este clientul, fiind ilegal să cumperi sex, dar fiind legal să vinzi, verdele reprezintă ţările în care prostituţia este legală şi reglementată, iar movul marchează ţările în care prostituţia este legală, însă activităţile organizate, de tipul bordelurilor, sunt ilegale, iar prostituţia nu este reglementată, relatează Gândul. 

România se numără printre ţările în care prostituţia este ilegală, în timp ce Canada, Norvegia, Suedia şi Franţa pedepsesc clientul, nu prostituatele. 

Ţările europene în care prostituţia este legală şi reglementată sunt Ungaria, Germania, Austria, Elveţia, Estonia şi Olanda. 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile

Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu

Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor

Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul

Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?

Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme

Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile

O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa

Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină

Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul

La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?

Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri

O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol

De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani

Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate

Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat

Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile

Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă