Care sunt capacităţile terapeutice ale endoscopiei digestive

Cuvântul „endoscopie” provine din prefixul grecesc „endo” (înăuntru) şi verbul „skopein” (a vedea, a observa). Primele încercări ale medicilor de a extinde examenul clinic în zone ale corpului uman inaccesibile vederii, datează de pe vremea civilizaţiilor greco-romane şi egiptene. Înainte de secolul XX, însă, aceste tentative au fost sortite eşecului, în principal datorită instrumentelor inadecvate şi chiar periculoase. Evoluţia tehnologică ulterioară a favorizat dezvoltarea endoscoapelor moderne de astăzi, care permit accesul direct la nivelul majorităţii organelor cavitare ale organismului uman, fiind utilizate de un mare număr de specialităţi chirurgicale şi medicale, atât în diagnosticul cât şi în tratamentul unui spectru foarte variat de afecţiuni.

 

Aparatură

 

Endoscopia digestivă se referă la vizualizarea şi instrumentarea tubului digestiv, de la nivelul cavităţii bucale până la anus. Endoscoapele utilizate sunt practic nişte tuburi flexibile, de diferite calibre şi lungimi, care se inserează prin orificiul bucal sau anal al pacientului, fiind controlate de endoscopist cu ajutorul mânerului de control din capătul tubului de inserţie. Acesta este conectat printr-un alt tub cu unitatea centrală a aparatului, care conţine sursa de lumină (transmisă până în vârful endoscopului prin fascicule de fibre optice) şi procesorul de imagine, care prelucrează imaginile transmise de senzorul din capătul endoscopului şi le transmite către monitor. Tubul de inserţie conţine şi un canal de lucru, prin care pot fi introduse către capătul instrumentului diferite instrumente.

Pentru fiecare segment de tub digestiv explorat există endoscoape dedicate, cu anumite particularităţi. De asemenea, există aparate adaptate investigaţiilor şi intervenţiilor în populaţia pediatrică. Majoritatea vizualizează mucoasa digestivă frontal.

 

CIteşte continuarea pe CSID.